easySales: Venituri de 4,5 milioane de lei în 2024

M.B.
Companii / 19 februarie

easySales: Venituri de 4,5 milioane de lei în 2024

Platforma SaaS de management automatizat şi centralizare a activităţilor de eCommerce easySales, a încheiat anul 2024 cu venituri de 4,5 milioane de lei şi estimează o creştere de 35% până la finalul anului 2025, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Extinderea bazei de clienţi din eCommerce şi marketplace-uri a fost un factor determinant al creşterii din 2024, a declarat Ciprian Cazacu, CEO şi co-fondator easySales. "Anul trecut, am investit în automatizări avansate şi noi funcţionalităţi adaptate nevoilor clienţilor mari. În 2025, accelerăm creşterea printr-un focus sporit pe soluţii cu valoare adăugată ridicată şi printr-o expansiune rapidă în Polonia, o piaţă strategică pentru noi. Deşi în prezent avem EBITDA pozitiv, anticipăm că acesta ar putea deveni negativ pe termen scurt, având în vedere resursele pe care le direcţionăm către dezvoltare. În acest scenariu, luăm în considerare o nouă rundă de finanţare pentru a susţine ritmul accelerat de creştere", a declarat acesta.

Până în prezent, easySales a intermediat comenzi în valoare de 1,12 miliarde de euro şi a generat 16,6 milioane de facturi şi 15,8 milioane de AWB-uri, în timp ce numărul produselor listate pe marketplace-uri a depăşit 50,5 milioane, se transmite în comunicat.

În prezent, 25% din echipa easySales este alocată exclusiv pieţelor internaţionale, cu un accent deosebit pe Polonia, Ungaria şi Bulgaria. În Polonia, easySales a integrat marketplace-ul Allegro, care oferă acces direct la peste 22 de milioane de cumpărători. De asemenea, platforma a realizat integrări cu Kaufland PL, Pepita PL, Pigu marketplace, alături de ERP-uri locale şi furnizori de logistică.

easySales dezvoltă şi personalizează soluţii specifice pentru retailerii mari, oferind funcţionalităţi avansate, inclusiv gestionarea stocurilor, monitorizarea retururilor, reconcilierea plăţilor şi gestionarea garanţiilor şi service-urilor.

Până în prezent, easySales a finalizat integrări cu mai multe sisteme ERP, inclusiv Nexus ERP, Senior Software, Microsoft Navision, Neomanager şi Sedona.

Performanţele din 2024 şi planurile de extindere din 2025 confirmă strategia easySales de dezvoltare accelerată şi extindere internaţională, cu obiectivul de a oferi soluţii avansate de automatizare pentru eCommerce.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7671
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2843
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0138
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb