După sindicate, e rîndul patronatelor să se plîngă de indiferenţa Guvernului

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Politică / 17 mai 2006

Reprezentanţii patronatelor consideră drept penibil modul în care s-a desfăşurat primul exerciţiu de consultare a partenerilor sociali de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe marginea proiectului contractului-cadru privind acordarea asistenţei medicale în sistemul asigurărilor de sănătate.

Membrii conducerii Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR-1903) şi-au manifestat din nou, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, dezacordul faţă de modalitatea în care Guvernul priveşte dialogul social în ţara noastră. Ioan Cezar Corâci, preşedintele UGIR-1903, consideră că "a fost evident că administraţia nu a fost interesată pînă acum de dialogul social, de consultarea cu partenerii sociali, ca mecanism eficient de guvernare".

Ceea ce i-a nemulţumit, în primul rînd, pe reprezentanţii patronatelor este faptul că această consultare nu a fost anunţată din timp şi a fost programată în sesiuni separate cu patronatele şi respectiv cu sindicatele.

Totodată, preşedintele UGIR-1903 a mai adăugat că "preşedintele CNAS nici nu a catadicsit să participe la întîlnirea cu preşedinţii confederaţiilor patronale din ţara noastră", fapt care, în opinia lui Ioan Cezar Corâci, denotă lipsa de interes a acestuia vis-a-vis de poziţia partenerilor de dialog social în legătură cu unele probleme deosebit de importante.

Pe de altă parte, reprezentantul părţii patronale din cadrul Consiliului de Adminis-traţie al CNAS, vicepreşedintele CNAS Valeriu Simion, nu a fost invitat şi nu a considerat că este cazul să participe. Mai mult decît atît, a mai adăugat domnul Corâci, "directorul general al CNAS, Vasile Cepoi a plecat în final cu convingerea că a fost o şedinţă tehnică utilă în care s-au schimbat păreri şi impresii despre Contractul Cadru de acordare a asistenţei medicale, acţiune care nu are nici o legătură cu dialogul social".

Reprezentanţii industriaşilor sînt de părere că, per ansamblu, modul de abordare a aces-tei întâlniri nu face decât să confirme atitudinea CNAS căreia i-au fost adresate nenumărate atenţionări publice şi solicitări de încadrare în normalitate a dialogului social.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb