Banca Comercială Română a lansat două noi funcţionalităţi în platforma de banking inteligent George - Round Up şi Spotlights, menite să le asigure utilizatorilor premisele pentru o viaţă financiară cât mai echilibrată, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Potrivit comunicatului, funcţionalitatea Round Up transformă tranzacţiile cu cardul în oportunităţi de economisire regulată şi automată, prin rotunjirea fiecărei sume cheltuite până la următorul multiplu de 5 lei, diferenţa fiind transferată în contul de economii al utilizatorului. Ca exemplu concret, la o achiziţie de 21 de lei, suma cheltuită din contul curent este rotunjită la 25 de lei, iar diferenţa de 4 lei este transferată automat în contul de economii al clientului.
Cei care doresc să economisească mai rapid pot apela la opţiunea "Accelerator", care permite chiar adăugarea unei sume suplimentare de 1, 5 sau 10 lei la fiecare rotunjire. Concret, folosind exemplul de mai sus şi activând opţiunea "Accelerator" cu 5 lei, orice utilizatori George va putea pune deoparte în total 9 lei în contul său de economii.
Cea de-a doua funcţionalitate, Spotlights, oferă o perspectivă detaliată asupra cheltuielilor şi este dedicată gestionării mai eficiente a banilor, cu peste 18 categorii şi 98 de subcategorii de cheltuieli disponibile. Astfel, cheltuielile lunare sunt clasificate sub forma unor widget-uri şi există posibilitatea setării unui buget personalizat, global sau chiar la nivelul fiecarei categorii sau subcategorii de cheltuieli, pentru ca utilizatorii George să îl poată gestiona cât mai eficient, se menţionează în comunicat.
"Inovaţia continuă este ADN-ul ecosistemului George, pentru că ne dorim să îi surprindem şi să îi susţinem permanent pe clienţii noştri cu funcţionalităţile pe care le au la dispozitie in George. Acum, prin intermediul "Round Up", clienţii vor reuşi să economisească de fiecare dată când vor cheltui. Această nouă opţiune din George a fost gândită pentru a aduce sănătate financiară chiar prin obiceiurile de consum financiare ale fiecărui client indiferent de vârsta sa, parte a strategiei şi misiunii noastre pe termen lung, care are ca punct central educaţia financiară. În completare, intervine şi "Spotlights", a doua functionalitate adăugată în lista opţiunilor din George, care îi ajută pe clienţi să îşi urmărească şi să gestioneze mult mai responsabil banii din cont şi cheltuielile, oferind perspectivele unor alegeri financiare cu adevărat inteligente."
Cristian Mustaţă, Director Executiv Adjunct, Distribuţie Retail BCR
Activarea funcţiei Round Up se realizează uşor şi rapid, din aplicaţia George. Clienţii care nu deţin, încă, un cont de economii pot deschide unul în George, foarte simplu şi rapid, direct din ecranul de activare Round Up, fără să mai meargă în magazinul aplicaţiei sau fără să fie necesară o vizită într-o sucursală a băncii.
Instrumentul Spotlights este activat automat şi poate fi accesat din ecranul "Acasă" al aplicaţiei George. Pentru o gestionare cât mai bună a banilor, clienţii au posibilitatea să aleagă ce conturi să fie incluse sau excluse din cheltuielile lunare. De asemenea, clienţii pot crea reguli pentru tranzacţii şi să le clasifice într-o subcategorie specifică, se precizează în comunicat.
Ecosistemul digital George a cunoscut o dezvoltare constantă în ultimii 6 ani. Aproximativ 300 de funcţionalităţi şi opţiuni au fost introduse, de la momentul punerii pe piaţă, în octombrie 2018. În prezent, George are 2,34 milioane de utilizatori (internet banking şi mobile banking), dintre care peste 1,9 milioane sunt utilizatori activi ai aplicaţiei George mobile, cu o creştere de 13% an pe an.
84% din totalul produselor BCR pentru persoane fizice (deschidere de cont curent, credite ipotecare şi de consum, cont de economii, depozite, asigurări şi produse investiţionale) sunt acordate, în prezent, pe flux 100% digital. Luna aprilie 2024 a marcat chiar un record al vânzărilor digitale, cu 90% din total produselor vândute la nivel de bancă achiziţionate pe flux 100% digital.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.07.2024, 20:09)
problema e ca “nu pot” fi in controlul cartofului morcovului si “curentului”… sarite de la 0,8 lei kg la 4-5-6 le kg sau 0,5 la 3-3,5 lei kg… sau curent x300%… prin “economisire”…
s c c r e t