Preşedintele PSD Mircea Geoană a feştelit-o din nou, în discursul de sâmbătă, ţinut după aflarea estimărilor rezultatelor Referendumului: "Suspendarea acestuia [n.n. a lui Traian Băsescu] cu o largă majoritate în Parlament reprezintă în sine o sancţiune politică, căruia votul de astăzi nu îi poate anula semnificaţia. Referendumul a reprezentat şi un examen pentru întreaga noastră societate. Participarea scăzută la vot nu îi conferă lui Traian Băsescu dreptul de a clama că se bucură de susţinerea poporului. Din acest punct de vedere, victoria lui Traian Băsescu este una fără glorie, iar pretenţia, aşa cum l-am auzit acum câteva minute la sediul PD-ului, că va transforma acest scor modest şi votul a numai 30% dintre românii cu drept de vot într-o agendă şi un proiect politic personal ne arată că, lipsit de modestie, Traian Băsescu nu pare să fi înţeles mare lucru din lecţia acestui Referendum".
Întrucât niciodată nu a avut gloria vreunei victorii electorale, Geoană se pune singur într-o situaţie delicată vorbind de "victoria fără glorie" a lui Băsescu.
La momentul discursului, Geoană ştia de o participare de 30%, care, ulterior, a crescut în evaluări la 45%. Dar el s-a repezit la cifra de 30%, pentru că îi convenea, cât de cât.
Rămâne, însă, nelămurit cum a putut să spună că scorul lui Băsescu este "modest", când ştia că se cifra la 75%!
Probabil că este genul de gafe care i-au consolidat notorietatea de prostănac (pe Google, dacă tastezi cuvântul "prostănac", motorul de căutare te duce pe internet la blogul lui Geoană, afişat, ieri, în poziţia a patra).
Astăzi este programată, la PSD, o şedinţă de analiză a întregii acţiuni de demitere a preşedintelui şi de evaluare a greşelilor.
Prea bine nu-i este lui Geoană.