Egiptul cere ţărilor arabe să nu mai sprijine Frăţia Musulmană

F.A.
Internaţional / 30 decembrie 2013

Egiptul a cerut statelor arabe să aplice un tratat anti-terorist semnat în 1998 şi care ar elimina sprijinul oferit Frăţiei Musulmane în regiune, după desemnarea mişcării drept "organizaţie teroristă" de către noile autorităţi de la Cairo, în paralel cu arestarea a doi ziarişti ai televiziunii qatareze Al-Jazeera, arată sursele de presă, citând AFP.

Poliţia secretă egipteană a arestat, azi, doi ziarişti ai Al-Jazeera, un australian şi un egiptean, acuzaţi că au difuzat ilegal informaţii care ar putea aduce atingere "securităţii naţionale", a anunţat ministerul de Interne.

Televiziunea din Qatar a confirmat aceste arestări şi a precizat că poliţia deţine în arest alţi doi angajaţi ai săi.

Ofiţeri ai Securităţii naţionale au percheziţionat ieri biroul improvizat situat într-un hotel din Cairo, au arestat doi dintre reporteri şi le-au confiscat materialele, a explicat ministerul, într-un comunicat.

Premierul egiptean a calificat pe 24 decembrie Frăţia Musulmană a preşedintelui destituit, Mohamed Morsi, drept "organizaţie teroristă", la scurt timp după un atentat împotriva poliţiei care s-a soldat cu 14 morţi.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb