Economia în "bătălia" politică

Cât de neutră poate rămâne economia în raport cu confruntarea politică? Mai ales într-un an electoral cum este 2014? În 2009, Emil Boc, pe atunci prim ministru al unei "mari coaliţii" PDL-PSD, pentru a nu afecta şansele realegerii lui Traian Băsescu, nu numai că a împiedicat aplicarea unor măsuri care să stopeze degringolada economică şi socială, dar a negat evidenţa crizei. Iar rezultatele acestor tergiversări electoraliste au fost dezastruoase: o prăbuşire de aproape 14 puncte procentuale a evoluţiei PIB, de la 7,3% în 2008 la -6,6% în 2009. Austeritatea, introdusă cu brutalitate în mai 2010, nu a făcut decât să adâncească o criză socială care încă se resimte. De aceea, formulei pe care cu infatuare o folosesc susţinătorii preeminenţei economiei în raport cu alte subsisteme ale sistemului social global - It's the economy, stupid - li se poate replica "It's the society, stupid" sau, de ce nu, "It's the politics, stupid".

Oricum, celebra formulă a lui James Carville, consultatul politic al lui Bill Clinton din campania prezidenţială din 1992, a fost scoasă din context. Atunci, campania lui Clinton împotriva unui George Bush-tatăl ce părea invincibil (la începutul anului electoral se afla la cote de saturaţie după prima intervenţie americană în Irak: 90% dintre americani îi aprobau politica) se centra pe trei direcţii, concentrate în trei sloganuri : Change vs. more of the same (Schimbare versus în continuare aceiaşi), The economy, stupid (Asta e economie, "inteligentule") şi Don't forget health care (Nu uita de reforma asigurărilor de sănătate). "It's the economy, stupid" nu era o simplă afirmare a superiorităţii economiei în raport cu restul problemelor, ci o aducere a dezbaterii electorale din plan internaţional în zona vieţii "domestice".

Dar economia, ca toate celelalte aspecte ale vieţii sociale, nu poate fi perfect "neutră" politic. Căci omul - o ştim de la Aristotel, dar o uităm prea des - este un "animal politic". Un "animal gregar" - o spunea Stagiritul - ce trăieşte doar în comunitate şi pentru care "arta gospodăririi" (economia) nu trebuie să devină o simplă "artă a îmbogăţirii". Economia este privită dintotdeauna ca o artă "politică" (o formă de realizare a Binelui comun). Poate şi din această cauză Traian Băsescu cerea imperativ marţi, 11 februarie, ca BNR "să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt". Imputând Băncii Naţionale implicarea în proiectarea măsurilor privind creşterea accizei la carburant şi aşa numita "electorată", Traian Băsescu încerca să-şi impună (prin forţă?) propria viziune asupra Binelui comun. Căci "vestea" că îi va "chema pe români să se apere în stradă" nu era o simplă constatare a unui fapt, ci o invitaţie la revoltă. Să fie aceste reacţii politico-electoraliste efectele nervozităţii sau ale calculului?

Oricum, în acest context, estimările "semnal" ale Institutului Naţional de Statistică şi ale Eurostat privind creşterea economică de 3,5% au căzut prost pentru Traian Băsescu: căci cea mai mare creştere economică din Europa şi cel mai bun rezultat economic în România de după 2008 nu pot să nu fie speculate politic. Chiar dacă estimările provizorii ale PIB-ului pot suferi modificări (dar în 2012 modificările au fost pozitive: de la o creştere de 0,2% în estimările "semnal", s-a ajuns la 0,6% în final), faptul că România ar putea deveni un "tigru al Europei" (exprimarea îi aparţine lui Andrew MacDowall, care a folosit-o într-un articol publicat vineri 14 februarie pe un site asociat Financial Times) devine un argument de tipul "It's the economy, stupid".