Efectele nedorite ale creşterii cotaţiilor ţiţeiului: un consum limitat şi preţuri de producţie mari

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 aprilie 2006

Impactul pe care îl are asupra economiei mondiale preţul mare al petrolului, consemnat pe pieţele internaţionale, reprezintă un motiv din ce în ce mai acut de îngrijorare. Specialiştii arată că preţurile mari de pe piaţa energetică vor determina creşterea costurilor producătorilor din orice domeniu şi ale consumatorilor, astfel că vom asista la o presiune inflaţionistă amplificată. În această situaţie, cheltuielile de consum vor fi limitate, ceea ce va afecta creşterea economică.

Chiar experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au atras atenţia, săptămîna trecută, în legătură cu pericolul pe care îl reprezintă, la adresa economiei globale, preţul mare al petrolului. Economiştii FMI spun că, deşi pînă la momentul actual, preţurile mari de pe piaţa petrolului au avut un impact mai slab asupra economiei globale comparativ cu aşteptările, de acum înainte este posibil ca ascensiunea puternică a preţurilor să-şi producă pe deplin efectele.

"Privind în perspectivă, sesizăm că atît în 2006, cît şi mai tîrziu, capacitatea excedentară limitată din sectorul petrolier va persista, iar evenimentele geopolitice vor continua să influenţeze preţurile de pe piaţa de profil", au declarat specialiştii FMI. Tocmai de aceea, oficialii FMI sînt de părere că impactul sever al preţurilor mari de pe piaţa ţiţeiului asupra economiei mondiale ar putea fi limitat în cazul în care marii producători de petrol, precum Arabia Saudiă sau Rusia, ar elimina obstacolele din calea investiţiilor.

La rîndul lor, reprezentanţii OPEC şi-au exprimat îngrijorarea faţă de creşterea preţului ţiţeiului, apreciind că această evoluţie poate afecta economia mondială pe termen lung. Aceştia atrag atenţia, însă, că şi costurile necesare dezvoltării indus-triei de profil sînt extrem de mari.

Săptămîna trecută, preţul petrolului a înregistrat nivelul maxim al tuturor timpurilor atît la Bursa energetică din Londra, cît şi la New York.

Astfel, petrolul brut de tip Brent a depăşit pentru prima oară pragul de 74 de dolari/ baril, pe fondul temerilor privind evoluţia situaţiei din Iran, dar şi a celor legate de acoperirea cererii de benzină din SUA, în condiţiile în care au scăzut stocurile americane. La New York, cotaţia ţiţeiului light depăşise 72 de dolari/baril.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb