DUPĂ CE COMPANIA A DISTRIBUIT ACŢIONARILOR 3,82 LEI/ACŢIUNE  Statul cere Romgaz dividende suplimentare de 750 milioane de lei

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 11 septembrie 2017

Statul cere Romgaz dividende suplimentare de 750 milioane de lei

Fostul şef ANAF Gelu Diaconu: "Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, sună personal la şefii companiilor de stat să facă rost de câteva sute de milioane de lei şi apoi iese public să vă liniştească că sunt bani"

Statul Român, prin Ministerul Energiei, a cerut Romgaz convocarea acţionarilor pentru "distribuirea sumei de 750.000.000 lei, sub formă de dividende", potrivit unui raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Statul invocă prevederile OUG nr. 29/2017, potrivit cărora companiile de stat pot distribui acţionarilor bani din rezerve şi rezultatele reportate din alţi ani.

Solicitarea vine după ce, în iunie, acţionarii "Romgaz" au decis distribuirea unor dividende de 3,82 lei/acţiune, valoare care include o distribuţie din rezerve şi rezultatul reportat, conform solicitării acţionarului majoritar, statul român.

Profitul net al anului 2016 conform situaţiilor financiare este de 1,024 miliarde lei. Propunerea de repartizare a profitului s-a făcut luând în considerare Memorandumul Ministerului Finanţelor Publice, transmis de Ministerul Energiei prin adresa nr. 260176/1 februarie 2017, respectiv procentul de "minim 90% din profitul net realizat al anului 2016", a transmis atunci compania.

Astfel, dividendul pe acţiune rezultat, din profitul pe anul trecut, a fost de 2,4 lei/acţiune.

În plus, acţionarii au aprobat un dividend suplimentar din rezerve de 1,42 lei/acţiune.

În perioada imediat următoare, Consiliul de Administraţie al S.N.G.N. Romgaz S.A. va convoca o nouă Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor, pentru a discuta noua propunere a Ministerului.

Fostul şef ANAF Gelu Diaconu a scris, recent, pe Facebook, că Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, sună personal la şefii companiilor de stat să facă rost de câteva sute de milioane de lei.

"Apoi iese public (n.r. Ionuţ Mişa) să va liniştească că sunt bani", a scris Diaconu, adăugând: "Nu sunt!".

Pe fondul imensului scandal al lipsei banilor pentru salariile angajaţilor Ministerului Apărării, finalizat cu execuţia ţapului ispăşitor Ţuţuianu, tandemul Tudose-Mişa dă asigurări poporenilor că situaţia bugetului public stă pe roze. O minciună sfruntată, ca multe altele!

Există o presiune fantastică asupra deficitului bugetar generată de inconştienta creştere a cheltuielilor cu salariile şi pensiile, precum şi nerealizării veniturilor programate. Cu situaţia de la Ministerul Apărării se confruntă şi alte ministere/agenţii. Din dorinţa de a da o aparenţă pozitivă rectificării, vor umfla artificial veniturile programate pentru cele patru luni rămase până la sfârşitul anului.

Pentru informarea corectă a dumneavoastră, aflaţi că, de la înălţimea funcţiei sale, ministrul Mişa, personal, a sunat în disperare de cauză la şefii companiilor naţionale pentru «a face rost» de câteva sute de milioane de lei din restul de lichidităţi anemice rămase la dispoziţia acestora, după ce anterior li se «confiscaseră» deja rezervele.

După ce au pus în pericol dezvoltarea ţării prin strangularea investiţiilor publice, fragilizează viitorul companiilor emblematice ale statului român: Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica...

De ce fac toate acestea?

Simplu: ca să salveze ce se mai poate salva din mincinosul program de guvernare al lui Dragnea&Vâlcov".

În aprilie, conducerea Romgaz a propus acordarea de dividende în valoare de 959,7 milioane de lei, respectiv un dividend brut de 2,49 de lei pe acţiune, dar această propunere nu a fost aprobată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu inteleg ce nevoie mai au de povestea asta cu fondul suveran , cand companiile de stat pot sa dea la buget dividende atat de mari si sa se imprumute la nevoie (obligatiuni , credite ) foarte ieftin.

    Poate asa este,nu mai sunt bani,dar dl Diaconu Gelu a uitat cati ambasadori a intrat la dansu in birou,a uitat ca a trimis decizii de impunere pe alocatia copiilor,a uitat ca pentru niste dividente de acum 20 ani,adica pentru suma de 12 lei,trebuia sa platesti 648 lei,a uitat ca ANAF era in control la batrane in piata,iar Bancile si firmele Multinationale le proteja,deoarece dl. Diaconu era in consiliul de administratie la banci si firme multinationale, era platit cu 100,000 euro.In Romania se plimba un proverb''''RADE CIOB DE OALA SPARTA'''

    1. Important este acum daca sunt bani sau nu ,daca distrug tara sau important este ca Diaconu a fost in gasca lor cândva ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb