Electrica va folosi un sistem de inteligenţă artificială pentru amprentarea energetică a sediului central

F.D.
Piaţa de Capital / 31 ianuarie

Electrica va folosi un sistem de inteligenţă artificială pentru amprentarea energetică a sediului central

Electrica înregistrează o premieră pentru România, prin implementarea unui sistem de algoritmi de inteligenţă artificială care vor avea capacitatea de a identifica în timp real amprenta energetică a principalelor receptoare din sediul central, în cadrul unui proces de monitorizare indirectă, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, denumirea completă a proiectului este "Dezvoltare algoritmi de inteligenţă artificială şi metode numerice avansate pentru amprentarea energetică în timp real a receptoarelor principale dintr-o clădire comercială", cu acronimul AI-AE. Acesta constă în dezvoltarea unor algoritmi bazaţi pe inteligenţă artificială, care vor coordona un set de metode numerice avansate, cu scopul detecţiei în timp real a principalilor consumatori de energie electrică din sediul central al companiei.

Iniţiativa vine ca urmare a preocupării constante pentru identificarea de soluţii eficiente care să vină în sprijinul demersurilor din domeniul sustenabilităţii. Ulterior, Electrica îşi propune crearea unei strategii de replicare a soluţiei la nivelul întregului patrimoniu de clădiri, se menţionează în comunicat.

"Energia se numără printre domeniile care au enorm de mult de câştigat din interpretarea datelor culese cu ajutorul inteligenţei artificiale. Credem cu tărie că acele companii care mizează pe inovare şi pe sisteme eficiente de culegere şi interpretare a datelor vor reuşi să ofere cele mai bune produse şi servicii. Sistemul pe care urmează să îl aplicăm pentru prima dată în sediul nostru central, cu acronimul AI-AE, care nouă ne sună ca o exclamaţie de succes, precum noua Evrika!, reprezintă încă o dovadă a faptului că ne respectăm angajamentele şi ne dorim să fim în prima linie a evoluţiilor tehnologice", a declarat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.

Dezvoltat împreună cu cercetătorii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi startup-ul Renergia, sistemul AI-AE foloseşte senzori de măsurare în toată clădirea şi un sistem de monitorizare inteligentă. Informaţiile despre consumul energetic vor fi prelucrate utilizând algoritmi care vor ţine cont de tiparele de consum înregistrate. În plus, proiectul implică şi crearea unei infrastructuri de tip cloud pentru colectarea şi stocarea datelor de consum.

"Proiectul va genera şi un instrument de tip dashboard pentru accesarea facilă a informaţiilor obţinute în urma aplicării metodologiei dezvoltate, sub formă de platformă web. Acesta le va oferi partenerilor noştri de la Electrica posibilitatea de a vizualiza în timp real consumul de energie segregat în funcţie de categoriile de receptoare, dar şi de a genera automat recomandări pentru eficientizarea consumului energetic. Ne bucurăm să facem parte din acest demers unic în România şi le mulţumim şi pe această cale tuturor celor implicaţi pentru încrederea acordată", a spus Vasile Ţopa, rector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Totodată, coordonatorii startup-ului clujean, Alexandru Mureşan şi Dacian Jurj, au subliniat că acest parteneriat reprezintă un factor catalizator esenţial pentru avansarea şi consolidarea ecosistemului de inovare din România.

Renergia este un startup de tehnologie afiliat Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, care a dezvoltat prima aplicaţie mobilă de sustenabilitate din România. Folosind tehnici probabilistice, statistice şi de inteligenţă artificială, combinate cu expertiză în energie, Renergia generează un bilanţ energetic personalizat pentru locuinţe. Acest instrument inovator estimează consumul de energie electrică şi termică, generând, în acelaşi timp, măsuri de eficienţă energetică pentru utilizatori.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb