DUPĂ RETRAGERILE DE PE FONDURILE DE INSTRUMENTE CU VENIT FIX Managerii de investiţii: Diversificarea, cea mai bună opţiune pe piaţa fondurilor

CRĂIŢA SIMIONESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 ianuarie 2012

Managerii de investiţii: Diversificarea, cea mai bună opţiune pe piaţa fondurilor

Investitorii activi pe piaţa fondurilor mutuale ar trebui să opteze, în acest an, pentru un mix de fonduri de acţiuni şi de instrumente cu venit fix, sunt de părere administratorii de investiţii.

După ce o bună perioadă de timp fondurile de instrumente cu venit fix au fost "vedetele", în contextul crizei, începând cu luna octombrie a anului trecut, investitorii au început să se retragă masiv din acestea. Astfel, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, în lunile octombrie şi noiembrie, subscrierile nete la nivelul pieţei au fost negative.

Per total, activele fondurilor des-chise de investiţii (n.r. "opcvm" - organisme de plasament colectiv în valori mobiliare) erau de 8 miliarde de lei, la finalul lunii noiembrie 2010, cu circa 0,7% mai puţin faţă de luna octombrie 2011 şi cu 1,03% faţă de septembrie.

Radu Hanga: "Mizăm pe o creştere de 10-20% a activelor în administrare"

Radu Hanga, Director General "BT Asset Management SAI", recomandă, în 2012, o poziţionare neutră pe fondurile de investiţii, un mix între cele de venit fix şi cele de acţiuni. "Diversificarea este în momentul de faţă cea mai bună decizie, având astfel atât siguranţa unor plasamente cu venit fix, cât şi oportunitatea de creştere oferită de piaţa acţiunilor, puternic atinsă de efectul comportamentului defensiv", ne-a declarat domnia sa.

Radu Hanga a mai menţionat: "Vom continua, şi în acest an, să promovăm produsul care a dominat anul 2011, < BT Obligaţiuni >, însă consideram că este cazul promovării argumentate a fondurilor mai agresive, mizând pe o creştere de 10-20% a activelor în administrare".

Potrivit domniei sale, în 2011, a continuat tendinţa de economisire, prin utilizarea cu precădere a fondurilor cu venit fix. "Deşi s-a discutat mult despre criza zonei Euro şi instabilitate internaţională, clienţii nu s-au ferit de oportunitatea adusă de fondurile de investiţii", a mai adăugat domnia sa.

Radu Hanga este de părere că anul 2011 a fost un an de consolidare a pieţei, cu precădere a produselor de risc scăzut.

"Evoluţia pieţei bursiere a indus o reticenţă a investitorilor faţă de produsele cu risc, însă a susţinut creşterea activelor în zona de venit fix", ne-a spus domnul Hanga.

Domnia sa consideră că scăderea dobânzilor bancare în primele trei trimestre ale lui 2011 a fost un factor suplimentar de favorizare a plasamentelor în fondurile monetare şi obligaţiuni, care au reuşit să ofere câştiguri mai bune comparativ cu depozitele clasice, datorită plasamentelor pe termene mai lungi, menţinând astfel un câştig ridicat într-o perioadă de dobânzi în scădere.

"Un alt factor care a influenţat evoluţia fondurilor anul trecut a fost reţeaua bancară de distribuţie, care a devenit în timp tot mai specializată în fonduri de investiţii", potrivit managerului citat.

Plusul anului trecut, în opinia lui Radu Hanga, îl constituie relaxarea dobânzilor bancare în prima parte a anului, care a creat un interes sporit faţă de fondurile de investiţii în general. La categoria minusuri, domnia sa a inclus criza datoriilor suverane în zona Euro, care a condus la o scădere a performanţei fondurilor de acţiuni şi a încrederii investitorilor în acest gen de produse.

"Investitorii au fost atraşi, în anul 2011, de fondurile cu venit fix (monetare/obligaţiuni)", a declarat Radu Hanga, argumentând: "Divergenţele, în special, din zona Euro au condus la un comportament defensiv al investitorilor, văzând în fondurile de venit fix atât un potenţial de randament relativ constant cât şi o bună lichiditate, neavând scadenţe predefinite. Aceste fonduri sunt foarte accesibile, uneori cu sume minime inves-tite mai mici decât cele de constituire a depozitului bancar, fără comisioane de penalizare la retragere şi cu bonificare a câştigului indiferent de perioada deţinerii".

Jan Pricop: "O combinaţie de fonduri se poate dovedi mai adecvată decât alegerea unui singur fond sau a unei singure categorii"

Jan Pricop, director general adjunct "KD Investments", le recomandă investitorilor investiţii în funcţie de gradul de risc pe care şi-l pot asuma.

"Ca de fiecare dată, recomandăm investitorilor acele fonduri care au o politică de investiţii şi un grad de risc pe care şi-l pot asuma în mod confortabil şi care să fie în concordanţă cu orizontul de timp pentru care sunt pregătiţi să îşi menţină investiţia", ne-a declarat domnia sa, adăugând: "De multe ori, o combinaţie de fonduri, în proporţii care să răspundă nevoilor specifice fiecărui investitor, se poate dovedi mai adecvată decât alegerea unui singur fond sau a unei singure categorii".

