EDITORIAL Politica are oroare de vid

Consecinţele jocului de-a sus­pendarea preşedintelui n-au fost prea serios analizate de cei ce au început acest demers improvizat acum o lună. Situaţia se degradează iar partidele iniţiatoare nu sunt neapărat favorizate. În contextul dat, iniţierea acestei proceduri nu putea urmări doar atenţionarea preşedintelui, ci înfrângerea sa. Ori, fără suspendarea în Parlament, întregul demers se întoarce împotriva celor ce l-au declanşat. Prima victimă ar putea fi chiar PSD. Căci, departe de a ieşi slăbit, Traian Băsescu ar fi confirmat iar PSD va fi din nou asociat cu comunismul, securitatea şi corupţia. Începută improvizat, demonstraţia antiprezidenţială îi obligă pe cei ce au generat-o să depăşească hemiciclul Parlamentului. Dar dacă se ajunge la referendum, una din două: ori Băses­cu va fi demis, iar alegerile prezidenţiale anticipate pentru restul de mandat trebuie realizate în trei luni, ori Băsescu va fi confirmat, iar cei ce i s-au opus vor fi nu doar ridiculizaţi, ci şi traşi la răspundere.

În cazul alegerilor prezidenţiale anticipate, posibile, în logica constituţională a suspendării şi demisiei cam prin iunie 2007, numele candidaţilor este fundamental. Şi cum timpul va fi scurt iar politica are oroare de vid, pentru locul lăsat vacant vor candida doar câţiva politicieni cu experienţă şi notorietate. Conjunctura va favoriza politicienii extremişti, singurii care pot profita de efec­tul unui referendum reuşit. Spre deosebire de cazul lituanian de acum trei ani, fostul preşedinte nu mai poate candida, iar fostul contracandidat al lui Traian Băsescu, Adrian Năstase nu este în cea mai bună formă electorală. Mircea Geoană, deşi prezidenţiabil, este luat oarecum prin surprindere şi nu pare a realiza situaţia. Călin Popescu Tăriceanu, oricât ar reveni în sondaje nu va fi niciodată un candidat pentru preşedinţie, iar PD va fi de asemenea în dificultate. Ori, Vadim Tudor şi Becali, tipici candidaţi antisistem, se vor adapta din mers şi vor specula cu şanse de succes temele populiste. Astfel, dincolo de aspectele constituţionale controversate partidele nu par să fi intuit sfârşitul afacerii.

În a doua ipoteză, cea a victoriei preşedintelui în referendum, legitimitatea Parlamentului şi a partidelor politice vor fi serios afectate. Chiar dacă o soluţie imediată nu este posibilă, o iniţiativă populară de modificare a Constituţiei poate antrena o mişcare politică ori­entată deschis împotriva unui Parlament căzut în dizgraţia naţiunii. Pentru a preîntâmpina astfel de cazuri lecţia constituţională austriacă ar fi trebuit să fie asimilată de mult. Dar nici acum nu e prea târziu. Singura constituţie europeană care prevede procedura referendumului de demitere a pre­şedintelui, legea fundamentală austriacă propune şi un mecanism de control al abuzului partitocratic şi parlamentarist. Pentru a nu permite ambiguităţi şi a nu perpetua o situaţie de criză Constituţia austriacă are în vedere două ipoteze: fie preşedintele este demis, iar Parlamentul primeşte un implicit vot de încredere, fie Preşedintele nu este demis, iar Consiliul Naţional, camera inferioară a parlamentului austriac, trage consecinţele, fiind dizolvată de drept. Oricum, pentru cererea de demitere a preşedintelui sunt necesare 2/3 din voturile Consiliului Naţional, urmată de cererea de organizare a referendumului asumată de Adunarea federală (altfel spus, acceptată şi de Ca­mera federală). Dar, în com­pensaţie, dacă preşedintele câş­­tigă, primeşte un nou mandat de şase ani pentru a-şi pune în aplicare politica sa. Concluzia e simplă: dacă tot arbitrează între instituţii, atunci naţiunea hotărăşte fără drept de apel. Nu întâmplător, părintele statului de drept şi al Curţilor Constituţionale, Hans Kelesn, unul din inspiratorii Constituţiei austriece, era rezervat în privinţa omnipotenţei parlamentelor. El a încercat să instituie mecanisme care să limiteze arbitrariul parlamentar, astfel încât separaţia puterilor să funcţioneze rezonabil. Şi, cum în România nu am avut inspiraţia de a asuma astfel de instrumente, tragem ponoasele.

După consumarea episodului suspendării, spaţiul politic va fi pustiit precum pământul patriei în faţa cotropitorului. Nici o instituţie, nici un partid, nici un politician nu va mai fi la fel. În locul unei reforme a politicii ne vom confrunta cu un cutremur. Iar vidul astfel creat fără o justificare suficientă va fi repede populat de monştri.