Economia norocului

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 24 mai 2011

Cătălin Avramescu

Câteva date statistice recente m-au pus pe gânduri. E vorba de nivelul cheltuielilor anuale, pe cap de locuitor adult, cu jocurile de noroc. Australienii sunt pe primul loc, cu echivalentul a peste 1200 de USD. Bizar, americanii, a căror indus-trie de jocuri de noroc nu are nevoie de nicio prezentare, ocupă un loc foarte modest, cu mai puţin de o treime din această cifră.

Mi-am pus întrebarea dacă există o logică a acestor cifre. Spre exemplu, m-am gândit dacă clişeele noastre despre naţiunile mai prudente se confirmă. Nu prea. Finlanda se plasează în plutonul fruntaş, cu circa 600 USD. Norvegia - înaintea Greciei, cu peste 400 USD. Suedia şi Danemarca devansează Marea Britanie. Canada, înaintea Italiei. Irlanda, înaintea Spaniei. Desigur, cifrele ar trebui ajustate în funcţie de costul vieţii sau reglementările privitoare la loterii.

Am căutat în domeniul public date relative la România. În 2010, Loteria Română se pare că a avut un venit total de 1,5 miliarde de lei. Dacă împărţim la 15 milioane, ar rezulta aproximativ 100 RON pe an cheltu-iţi de fiecare adult pe loterii sau lozuri. Aproximativ 35 USD. Cifra nu pare importantă, însă cred că trebuie apreciată pe fondul puterii de cumpărare, care e alta decât aceea din Singapore (unde un adult cheltuieşte pe jocuri aproape 1200 USD pe an) sau Japonia (aproape 400 USD). Desigur, aceste calcule sunt aproximaţii, pentru că nu includ alte forme de jocuri de noroc precum promoţiile comerciale unde intervine un element de şansă.

Aceştia sunt doar banii cheltuiţi. Unii mai şi câştigă. Nu îmi este clar în ce proporţie, însă mă aştept ca aceştia să fie puţini. Pentru imensa majoritate a participanţilor sunt bani aruncaţi pe fereastră.

Ceea ce m-a intrigat. Economic vorbind, aceste cheltuieli sunt similare unor taxe. Care e nivelul acestora? Sunt comparabile cu taxele "normale"?

Să luăm cifrele (aproximative) pe care le-am avansat pentru România. Dacă presupunem un salariu tipic de 1000 RON, atunci 100 de RON pe an înseamnă aproape 1% din venituri. Cu mult sub nivelul unor taxe precum cota unică (16%) sau TVA (24%).

Însă lucrurile sunt mai complicate. Nu avem date (cel puţin eu nu am găsit) cu privire la distribuţia acestor cheltuieli pe clase de venituri. Însă nu mă aştept ca aceia care încasează mega-salarii să răzuie lozuri în limuzină, în timp ce şoferul îi duce la serviciu. Ei pot juca în cazinouri, desigur, dar acestea sunt rare. Asta înseamnă că aceste cheltuieli sunt concentrate în păturile cu venituri mici şi mijlocii. Dacă ar fi să speculez, aş spune că mai ales cei cu venituri mici cheltuiesc pe lozuri şi bilete de loterie.

Acest lucru schimbă perspectiva. Înseamnă că cifra acestei "taxe" este în realitate mai mare pentru aceste categorii. Cât anume, e greu de spus. Doi la sută? Cinci?

Să adăugăm acum şi "promoţiile" tip loterie. Aici datele îmi lipsesc cu desăvârşire, însă tot pe baza impresiilor cotidiene (care pot fi eronate, desigur) aş spune că destul de mulţi oameni "investesc" şi în aceste forme de căutare a norocului. Speculând, aş spune că o sumă comparabilă. Atunci care e totalul? Trei la sută? Şase?

Am să presupun, conservator, trei procente pentru cei cu venituri mici şi mijlocii. Desigur, aceasta ar fi valoarea medie. Unii, căzuţi în patima jocului, îşi pierd şi familia, în vreme ce alţii nu au cumpărat în viaţa lor un loz.

Faptul că aceste cheltuieli sunt similare cu taxele poate fi dedus şi din alt aspect: dinamica veniturilor Loteriei în ultimii ani. Acestea par constante, urcând în ritm cu inflaţia şi fiind relativ neafectate de criză. Nu am devenit, din acest punct de vedere, nici mai prudenţi şi nici mai imprudenţi, ca ţară. Pentru mulţi, cheltuielile norocului nu sunt de acelaşi fel precum o masă la restaurant sau un bilet la cinema. Acestea sunt percepute ca non-esenţiale, fiind adesea reduse în contextul recesiunii. Norocul însă unii oameni par să şi-l exercite constant, cheltuielile cu lozuri şi cupoane operând ca un fel de taxă fixă.