Anul 2011 s-a dovedit încă un an dificil pentru industria fondurilor de investiţii din ţara noastră, chiar dacă, la începutul anului s-a manifestat un oarecare optimism în condiţiile în care randamentele la finalul primului trimestru erau promiţătoare, este de părere Jan Pricop.

Domnia sa consideră că, privită prin prisma valorii totale a activelor administrate, evoluţia fondurilor de investiţii poate fi catalogată drept pozitivă, totalul activelor fondurilor închise şi deschise locale fiind în creştere cu 26% faţă de sfârşitul anului 2010, ajutată şi de lansarea de noi fonduri.

Însă analizată în detaliu, prin prisma randamentelor înregistrate, evoluţia a fost nesatisfacătoare, pentru o majoritate largă a fondurilor de investiţii.

Jan Pricop ne-a declarat că "tendinţa negativă de evoluţie a intrărilor nete (subscrieri minus răscumpărări) manifestată şi la nivel european (după cum rezultă din statisticile "EFAMA") şi-a pus amprenta şi asupra pieţei locale, cu precădere în ultimele luni".

În opinia domniei sale, factorii care au influenţat evoluţia fondurilor, în anul 2011, au fost acutizarea crizei datoriilor statelor din zona euro dar şi lipsa unor măsuri decisive care să redea încrederea investitorilor cu privire la posibilitatea reală de a o controla şi de a înlătura temerile cu privire la viitorul UE în configuraţia actuală şi a monedei unice.

Jan Pricop ne-a mai spus: "Considerăm că o influenţă negativă a fost creată şi este întreţinută de obligativitatea stabilită în sarcina investitorilor de a depune până la cinci declaraţii fiscale într-un an (patru trimes-triale şi una anuală). Sunt afectaţi în special investitorii fondurilor monetare care, de regulă, realizează mai des operaţiuni în decursul unui an".

La categoria plusuri, domnia sa a adăugat volumul activelor totale administrate la nivelul pieţei locale, care a reuşit să crească în ciuda contextului nefavorabil manifestat atât la nivelul european cât şi la nivel global. Regulile excesive de fiscalitate dar şi evoluţia negativă a pieţelor la nivel global au reprezentat, în opinia domnului Pricop, aspectele negative ale anului.

Florin Dolea: "Minusul anului, menţinerea unui nivel ridicat al tarifelor CNVM"

Întârzierile în adoptarea ultimelor reglementări europene şi menţinerea unui nivel ridicat al tarifelor CNVM au avut efecte negative asupra dezvoltării pieţei, în 2011, ne-a spus Florin Dolea, director executiv "Pioneer Asset Management".

Potrivit domniei sale, fondurile preferate de clienţi, în anul 2011, au fost cele de obligaţiuni pe lei ca urmare a volatilităţii scăzute a acestora. "În acelaşi timp, am observat o creştere consistentă a interesului pentru fondurile internaţionale de investiţii, ce oferă avantajul accesului la pieţele internaţionale de capital", ne-a mai declarat domnia sa.

"În partea a doua a anului, ca urmare a agravării crizei datoriilor suverane din Europa, performanţele fondurilor s-au înrăutăţit, fapt ce a condus la o stagnare a creşterii pieţei fondurilor de investiţii", ne-a declarat Florin Dolea.

Domnia sa consideră că principalii factori ce au condus la stagnarea creşterii pieţei au fost performanţele negative ale pieţelor de capital ca urmare a crizei datoriilor suverane din Europa, dar şi menţinerea dobânzilor la nivele ridicate ca urmare a creşterii competiţiei bancare pe partea de finanţare.

Florin Dolea ne-a mai spus: "Pozitiv este faptul că administratorii au continuat să lanseze noi fonduri de investiţii ce răspund interesului crescut al investitorilor. De asemenea, este de remarcat creşterea interesului unor mari administratori globali, confirmată de creşterea ofertei de fonduri internaţionale de investiţii pe piaţa românească".

Pentru acest an, Florin Dolea recomandă investitorilor un portofoliu diversificat care să ofere atât fonduri locale de obligaţiuni denominate în lei, cât şi fonduri internaţionale denominate în valută şi, în special, fonduri de acţiuni cu expunere pe SUA şi principalele ţări emergente, precum şi fonduri de obligaţiuni corporatiste europene.

În acest an, domnia sa îşi propune să continue diversificarea ofertei de fonduri internaţionale pentru a răs-punde diverselor obiective investiţionale. "De asemenea, dorim să extindem reţeaua de distribuţie pentru a fi cât mai aproape de investitori", a încheiat Florin Dolea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Poi ce sa zica si ei ;)

    Diversificare inseamna si mai multe comisioane si taxe , care sunt o importanta sursa de venit pentru domnii de mai sus 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb