Electromagnetica fabrică şi staţii de încărcare a autovehiculelor electrice

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 11 aprilie 2017

Electromagnetica fabrică şi staţii de încărcare a autovehiculelor electrice

Eugen Scheuşan: "Fenomenul automobilelor electrice va deveni un haos dacă nu va fi creat, cât de curând, un cadru legislativ care să legifereze modul de funcţionare a acestor autovehicule"

Electromagnetica a introdus în nomenclatorul său de fabricaţie staţia de încărcare a acumulatorilor pentru autovehicule electrice, după cum ne-a anunţat domnul Eugen Scheuşan, directorul general al companiei. Conform domniei sale, societatea a trimis înştiinţări referitoare la acest aspect Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Ministerului Economiei, Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului, ANRE şi Primăriei Capitalei.

Documentul oficial precizează: "Echipamentul asigură încărcarea completă a bateriilor de tracţiune aflate în dotarea automobilelor electrice, în funcţie de capacitatea acestora, în una pană la două ore. Poate furniza o putere maximă de 22kW în curent alternativ, fiind compatibil cu majoritatea automobilelor electrice aflate în circulaţie.

Staţia este rezultatul cercetării proprii desfăşurate în cadrul Departamentului de Cercetare-Proiectare al societăţii şi este realizată în conformitate atât cu standardele europene în vigoare, cât şi cu Legea 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi. Produsul este livrabil în orice cantitate necesară României în acord cu planurile (...) de realizare de reţele de încărcare automobile electrice".

Electromagnetica a precizat că, în scurt timp, va realiza şi staţia de 43 kW curent alternativ, care asigură o încărcare completă în jumătate din timpul de încărcare a staţiei de 22kW, precum şi staţia pentru încărcare rapidă de 50kW curent continuu, ce asigură încărcarea rapidă, sub 30 de minute, a automobilelor electrice care permit acest tip de încărcare.

Fenomenul automobilelor electrice va deveni un haos dacă nu va fi creat, cât de curând, un cadru legislativ care să legifereze modul de funcţionare a acestor autovehicule, ne-a spus, recent, domnul Eugen Scheuşan, precizând: "În alte state, fenomenul este unul de masă. În România, însă, nu avem nicio prevedere pentru acest segment. Dacă nu se trasează nişte direcţii încă de acum, când începe fenomenul, totul va deveni un haos. Trebuie stabilit de la început, de exemplu, cine are voie să opereze aceste staţii de încărcare ca furnizor de servicii. Se va cere o anumită calificare sau va fi nevoie de o licenţă? Nu ştie nimeni acest lucru. A doua întrebare ar fi cum se impozitează curentul pentru maşina electrică. Este capabil cineva să înlocuiască actualele contribuţii încasate la bugetul de stat din sectorul combustibililor şi lubrifianţilor? Nu! Eu, ca premier, nu aş accepta această situaţie. Dacă vom plăti curentul cu care ne încărcăm maşina la valoarea la care îl plătim pe cel folosit la maşina de spălat de acasă, atunci niciodată banii la buget nu vor fi suficienţi pentru proiectele de infrastructură.

La dispariţia automobilului clasic, cu combustibil fosil, care este impozitat şi foarte accizat, nimeni nu ştie cu ce vor fi înlocuite la buget respectivele sume. Vom acciza electricitatea? Cum? Pentru că benzina, de exemplu, dacă este pentru agricultură, se pune o substanţă în ea şi se face roşie, ca să ştii cum o impozitezi, pentru avioane e verde etc. La curentul electric cum se va proceda?

Nu se ştie nici de unde vom consuma atâta energie.

În acelaşi timp, investiţiile care se fac pentru acest domeniu sunt imense - investim o mulţime de bani în cercetare, dar nu există niciun program în acest sens. Nu ştim unde vom pune staţiile de încărcare, cine va avea voie să vândă astfel de produse, cum?

Totodată, se formează monopoluri. Companiile de distribuţie a electricităţii şi cele de petrol îşi dau mâna şi strangulează domeniul. Nu este niciun program naţional care să implice companiile româneşti. Pentru că cei care au staţii până acum, la noi, sunt din afara ţării".

Electromagnetica investeşte în dezvoltarea staţiilor de încărcare pentru automobilele electrice

În Parlament există un proiect de lege pentru legiferarea modului în care vor funcţiona automobilele electrice, care are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului normativ şi măsurile destinate instalării infrastructurii pentru combustibili alternativi, cu scopul de a reduce la minim dependenţa de petrol şi de a atenua impactul transporturilor asupra mediului, ca urmare a necesităţii alinierii legis-laţiei naţionale de profil la normele şi exigentele europene incidente în domeniu. Iniţiativa legislativă transpune prevederile Directivei 2014/94/UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

Ţara noastră are o infrastructură slabă pentru alimentarea maşinilor electrice, cu doar câteva zeci de staţii de încărcare, în toată ţara.

Prima companie care a dezvoltat o reţea extinsă de staţii electrice în România este retailerul Kaufland, în parteneriat cu producătorul de energie regenerabilă Renovatio. De asemnea, furnizorul privat de energie Tinmar va realiza, în următorii ani, o reţea naţională de staţii de încărcare pentru maşinile electrice, în condiţiile în care consideră că aceasta este o tehnologie a viitorului, după cum a declarat, anul trecut, directorul general al Tinmar, Augustin Oancea.

Pe piaţă ar mai putea intra şi alţi jucători importanţi. La finalul lunii noiembrie, un vicepreşedinte al MOL, al patrulea jucător de pe piaţa românească a benzinăriilor, a anunţat că grupul ungar ia în calcul să deschidă puncte de încărcare pentru maşini electrice în România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Le dati idei guvernantilor. Firma mea merge de 2 ani numai pe curent electric. Mi-a crescut consumul in casa dar e ok.

    O sa stie guvernantii la ce folosesc eu curentul?  

    Mi se pare absurd! Nu destul ca masinile electrice sunt mai scumpe? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb