EI ŞI NOI  Războiul împotriva corupţiei este de fapt unul împotriva oligarhiei

Tragedia de la clubul Colectiv a declanşat o nouă şi - să sperăm! - ultimă bătălie în războiul de eliberare a României din tentaculele oligarhiei. Pentru că asta se întâmplă în ultima vreme în ţărişoară: un război al Statului cu structurile oligarhice care îl sleiesc de 25 de ani. Statul roman încearcă să scape din chingile oligarhiei corupte, pe care singur a construit-o.

• Dar s-o iau de la început, din '48; din 1948.

Dictatura comunistă a fost posibilă numai datorită aparatului represiv, în frunte cu Securitatea. Pentru a se proteja, dictatorul a lărgit planul doi, înlocuind ierarhia cu o structură de tip cupolă. Eliminarea dictatorului a eliberat cupola de singurul şef. Chiar dacă răsturnarea lui Ceauşescu a fost iniţiată de Moscova şi înfăptuită cu ajutorul unei părţi minoritare a serviciilor secrete române (agenţii KGB şi GRU din Securitate, Armată şi din PCR), restul structurilor de putere a aderat, înţelegând imediat miza: scăpând de şef, ei preiau puterea. Iar cine are puterea, controlează economia şi finanţele ţării, pe scurt, dispune de bani. Ei şi-au transformat puterea poliţienească, conferită de statul totalitar, în putere financiară. După unele estimări, ţara a fost furată de peste 100 de miliarde de euro, iar clasamentul primelor 300 de averi demonstrează că beneficiarii tranziţiei sunt, cu puţine excepţii, "foştii".

Cum au procedat? Simplu! În timp ce noi ne mai uitam la televizor, ca să ne asigurăm că săracul domnul Iliescu reuşeşte să preia puterea, ei au luat banii din bănci, nu numai din BANCOREX, au deturnat contravaloarea unor exporturi realizate şi neîncasate, şi-au privatizat comerţul exterior cu beneficiile sale enorme, au provocat un proces hiperinflaţionist - care a pauperizat populaţia, a decapitalizat întreprinderile şi a falimentat băncile -, au căpuşat întreprinderile şi au întârziat cât s-a putut de mult privatizarea lor, pentru a le cumpăra apoi pe nimic.

Nimeni nu a răspuns în faţa justiţiei pentru că s-a furat cu legea în mână şi multe legi şi nenumărate HG-uri au fost emise pe bani, servind interese personale. Oricum, justiţia a fost complet subordonată oligarhiei, iar presa, "câinele de pază al democraţiei", a fost pur şi simplu cumpărată.

• Douăzeci de ani, oligarhia a controlat nestingherită România

Limitarea şi reducerea influenţei oligarhilor asupra actului de guvernare au constituit dificultatea esenţială a procesului de aderare a ţării la structurile euro-atlantice. România a fost până la urmă acceptată, dar partida era departe de a fi câştigată, deoarece oligarhia de sorginte securisto-comunistă şi-a plasat oameni (tineri, fără nici o legătură formală cu fosta Securitate, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior de elită) în toate punctele cheie ale sistemului financiar-bancar şi economic, traficând informaţiile, iar în politică a folosit nulităţi morale şi intelectuale.

Cupola a continuat să funcţioneze şi după aderare, dar, din fericire, tot mai greu. De ce mai greu? Pentru că odată intrate în NATO şi în UE, structurile noastre de putere au ajuns în câmpul de forţe al altora, mai mari, mai tari şi mai pornite împotriva corupţiei.

Deoarece două decenii, cei care trebuiau să ne apere pe noi i-au ajutat pe ei să ne fure, lupta împotriva oligarhiei a pornit chiar în interiorul serviciilor secrete succesoare ale fostei Securităţi - SRI, SIE, UM 0215, DI, etc, pentru că acolo îşi are rădăcinile oligarhia românească.

Aparent, acolo treaba-i rezolvată; ca şi în justiţie. SRI documentează faptele, DNA le instrumentează, iar instanţele pronunţă condamnările. Semnificativ, primii condamnaţi sunt exponenţi notorii ai oligarhiei, legaţi anterior de serviciile secrete. Dacă serviciile şi justiţia s-au curăţat, putem deveni optimişti; înseamnă că un mecanism esenţial de corecţie funcţionează.

Dar despăducherea clasei politice şi a administraţiei publice nu o poate face numai justiţia. Degeaba îi scoate încătuşaţi pe unii din palatele administraţiei publice, dacă noi îi reintroducem, pe alţii ca ei, ori chiar pe ei, prin alegeri. Ar trebui să ne asumăm responsabilitatea propriilor alegeri şi să acceptăm că trăim prost pentru că alegem greşit!

O societate civilă puternică şi o presă independentă sunt indispensabile. Deoarece presa scrisă - autodiscreditată - nu mai contează, rămân de "eliberat" televiziunile, iar aici, ajutorul reţelelor de socializare poate fi decisiv. Sunt folosite de tineri, sătui de pribegit prin ţări străine ori, pur si simplu, revoltaţi de dezastrul din Ţară. De tineri se leagă speranţa, dar ei nu pot face totul, singuri.

Elitele sunt obligate să antreneze poporul. Mămăliga ar fi trebuit să explodeze demult şi atunci nu ar fi murit nimeni la un concert rock.