Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat "Electrica Muntenia Sud" cu suma de 3.000 de lei pentru că a constat deficienţe privind informarea completă, corectă şi precisă a consumatorilor. Asociaţia a şi dispus remediarea neregulilor constatate.
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, în urmă cu două zile, echipe de inspectori de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, însoţiţi de un reprezentant ANPC, s-au deplasat la sediul "Electrica Muntenia Sud" Sucursala Bucureşti, atât pentru cercetarea mai multor reclamaţii şi sesizări telefonice, cât şi pentru verificarea modului de aplicare a Ordinului privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către operatorii economici prestatori de servicii, în cadrul contractelor preformulate folosite de către aceştia. În urma verificării, inspectorii au constatat că reclamaţiile sunt întemeiate.
Astfel, ANPC atrage atenţia ANRE (reglementatorul pieţei de energie electrică), precum şi "Electrica" SA, că stabilirea la facturare a unui curs valutar având ca reper luna octombrie 2006, aduce atingere intereselor economice a consumatorilor şi solicită companiei de furnizare să intre în legalitate prin facturarea consumului energiei electrice la cursul oficial de schimb stabilit zilnic de Banca Naţională a României.
ANPC cere Ministerului Finanţelor, Gărzii Financiare şi ANAF să verifice legalitatea modului de interpretare legală a facturării consumatorilor de către "Electrica" SA, dând interpretarea corectă a prevederilor din Codul Fiscal privind valoarea în lei a accizelor. Asociaţia şi ANRE au convenit să se întâlnească luni, 16 aprilie 2007, pentru a găsi o soluţie favorabilă consumatorilor. De asemenea, a fost adresată o invitaţie şi către "Electrica" SA.
La rândul său, "Electrica" SA intenţionează să conteste în instanţă amenda primită de la ANPC. Potrivit Rompres, Constantin Chivulescu, directorul financiar al societăţii, a recomandat colegilor săi să conteste în instanţă orice amendă venită de la asociaţie pentru că aceasta nu s-a consultat cu autorităţile fiscale competente. Domnia sa consideră că ANPC nu şi-a identificat interlocutorul, care ar trebui să fie Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
"Chiar dacă ar fi cum spune ANPC, oricum vorbim despre o valoare foarte mică. De exemplu, pentru o factură lunară de 200 KWh, diferenţa între modul de facturare actual şi cel pe care îl doreşte ANPC este de un ban", a ţinut să menţioneze reprezentantul Electrica. Oficialii companiei vor da curs, cel mai probabil, invitaţiei ANPC de a se întâlni pentru a discuta situaţia şi a găsi soluţii.
1. reclamatie
(mesaj trimis de cristi în data de 02.05.2007, 12:22)
CUM POATE ELECTRICA SA CALCULEZE IN CONTINUARE FACTURA LA 35000 EURO IN LOC CE 32000 EURO. HOTII! HOTII! HOTII!