DUPĂ PRIMUL TRIMESTRU AL ANULUI FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2018 Profitul SIF3, în creştere de peste două ori

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 mai 2019

Profitul SIF3, în creştere de peste două ori

Discount de tranzacţionare între VUAN şi preţul acţiunii SIF Transilvania de 48%

SIF Transilvania (SIF3) a raportat, pentru perioada ianuarie - martie 2019, un profit net de 19,65 milioane de lei, de peste două ori mai mare (plus 143,1%) faţă de cel realizat la finele lunii martie 2018, de 8,08 milioane de lei, potrivit documentului remis de societate Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

După primele trei luni ale anului curent, veniturile nete aproape că s-au dublat (plus 96,7%), de la 12,89 milioane de lei pentru data de 31 martie 2018 la 25,37 milioane de lei pentru 31 martie 2019, în condiţiile în care câştigul net provenit din activele financiare evaluate la valoare justă prin contul de profit şi pierdere a fost de 24,88 milioane de lei, mai mare cu 108,4%, faţă de cel raportat după primele trei luni ale anului trecut.

Cheltuielile cu personalul ale SIF Transilvania s-au ridicat, la 2,84 milioane de lei, cu 3,5% peste cele incluse în situaţiile financiare la data de 31 martie 2018, în timp ce cheltuielile de exploatare au fost de 1,47 milioane de lei, cu 1,35% mai mari decât cele înregistrate după primele trei luni ale anului trecut.

La data de 31 martie 2019, cea mai importantă deţinere a SIF3 era pachetul de 3,35% de la BRD - Groupe Societe Generale (BRD), ce avea o pondere de 27,31% în activul total al societăţii.

Alte deţineri ale SIF Transilvania în capitalul unor companii importante listate la BVB era, la finele lunii martie, pachetul de 0,51% din Romgaz (SNG) - pondere de 5,72% în activ sau cel de 0,23% din OMV Petrom (SNP) - cu o importanţă de 4,25% în activul SIF3.

De asemenea, SIF Transilvania are pachete de control la societăţi precum Turism Felix (TUFE), Feper (FEP) Aro Palace (ARO) sau THR Marea Neagră (EFO), sectorul serviciilor turistice fiind de altfel specific societăţii de investiţii financiare cu sediul în Braşov.

La finalul lunii martie a acestui an, Valoarea Activului Net (VAN) al SIF3 se ridica la 1,039 miliarde de lei, cu 1,08% peste cea de la 30 martie 2018, de 1,028 miliarde de lei.

Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) era, la finele lunii martie 2019, de 0,4804 lei, ceea ce raportat la cotaţia SIF3 din data 15 mai, de 0,251 lei, oferă un discount de tranzacţionare de 47,7%.

SIF Transilvania are o valoare de piaţă de 548,25 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb