După finalizarea planului de investiţii pe trei ani, Grupul eMAG şi-a triplat numărul de comenzi la nivel regional

T.B.
Companii / 10 iunie

Tudor Manea, Group CEO eMAG

Tudor Manea, Group CEO eMAG

Grupul eMAG a anunţat astăzi bilanţul pentru planul de investiţii de 3,2 miliarde de lei pe trei ani, lansat în 2021, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei. La capătul celor trei ani marcaţi de investiţii în logistică de ecommerce, tehnologie şi antreprenoriat, Grupul eMAG şi-a consolidat prezenţa în Europa de Sud-Est, în România, Bulgaria, Ungaria şi Grecia, prin servicii care simplifică vieţile oamenilor, deschizând verticale noi de business şi extinzând gama de produse. Datorită acestor investiţii, în anul fiscal încheiat în luna martie, clienţii au efectuat de 2,6 ori mai multe faţă de acum patru ani, înaintea demarării planului de investiţii, conform sursei.

La nivelul anului 2023, eMAG România a înregistrat o cifră de afaceri 5,979 miliarde lei, în creştere cu 11% faţă de anul precedent. Dante International SA, compania care cuprinde eMAG România, Fashion Days România şi realizează vânzări pentru eMAG Bulgaria şi eMAG Ungaria, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,824 miliarde de lei, în creştere cu 8,3% fata de 2022, transmite compania.

Potrivit comunicatului, "Investiţiile din ultimii trei ani reprezintă fundaţia care ne permite azi să oferim clienţilor aproape orice au nevoie, de la produse pentru rutina zilnică la mâncare sau îmbrăcăminte, prin servicii care îi ajută să economisească timp şi bani. Reţeaua easybox în continuă expansiune ne permite să accelerăm în toată regiunea Europei de Sud-Est servicii cu valoare adăugată precum Genius, care le aduce clienţilor economii din livrarea gratuită şi din ofertele exclusive. Tehnologia pe care am dezvoltat-o ne permite să le oferim metode de plată flexibilă in check-out din MyWallet, astfel încât pot cumpăra produsele dorite atunci când au nevoie de ele, la preţuri bune. În următoarea etapă a evoluţiei noastre, prioritatea noastră este să continuăm să oferim o experienţă impecabilă clienţilor, iar tehnologia dezvoltată de eMAG şi inteligenţa artificială vor juca un rol cheie, întrucât ne vor permite să facem cât mai uşoară experienţa de cumpărare şi să menţinem preţurile cât mai mici la clienţi, crescând productivitatea şi eficienţa. Prin tot ceea ce oferă azi, comerţul online este mai relevant ca niciodată, oferind acces rapid şi sigur la produse şi servicii diverse, adaptate nevoilor şi preferinţelor clienţilor, astfel că îşi va continua creşterea accelerată şi în următoarea perioadă", a spus Tudor Manea, Group CEO eMAG.

În acest an fiscal, Grupul eMAG are în vedere investiţii de aproximativ 900 milioane de lei în extinderea companiilor din Grup în regiune, în diversificarea serviciilor de plată flexibilă, în AI şi tehnologie pentru a personaliza experienţa clienţilor şi a sellerilor, precum şi în infrastructură logistică şi extinderea gamei pentru companiile din Grup, conform sursei.

Serviciile eMAG create în România, lansate în întreaga regiune

eMAG a lansat recent Genius în Bulgaria şi Ungaria, la aproape patru ani de la lansarea din România pentru a le oferi tuturor clienţilor din Europa Centrală şi de Est o soluţie prin care pot economisi timp şi bani cu ajutorul ofertelor exclusive şi a livrării gratuite. În mai puţin de două luni, Genius a atras 100.000 de utilizatori în Bulgaria, iar în Ungaria 50.000, în mai puţin de o lună. Lansarea internaţională vine la scurt timp după exinderea în 300 de noi localităţi în România, făcând astfel avantajele comerţului online accesibile unui număr mare de oameni. În România, serviciul este disponibil în patru aplicaţii de shopping: eMAG, Tazz, Fashion Days şi Freshful, iar în Bulgaria şi Ungaria în două aplicaţii: eMAG şi Fashion Days, potrivit comunicatului.

Extinderea Genius în cele două ţări vine după o perioadă în care clienţii cumpără din categorii tot mai diverse, de la suplimente alimentare, produse dermato-cosmetice, fashion sau băuturi, pentru care eMAG a lansat o suită de formate de tip shop-in-shop care ajuta clienţii să exploreze mai uşor gama disponibilă. Procentul clienţilor care cumpără din mai mult de şapte categorii a crescut de la 11% la 20% în ultimii patru ani.

Cu ajutorul etichetei Super Preţ, clienţii din Romania pot să identifice preţuri bune pentru peste 500.000 de produse. De curând, eticheta Super Preţ, care în România reprezintă 34% din vânzările realizate pe eMAG.ro, a fost introdusă şi în Bulgaria şi Ungaria.

Prin programul Easy Buy Back, dezvoltat de eMAG împreună cu Flip, clienţii pot achiziţiona online telefoane noi de pe eMAG, obţinând la schimb bani pentru dispozitivele vechi prin intermediul Flip. Programul este disponibil din această lună în toate cele trei ţări: România, Ungaria, Bulgaria, indică sursa.

O reţea de puncte de livrare de proximitate în plină expansiune

Lansarea Genius pentru clienţii eMAG din Bulgaria şi Ungaria se bazează pe extinderea accelerată a punctelor de livrare de proximitate, dezvoltată de compania de curierat Sameday. Astfel 8.500 de puncte de livrare în proximitate vor fi disponibile până la finalul acestui an în România, Ungaria şi Bulgaria, faţă de cele 5.000 la începutul anului 2024, potrivit eMag.

Soluţii moderne pentru achiziţii smart

Extinderea serviciilor financiare flexibile din Wallet reprezintă o altă zonă în care investiţiile eMAG se vor concentra în anul următor. Astăzi, în Romania, sunt peste 2 milioane de clienţi eligibili care folosesc cel puţin o metodă de plată în rate: dupa 30 de zile, în 4 rate, în 12 rate prin HeyBlu. Din luna aprilie a acestui an, serviciul de finanţare în 12 rate din a devenit disponibil pentru cumpărături de până la 10.000 de lei pentru aproape orice categorie de produse de pe platforma eMAG, inclusiv pentru produsele vândute de sellerii din Marketplace, relatează sursa citată.

De două ori mai mulţi selleri vând pe eMAG Marketplace

În ultimii trei ani, numărul sellerilor activi pe platformă s-a dublat, ajungând la 56.000. De asemenea numărul comercianţilor români care exportă prin eMAG Marketplace in Ungaria şi Bulgaria s-a dublat la peste 12.000 în ultimul an, iar volumul ofertelor pe care le pun la dispoziţie pe platforma eMAG se ridică la 22,3 milioane, mai mult decât dublu faţă de anul precedent, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb