Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolaescu, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că în perioada 1 iulie 2007 - 31 martie 2008 s-au prezentat la medicul de familie 8.582.780 de persoane, reprezentând 50,33% din cetăţenii cu data naşterii cuprinsă în acest interval, adică cei care beneficiază de asistenţă şi analize medicale gratuite prin Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei.
Eugen Nicolaescu a declarat că, în acest moment, deţine datele parţiale şi pentru luna aprilie, în sensul că în această lună s-au prezentat la medic şi au fost evaluate 840.165 de persoane.
Potrivit acestuia, din cele 9.422.945 de persoane evaluate până la 1 mai 2007, 1.035.660 sunt neasigurate (11,6%).
Statisticile arată că cea mai bună participare a populaţiei la program s-a înregistrat în Regiunea Sud Vest Oltenia şi Regiunea Centrală, cu peste 55%, judeţele fruntaşe fiind, Harghita, Covasna, Dolj, Alba, Gorj, Sălaj, Mureş şi Satu Mare.
Totodată, participarea cea mai redusă continuă să fie înregistrată în regiunea Bucureşti-Ilfov, cu 34,7%, urmată de judeţele Călăraşi şi Vrancea.
Ministrul Sănătăţii a solicitat Unităţilor de Implementare de Program din judeţele cu cel mai mic procent de participare, rapoarte detaliate în care să explice prezenţa redusă a populaţiei la program precum şi planuri de acţiune concrete din partea lor pentru redresarea situaţiei.
Dintre pacienţii evaluaţi de medicul de familie, 207.903 de persoane au fost depistate cu afecţiuni noi.
În urma evaluării riscurilor, au fost identificate cu risc de îmbolnăvire un număr de 3.226.212 de persoane, reprezentând 37,59% dintre persoanele prezente la consult.
Judeţele care înregistrează cel mai mare procent al persoanelor cu risc de îmbolnăvire printr-una din bolile majore sunt: Cluj (57,31%), Ilfov (47,89%), Sibiu (46,62%) şi Vrancea cu 46,47%.
Riscograma celor prezenţi la evaluările medicale arată că 29,66% (2.545.250), prezintă risc de îmbolnăvire prin diabet zaharat, 8,12% (696.976), prezintă riscul unei afecţiuni cardiovasculare, urmate de afecţiunile oncologice cu 6,87% (589.452).
Pe ultimele locuri se situează riscul de osteoporoză, reprezentând 3,09% (265.160), accidentul vascular cu 2,71% (232.710) şi riscul pentru cancerul genito-mamar cu un procent de 2%.
Din punct de vedere financiar, Eugen Nicolaescu a afirmat că, pe primele 9 luni de desfăşurare a programului, au fost decontate serviciile medicale prestate de medicii de familie şi laboratoare în valoare de 376.436,13 mii lei, reprezentând aproximativ 100 milioane de euro".
Astfel, medicilor de familie le-a fost decontat 119.892,03 mii lei, iar serviciilor paraclinice suma de 256.544,10 mii lei, însemnând 43,8 RON de persoană, mai puţin decât suma iniţiată în proiect de 50 RON.
Principala problemă apărută în primele 9 luni de program a fost cea a taloanelor, pentru că un număr mare de taloane au fost fie neprimite, fie deteriorate, fie returnate de Oficiile Poştale.
Eugen Nicolaescu a conchis spunând că sâmbătă la Sinaia va avea loc o reuniune de lucru unde se va lua o decizie de rezolvare în timp util şi eficient astfel încât până la 31 decembrie, când se va finaliza programul, toţi cetăţenii să fi primit taloanele.