Elena Lasconi, noul preşedinte al USR

F.D.
Politică / 26 iunie

Elena Lasconi, noul preşedinte al USR

Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile. Aceasta a declarat că de astăzi începe reconstrucţia USR şi vor lucra mai uniţi şi mai determinaţi ca niciodată, pentru că în joc este pierderea democraţiei din România, relatează News.ro.

Elena Lasconi a făcut declaraţii după finalizarea votului intern, ea afirmând că "poate nu e întâmplător că a câştigat alegerile astăzi, de Ziua Drapelului".

"Se astăzi începe reconstrucţia USR şi vom lucra mai uniţi şi mai determinaţi ca niciodată, pentru că în joc este pierderea democraţiei din România", a afirmat aceasta.

"Sunt mândră că sunt româncă iar eu sărbătoresc prin fapte drapelul României în fiecare zi. Şi m-aş bucura ca în această ţară să îl fluturăm cu toţii,în Piaţa Universităţii, la Iaşi, Constanţa, la Satu Mare, în România de dincolo de graniţele ţării şi să ne bucurăm împreună de victoria echipei naţionale de fotbal", a mai spus Elena Lasconi.

Potrivit preşedintei USR, "concentrarea puterii în mâinile unor partide învechite în rele şi mimarea că ar consulta populaţia, românii, din patru în patru ani, le-au adus românilor doar dispreţ, furt din buzunarele celor care muncesc şi sunt de bună credinţă. Asta a dus la slăbirea statului", a arătat Lasconi.

Ea a mai declarat că puterea poporului înseamnă putere în fiecare zi şi nu doar odată la 4 ani. "Puterea cetăţeanului înseamnă să ai o viaţă într-o ţară mândră şi respectată în care să îţi doreşti să îţi creşti copiii şi nu să pleci din această ţară", a mai afirmat ea.

Primarul din Câmpulung a afirmat că în această localitate a "demonstrat că poate să construiască punţi între oameni, între generaţii şi că poate să reunifice oamenii în jurul unor valori precum munca, respectul faţă de oameni şi eficienţa în a reconstrui societatea".

"Asta o să fac şi în USR şi o spun cu mare încredere. Aşa cum e într-un oraş, când câştigi primăria cu majoritate, reprezinţi după alegeri fiecare cetăţean al acelui oraş, aşa o să fac şi în USR. Suntem o echipă, iar eu toată viaţa am lucrat în echipă", a spus Lasconi.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Spre un nou început doar fără spalatii pe creier Barna, Ghinea & co. Dacă nu iei tara la pas cu oameni de calitate, pe internet nu faci procente pt alegeri.

    Succes, Elena!  

    Elena e din alt film. Poate pentru Canada sau Suedia avea o șansă. In hazna doar paramecii se simt bine și se dezvoltă.

    1. În Canada Coldea n-a reușit să facă USR, doar în România. :

    Oricine inafara de gretosii barna,vocule$cu si ginea consult e mai bun,am fost votant usr si kwj,acum,dupa ce circ au facut unii si ce plimbari altii,am fost un prost ca am votat!

    Recunosc ca nu sunt mai destept decat un elev de clasa a cincea si prin inductie ,pot spune ca am fost mai prost in aceasta privinta decat un om cu 5 clase! 

    Votez USR, ca de obicei.

    1. 30 de ani am votat cu PNL Urmează 30 cu USR!

      Poate vor fi mai puțini. :

      Reformulez:30 de ani am votat cu PNL, cei rămași cu USR! E bine?

      Sănătate! 

      Dacă nu se desființează USR. În principiu, peste vreo 4 ani va trebui să te reorientezi. Un stat membru UE, cu nivel de trai în media UE, nu mai are nevoie de Frontul Salvării Naționale. :

      Adica in Romania VOTEAZA si MORTII. Nu te grabi,ca deabia ce fuse aleasa LASCONI, ca CIUCA a si anuntat ca o curteaza si in curand o sa avem si noi Romanii,un ROMEO si o JULIETA ai nostri. Dupa alegerile SPARLAMENTARE,nasul GAMBINO de la TREI COCENI,o sa ii cunune si Romania deabia atunci v-a intra cu adevarat in UE. Tocmai ce JULIETA de Campu Lung,a anuntat ca in noul USSR,vor avea loc toti LGTBQ si cred ca dupa CASATORIA celor doi IUBITI,vor adopta ca si STEAG NATIONAL,STEAGUL CURCUBEULUI..Dupa ce DRULA cu ORBAN si TOLOMAC sau unit,dupa alegerile locale au DIVORTAT intrucat nu se intelegeau care dintre ei este mai VIRIL,Acum JULIETA,vrea sa transforme Romania intr-o TARA a DESTRABALARI.Nu as vrea ca cei doi INDRAGOSTITI ,sa aibe soarta lui ROMEO si JULIETEI ORIGINALI,intrucat ROMANII,ii vor scoate in SUTURI din TARA,iar NASUL,v-a fi departe si fara PUTERE. BRAVOS NATIUNE,VIITOR de AUR ai.!

      v-a fi departe, i-ar tu în aceleaș loc. :

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb