Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va participa lunea viitoare la o reuniune tripartită la Paris cu preşedinţii francez, Emmanuel Macron, şi chinez, Xi Jinping, a anunţat astăzi pe platforma X un purtător de cuvânt al executivului comunitar citat de agenţia EFE.
Această reuniune va avea loc în prima zi a turneului european pe care preşedintele chinez îl va începe cu Franţa şi-l va continua cu vizite în Serbia şi Ungaria, prima vizită de stat pe care Xi Jinping o efectuează în Europa în ultimii cinci ani.
Potrivit preşedinţiei franceze, printre temele de pe agenda discuţiilor cu preşedintele chinez se vor afla războiul din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu, cooperarea economică şi schimbările climatice, conform EFE.
După Franţa, Xi Jinping va sosi la Belgrad exact în ziua când se împlinesc 25 de ani de când aviaţia americană a bombardat ambasada chineză la Belgrad în timpul campaniei NATO de bombardamente asupra Serbiei. Atacul asupra ambasadei Chinei, soldat cu moartea a trei jurnalişti chinezi, a fost atunci descris de NATO drept un accident.
Turneul lui Xi Jinping în Europa se va încheia în Ungaria, ţară care, la fel ca Serbia, s-a alăturat iniţiativei chineze "O centură, un drum" ("Belt and Road"), iniţiativă cunoscută de asemenea ca "Noul drum al mătăsii" şi al cărei obiectiv este deschiderea de noi conexiuni comerciale pentru companiile chineze şi se bazează în special pe realizarea unor mari proiecte de infrastructură, potrivit EFE.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.04.2024, 23:08)
Fratii Plandemie