DUPĂ REUNIUNEA BCE Euro, în cel mai important declin săptămânal din ultimele 19 luni

(A.V.)
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 iunie 2018

Euro, în cel mai important declin săptămânal din ultimele 19 luni

Moneda unică europeană (euro) s-a apreciat uşor vineri, pe pieţele externe, raportat la un coş de valute globale, redresându-se după ce, în dimineaţa aceleiaşi zile, a consemnat cursul minim al ultimelor două săptămâni faţă de dolar, în condiţiile în care, joi, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să reducă stimulentele monetare. În plus, săptămâna trecută, banca centrală americană (Federal Reserve) a decis să majoreze dobânda cheie, ceea ce a stimulat evoluţia monedei SUA.

Chiar dacă a urcat vineri, moneda unică europeană a înregistrat, săptămâna trecută, cel mai mare declin din ultimele 19 luni, faţă de dolar, dat fiind că BCE a semnalat menţinerea la un nivel scăzut a dobânzilor până la mijlocul anului viitor.

Euro a urcat cu 0,4% vineri, la 1,1610 dolari, după ce în prima parte a zilei atinsese 1,1543 dolari, cel mai redus curs din 30 mai până în prezent. Joi, euro pierduse 1,9% faţă de dolar, acesta fiind cel mai mare declin zilnic de după 24 iunie 2016, când Marea Britanie a decis, prin referendum, să părăsească Uniunea Europeană.

În intervalul 11-15 iunie, euro a scăzut cu peste 1,5% faţă de dolar, scăderea săptămânală fiind cea mai mare din noiembrie 2016 până acum, pe fondul vânzării masive de monedă europeană după deciziile BCE.

Amintim că, joia trecută, Banca Centrală Europeană şi-a revizuit în scădere estimările privind creşterea economică a zonei euro, în acest an, dar a modificat în urcare prognozele de inflaţie atât pentru acest an, cât şi pentru 2019.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat că, potrivit noilor estimări ale instituţiei, PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 2,1% în acest an, faţă de un avans de 2,4%, cât estima în luna martie. Ritmul de creştere a economiei zonei euro ar urma să încetinească la 1,9% în 2019 şi 1,7% în 2020, în acest caz estimările BCE fiind identice cu cele din luna martie.

BCE preconizează că inflaţia din uniunea monetară va fi de 1,7% în acest an şi în 2019, faţă de 1,4%, cât anticipa anterior. Şi în 2020, rata inflaţiei în zona euro ar urma să fie de 1,7%, aproape de obiectivul ţintă al BCE - circa 2%.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31