DUPĂ BREXIT: Comisia LIBE a adoptat raportul privind dreptul britanicilor de a călători fără vize în UE

I.M.
Internaţional / 3 aprilie 2019

Comisia LIBE a adoptat raportul privind dreptul britanicilor de a călători fără vize în UE

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European (LIBE) a susţinut miercuri acordarea pentru cetăţenii britanici a dreptului de a călători fără vize în Uniunea Europeană după Brexit, după mai multe săptămâni de controverse legate de Gibraltar, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Noul act normativ european le va da britanicilor dreptul de a călători liber în UE chiar şi în cazul unui Brexit fără acord, cu condiţia ca Regatul Unit să acorde un tratament similar cetăţenilor europeni care călătoresc pe teritoriul britanic pentru cel mult 90 de zile.

Pentru a putea deveni lege europeană, documentul adoptat miercuri în LIBE trebuie să fie votat în plenul PE şi, ulterior, publicat în Jurnalul Oficial al UE înainte de 12 aprilie. Votul în plenul Parlamentului European este prevăzut pentru joi, 4 aprilie.

Spania - care a fost nevoită să cedeze Gibraltarul după un război din secolul XVIII cu britanicii - a insistat ca în proiectul de lege europeană Gibraltarul să fie descris drept ''colonie'' a Regatului Unit. Timp de câteva săptămâni, statele membre nu au reuşit să ajungă la un acord cu Parlamentul European întrucât raportorul în acest dosar, britanicul laburist Claude Moraes (care este şi preşedintele LIBE), l-a blocat din cauza folosirii termenului ''colonie'', în timp ce unele ţări membre au luat partea Madridului.

În condiţiile în care Regatul Unit riscă o ieşire abruptă din Uniunea Europeană săptămâna viitoare (12 aprilie), statele UE pun presiune pe Parlamentul European să adopte acest raport în cursul acestei săptămâni, preşedintele PE luând marţi decizia - una destul de rară în astfel de cazuri - de a numi un alt raportor în acest dosar, pe socialistul bulgar Serghei Stanişev.

Raportul Stanişev, care păstrează denumirea de 'colonie' britanică pentru Gibraltar, a fost adoptat miercuri în LIBE cu 38 voturi pentru şi opt voturi contra, conform Agerpres.

''Data de 12 aprilie se apropie şi încrederea a milioane de cetăţeni ai Regatului Unit şi de cetăţeni ai UE şi dreptul lor de a călători se află în mâinile noastre'', a declarat Serghei Stanişev miercuri în şedinţa LIBE.

Unii eurodeputaţi au apreciat că proiectul legislativ este ''ridicol'' şi au acuzat guvernul spaniol de intransigenţă şi politizarea acestei teme înaintea alegerilor naţionale din cursul acestei luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930