DUPĂ PRĂBUŞIREA ECONOMIILOR Vor găsi autorităţile cutia neagră?

Bursele internaţionale au încheiat săptămâna trecută pe o notă optimist­ă, care a ignorat total deteriorarea accelerată a situaţiei economice la nivel mondial. Raportarea în avans a unor rezultate bune de către marile bănci americane a eclipsat reducerea ratingului pentru Berkshire Hathaway şi General Electric.

Pieţele au uitat complet declaraţia lui Warren Buffett din toamna trecută: "Dacă Berk­shire nu este AAA, atunci nu sunt sigur cine ar putea fi". Deşi Buffett a avertizat de mai multe ori asupra pericolului reprezentat de derivatele financiare, tocmai expunerea pe aceste instrumente este vinovată pentru degradarea companiei sale.

Criza continuă să pună sub semnul întrebării valoarea tuturor activelor financiare, iar acţiunile guvernamentale de susţinere a sistemelor bancare nu vor avea succes, până când acestea nu sunt supuse testului pieţei.

În ciuda aspectului "minor" al marcării la piaţă, tot mai mulţi economişti, printre care se află şi Willem Buiter, fost membru în Comitetul de Politică Monetară al Băncii Angliei, nu sunt mulţumiţi de ritmul lent al implementării programului anticriză din Statele Unite. "Judecând după rezultate, actuala administraţie americană nici nu gândeşte, nici nu acţionează prea mult", scrie profesorul Buiter pe blogul său de la Financial Times. El citează un articol din FT, în care oficialii britanici acuză vidul de putere din Trezoreria SUA pentru lipsa unui consens la viitoarea întâlnire G20 de la Londra. Tocmai acest vid de putere ar putea să fie benefic pentru Statele Unite, deoarece este greu de crezut că o criză generată de supra­îndatorare poate fi eliminată prin noi datorii.

Europenii doresc o concentrare a agendei pe întărirea supravegherii şi controlului pieţelor financiare, iar Statele Unite pledează pentru creşterea cheltuielilor guvernamentale, în scopul susţinerii cererii agregate.

Din păcate, resursele pentru această susţinere sunt tot mai rare pe pieţe, iar emisiunile de obligaţiuni guvernamentale se pot confrunta oricând cu o dispariţie a cererii.

Cel mai mare creditor al Americii, China, este tot mai îngrijorat de capacitatea sa de plată, după cum o arată şi ultimele declaraţii ale premierului chinez Wen Jiabao. "Am împrumutat o sumă uriaşă Statelor Unite şi cer SUA să-şi onoreze promisiunile şi să garanteze siguranţa activelor Chinei", a declarat acesta, conform unei ştiri Bloomberg.

Asigurările date de secretarul de presă al Casei Albe (n.a. "nu există investiţie mai sigură în lume decât Statele Unite", conform Bloomberg) se pare că nu sunt suficiente, deoarece China îşi menţine ritmul extraordinar de achiziţie a materiilor prime. Aceasta nu este decât o reflectare a convingerii că vom asista, în viitorul apropiat, la o depreciere semnificativă a dolarului şi la creşterea inflaţiei. Banca Centrală a Chinei prognozează o nouă creştere a preţului pentru cupru, aluminiu şi petrol în 2009. În premieră, autoritatea monetară a Chinei îşi exprimă şi opinia cu privire la preţul aurului, pe care îl vede la un nou record în a doua jumătate a anului.

În aceste condiţii, guvernul american va convinge tot mai greu investitorii să-i "subvenţioneze" lupta anticriză. Dificultăţile vor creşte exponenţial, atunci când Washington-ul se va angaja deschis pe calea urmată de Marea Britanie (n.a. relaxarea cantitativă, adică tipărirea de bani pentru cumpărarea obligaţiunilor guvernamentale).

Aceste acţiuni disperate, de susţinere a pieţelor financiare şi a economiei, au început deja să-şi arate o parte dintre "rezultate". Henry C. Liu, preşedintele unui grup privat de investiţii din New York, apreciază că "SUA a intrat într-o nouă fază a capitalismului de stat, în care guvernul decide cine va supravieţui şi cine se va prăbuşi".

Martin Hutchinson scrie că această subvenţionare a eşecului va conduce la "adâncirea moderată a recesiunii şi la prelungirea ei pe termen nedefinit". Guvernele sunt incapabile să recunoască faptul că industrii care s-au dezvoltat doar pe baza banilor ieftini, într-un mediu economic marcat de o explozie fără precedent a creditării, nu mai pot rămâne la actualele dimensiuni. "Patologii economice contraproductive au fost încurajate, structuri financiare care au periclitat prosperitatea globală au fost salvate şi trilioane de dolari au fost injectate în industrii care aveau nevoie de o evidentă reducere a operaţiunilor", mai scrie Hutchinson.

Estul Europei încearcă să adopte aceeaşi strategie, dar pentru unele economii din zonă este deja prea târziu.

În termeni nominali, Ţările Baltice s-au aflat aproape de stagnare economică în 2008, iar din punct de vedere a creşterii reale, chiar şi ipoteza unei aterizări dure a fost spulberată. După încetinirea din 2007, economiile Estoniei şi Letoniei s-au prăbuşit pur şi simplu în 2008 (vezi grafic).

(grafic PIB_Baltice)

De ce este importantă şi evoluţia în termeni nominali a PIB-ului? Pentru că de aceasta depinde capacitatea de rambursare a creditelor, după cum explică John Kemp, analist la Reuters. Datoriile sunt exprimate în termeni nominali, iar o creşterea susţinută a produsului intern brut în preţuri curente arată sustenabilitatea contractelor de credit.

Comparaţia ratelor de creştere ale creditului neguvernamental şi ale PIB-ului nominal, în perioada 2004 - 2008, ne arată că România se află într-o poziţie mult mai fragilă decât Letonia (vezi tabel).

Creştere 2004 - 2008

CreditPIB

Letonia290,1%118,5%

Estonia181,1%64,3%

Lituania287,9%77,9%

Romania373,9%104,5%

Acolo a fost nevoie de o creştere a creditării cu 290% în patru ani, pentru a produce o creştere a PIB-ului nominal cu 118,5% în aceeaşi perioadă. Reducerea dramatică a creditării a transformat o creştere reală de 10% în 2007 într-o contracţie de aproape 5% în 2008. Noţiunea de "aterizare forţată" a economiilor baltice este de domeniul trecutului, aceasta transformându-se în prăbuşire. Autorităţilor nu le-a rămas decât să caute cutia neagră.

În perioada 2004 - 2008, produsul intern brut al României a crescut, în termeni nominali, cu 104,5%. Deşi dublarea PIB-ului este impresionantă, aceasta nu se poate compara cu evoluţia creditului neguvernamental, care a crescut de aproape 5 (!!!) ori.

Legătura dintre România şi Ţările Baltice s-ar putea să fie mult mai puternică decât au fost gata să accepte autorităţile noastre în vara trecută. În actualele condiţii, orice prognoză devine irelevantă pentru că, aşa cum spunea cronicarul Miron Costin, "să sparie gândul".