Prima nedumerire: de ce o fac? E evident că mulţi jucători nu au nici cea mai mică idee cât de fenomenal de mici sunt şansele de a câştiga premiul cel mare. Am văzut la un moment dat un calcul pe cea mai populară loterie americană. Dacă am pune biletele cu toate combinaţiile posibile unul peste altul, teancul s-ar ridica peste înălţimea la care zboară avioanele de pasageri. Şi doar unul are combinaţia câştigătoare...

A doua: de ce nu protestează? Tipul acesta de auto-taxare uşurează buzunarele unor categorii cu procente comparabile cu inflaţia ori cu creşterea unor taxe şi impozite. Aces-tea au scos în stradă zeci de mii de oameni. Curios, pentru că cel puţin creşterea taxelor măcar ar trebui să aducă bani la Buget şi, pe cale de consecinţă, beneficii publice cum ar fi drumuri, ordine publică etc. În vreme ce banii daţi la Loto se duc, de multe ori, direct într-o vacanţă în jurul lumii cumpărată de vreun fericit al cărui nume sau chip nici nu îl vom afla. Măcar de curiozitate.

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. He, he, ce amuzant. Dl Avramescu (care altminteri propovaduia p'aici importanta adecvarii dintre pregatirea profesionala si datul cu parerea) e proaspat propus (si foarte curand numit) ambasador la finlandezi. Care'i este pregatirea? Filosof in canibalism pe hartie, stiinte politice zice dumnealui. Are vreun curs de specialitate pt diplomatie? Poate unul scurt. Dar ce are dumisale? E dotzent, mei draga, la Universitatea din Helsinki. Foarte taare. Ma intreb pe catzi altzi docentzi romani de pe la universitati mai cu staif i'a intrebat Baselu daca nu vor sa reprezinte Romania pe un post caldutz si bine platit de ambasador in tarile acelea? Poate stie dl Avramescu care e mare exigent cu altzii...si poate sa comparam un eventual numar peste 0, presupunand, ipotetic, c'o sa ne raspunda, cu nr de scribalai de curte numiti in diplomatie (vezi TRU, Ioan T Morar, Catalin Avramescu s.a)... dar nu e bai. Dl, actual conseilor, viitor ambasador, care propovaduieste radicalismul de dreapta si suprematia economiei private de pe un scaunel incalzit la greu NUMAI DIN BANI PUBLICI, are grija sa ne dovedeasca prin statistici ca e la curent cu clasificarea cheltuielilor la poporul finlandez si stie deci sa orienteze investitia finlandeza catre hamesitul poporash roman...care iata, in ignorantza si nesimtzirea lui, nu realizeaza ca loteria il fura mai mult decat il arde la buzunar guvernul Boc... (si ne sugereaza candid ca saracia de acolo ne vine, nu din taxe)

    1. Aveti dreptate ,Catalin Avramescu este propus ambasador in Finlanda,cfm HotNews,asa ca ,probabil ne va scuti de aiurelile din editorialele proprii. Se pare ca afacerea cu plante medicinle nu-i convine si de aceea incearca altceva,in perspectiva.Fuga..!.Cfm unui portal bine informat ,sefului actual al domniei sale i-s-a rezervat o viitoare suspendare de catre opozitie,chiar de catre cei cu care spera disperat sa se intalneasca : americanii! Noi opinam ca incercarile disperate ale ministrului de externe de a aranja o intalnire Basescu- Obama,cfm Agerpres,confirma ipotezele primului portal de obicei bine informat. Si atunci ,probabil ca in timp ce Catalin fuge in Finlanda ,seful sau de la Cotroceni ,probabil ca se va alege cu un proces de inalta tradare , combinat cu altul de coruptie, cu altul de favorizarea infractorului in cazul vamii Constanta,etc,etc...,!Sau de procesul in care Victor Bout ,traficantul ,ofiter rus GRU, de armamament care va incepe in sept 2011 la un Tribunal Federal din New-York ! Asteptam cu interes paruiala USL- PDL in perspectiva...! Si probabil, trei cizme aplicate intregii sorcove politice parlamentare ,doua in picioare si un sut in fund ,in directia gropii de gunoi a istoriei,de catre adevaratii reprezentanti ai poporului roman. Care vor lua puterea, in mod democratic sau nu! Cum am mai opinat si cu alta ocazie ! Posibil, alegeri anticipate...

      O stire de ultima ora introduce un suspans privind viitoarea cariera diplomatica a Dlui Cat. Avramescu in Finlanda si Letonoa : Dl Corlateanu, seful Comisiei De afaceri Externe din Senat, PSD,declara direct ca Dl C.Avramescu nu va fi aprobat de Parlament ,fiind o numire politica facuta de seful sau de la Cotroceni... Asteptam cu interes derularea evenimentelor,in curs !

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb