Dubla susţinere din partea Ministerului Comunicaţiilor şi a Fondului Proprietatea, pentru procesul de capitalizare al Poştei, exprimă un semnal clar de încredere în viitorul companiei, declară directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Elena Petraşcu, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Elena Petraşcu declară: "Îmi doresc ca atât piaţa, cât şi angajaţii Poştei Române să recepţioneze pozitiv acest mesaj din partea acţionarilor noştri. Susţinerea capitalizării transmite un mesaj ferm de încredere în Compania Naţională Poşta Română.
Capitalizarea cu 170 de milioane de lei este o gură de oxigen pentru o companie care se luptă cu probleme istorice lăsate în urmă de echipe de management care nu şi-au făcut datoria".
În perioada imediat următoare, aceşti bani ne ajută să stingem o parte dintre datorii, dar în acelaşi timp să iniţiem proiecte noi, centrate fix pe nevoile clienţilor noştri, susţine Elena Petraşcu.
Şi eu, la rândul meu, vreau să transmit un mesaj clar de încredere în capacităţile Poştei Române de a redeveni o companie care impune respect în piaţă, o companie performantă orientată către rezultate, a adăugat directorul general.