ECONOMIŞTII DE LA FMI VIN CU O IDEE "REVOLUŢIONARĂ" PRIN DISPERAREA EI Creşterea nelimitată a datoriei publice este noua cale către supremaţia economică?

Fondul Monetar Internaţional şi marile bănci centrale nu au văzut criza financiară şi economică care s-a declanşat în a doua jumătate a deceniului trecut. Pe fondul destabilizării grave a sistemului bancar, măsurile ulterioare au avut ca scop, aproape exclusiv, susţinerea instituţiilor financiare, costul operaţiunii fiind exorbitant pentru bugetele ţărilor dezvoltate.

După intrarea "trilionului" în vocabularul curent, FMI a recunoscut că recomandările adresate unor ţări cum este Grecia au fost greşite. Acum organizaţia financiară internaţională se pronunţă pentru menţinerea politicilor monetare ultrarelaxate şi temperarea ritmului de reducere a deficitelor fiscale, cerând chiar şi băncii centrale americane să amâne majorarea dobânzii de politică monetară.

Dar redresarea economiilor dezvoltate întârzie, iar reintrarea pe o traiectorie vizibilă de creştere încă se lasă aşteptată. În aceste condiţii, economiştii de la FMI au venit cu o idee "revoluţionară" prin disperarea ei.

Într-o analiză recentă, Jonathan Ostry, directorul adjunct al Departamentului de Cercetare din cadrul FMI, alături de Atish Ghosh şi Raphael Espinoza prezintă argumente în favoarea convieţuirii perpetue cu un nivel ridicat al datoriei publice (n.a. "When Should Public Debt Be Reduced?", IMF Staff Discussion Notes 15/10, 2 iunie 2015).

"Dezbaterile recente s-au concentrat asupra ritmului în care trebuie plătită datoria publică, existând puţine întrebări cu privire la motivul pentru care trebuie plătită în primul rând", arată autorii, a căror soluţie radicală este "să nu se facă nimic în privinţa datoriei publice".

Pe site-ul Wall Street Journal propunerea este considerată a fi "cea mai impertinentă şi îndrăzneaţă" a economiştilor FMI din ultimele decade, în timp ce Reuters scrie că "analiza pune sub semnul întrebării dogma ultimelor decenii privind beneficiile austerităţii". Tot jurnaliştii de la WSJ arată, însă, că publicarea analizei poate reprezenta, de fapt, "un act de disperare, pe fondul îngrijorărilor legate de stagnarea seculară".

Argumentul autorilor porneşte de la faptul că reducerea nivelului datoriei publice presupune creşterea taxelor sau reducerea cheltuielilor, ambele opţiuni având efect negativ asupra creşterii economice. Deci, cel mai bine ar fi ca "datoria să fie lăsată în pace", deoarece se va reduce de la sine, în condiţiile în care accelerarea creşterii va conduce la creşterea veniturilor bugetare, care pot fi utilizate pentru rambursarea treptată a datoriei.

Din păcate, propunerea economiştilor de la FMI nu se poate aplica decât ţărilor care dispun de un "spaţiu fiscal" suficient (n.a. datele studiului sunt preluate de la Moody's Analytics, unde spaţiul fiscal reprezintă diferenţa dintre raportul datoriei publice faţă de PIB şi limita care implică default-ul suveran).

Pentru Cipru, Grecia , Italia şi Japonia spaţiul fiscal este zero, în timp ce pentru Norvegia este de 246 de puncte procentuale. Între cele două extreme se află celelalte ţări din grupul G7, în zona sigură fiind doar Germania, Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, în timp ce Franţa se află în zona de avertizare.

Toate ţările din G7 au datorii publice de peste 80% din PIB, conform datelor de la FMI, recordul fiind deţinut, bineînţeles, de Japonia, cu peste 200%.

Dacă marile economii ale lumii, cu excepţia Japoniei şi Italiei, nu ar trebui să se îngrijoreze în ceea ce priveşte nivelul datoriei publice, oare creditorii sunt de aceeaşi părere?

Reacţiiile Chinei, cel mai mare creditor al Statelor Unite, faţă de ultima întâlnire a grupului G7 sunt deosebit de relevante. Cotidianul Global Times, deţinut de publicaţia oficială a Partidului Comunist din China, scrie că "agenda şi rezultatele întâlnirii la nivel înalt au fost contrare tendinţei globale a păcii, cooperării şi dezvoltării", acest "club global al bogaţilor riscând să intre în desuetudine".

Mai mult, Global Times arată că "performanţele economice ale membrilor G7 indică faptul că reuniunea la nivel înalt a fost o întânire a datornicilor", unde "Rusia şi China au fost principalele ţinte ale discuţiilor".

În articol se mai lansează şi un avertisment deosebit de dur: "dacă G7 devine o platformă de confruntare între Vest şi Rusia, atunci va fi un dezastru pentru Europa".

Poate că spaţiul fiscal al Americii pare confortabil la prima vedere (n.a. 165 puncte procentuale), însă China, cel mai mare creditor al său, a început să transmită semnale îngrijorătoare, mai ales pe fondul opoziţiei oficialilor de la Washington faţă de includerea yuanului în rândul monedelor internaţionale de rezervă.

De mai mulţi ani China încearcă să obţină o influenţă mai mare în cadrul FMI, inclusiv prin includerea monedei naţionale în coşul valutar de la baza DST (n.a. drepturi speciale de tragere, moneda de rezervă internaţională creată de FMI în 1969). O misiune a organizaţiei internaţionale a vizitat recent Beijing-ul în acest scop.

Doi senatori americani influenţi, Charles Schumer (Democrat) şi Lindsey Graham (Republican) au trimis o scrisoare FMI prin care cer să fie refuzată cererea Chinei. Motivul invocat este atacul informatic împotriva unor baze de date federale, după cum scrie Washington Post, dar fără să existe dovezi clare că vinovatul este China.

În aceste condiţii, investiţiile Chinei în titlurile de stat americane sau angajat pe o tendinţă descendentă semnificativă, conform ultimelor date privind fluxurile investiţiilor internaţionale de la Trezoreria SUA.

Analiştii de la Zerohedge au urmărit portofoliul de titluri de stat americane al Belgiei, care a manifestat o evoluţie atipică în ultimul an, şi au ajuns la concluzia că autorităţile de la Beijing au folosit Euroclear, instituţia eurpeană de compensare a tranzacţiilor financiare cu sediul în Bruxelles, ca paravan pentru propriile tranzacţii cu obligaţiuni guvernamentale americane. Datele oficiale arată că portofoliul "Belgiei" a scăzut cu circa 120 de miliarde de dolari în ultimele două luni.

Va folosi China această "armă" şi în continuare pentru a convinge Congresul american să accepte noul său rol în cadrul FMI? Probabil, dar opţiunile celei mai mari economii din Asia sunt mult mai variate şi includ "atacul" prin învăluire de pe frontul european.

În fond, creditorul are puteri discreţionare asupra "faliţilor" săi. În acest context, oare chiar mai crede FMI că nivelul de îndatorare al ţărilor dezvoltate nu contează, iar calea către relansarea economică o constituie creşterea perpetuă a datoriei publice?