Eliminarea pensiilor speciale, la vot final în Camera Deputaţilor

F.B.
Politică / 18 decembrie 2019

Eliminarea pensiilor speciale, la vot final în Camera Deputaţilor

Actualizare - Peste 6.000 de grefieri ies de la ora 10:00, în faţa instanţelor şi a parchetelor să protesteze faţă de eliminarea pensiilor speciale şi pentru personalul auxiliar din justiţie, iar şedinţele de judecată vor fi suspendate. Protestul se derulează pe durata dezbaterii legii privind eliminarea pensiilor speciale în Camera Deputaţilor.

Legea privind eliminarea pensiilor speciale se află pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de miercuri. Cu o zi înainte, Comisia de muncă a adoptat în unanimitate propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, potrivit News.ro.

Camera Deputaţilor are, mircuri, pe ordinea de zi Proiectul de lege 292/2019, respectiv "Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România".

"Anomaliile generate de existenţa pensiilor de serviciu sunt de ordin social şi financiar şi influenţează negativ societatea românească. Astfel, în rândul majorităţii populaţiei există un sentiment de dezaprobare nemulţumire şi frustrare faţă de acest sistem de pensii de serviciu. (...) Un alt aspect negativ ce generează frustrare este şi cuantumul acestor pensii de serviciu. Astfel, în timp ce 5 milioane de pensionari a căror pensie a fost calculată pe baza de contributivitate au un venit lunar mediul de aproximativ 1.100 lei, pensia medie în rândul personalului ce beneficiază de pensie de serviciu este chiar revoltător: peste 17.000 RON pensia medie pentru procurori şi judecători, peste 10.000 RON pensia medie în rândul personalului aeronautic civil navigant, peste 5.000 RON pensia medie în rândul diplomaţilor şi personalului consular", arată iniţiatorii în expunerea de motive.

Potrivit documentului, conform unei cercetări sociologice din perioada 27 noiembrie-5 decembrie 2018, peste 80% din populaţia României solicită eliminarea pensiilor de serviciu cunoscute ca pensii speciale.

Iniţiatorii mai spus că, anual, statul român cheltuie un miliard de euro pentru plata acestor pensii de serviciu, fiind 200.000 de astfel de pensionari.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, în 19.06.2019.

Comisia de muncă a adoptat, marţi, în unanimitate, propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Sobsemnatul Todoran Emil, domiciliat in localitatea Apold, nr. 199, jud. Mures, fost primar al acestei comune Apold, trei mandate, 1992-2004, perioada in care indemnizatia a fost mizerabila si ca urmare dupa 45 de ani de contributivitate, am iesit la pensie cu 873 lei. Se poate traii cu acestia ? In cele trei mandate de primar nu am primit spor vechime, spor conducere si alte sporuri cum se primesc in alte sectoare de aqctivitate, si nu am avut voie sa desfasor alta activitate, deci am fost pe undeva persecutati. 

    Primarii de astazi au indemnizatia de zece ori mai mare, fata de cei din perioada anterioara. Primarul nostru al Apoldului are 9600 lei plus 25% ca implementeaza un proiect european, Desigur ca acestia la iesirea la pensie vor avea in jur de 7000 lei, deci cam de zece ori mai mult ca mine, asadar acestia nu au nevoie de aceasta pensie suplimentara. 

    Aceasta disproportionalitate se poate rezolva daca veti acorda indemnizatia stabilita prin OUG nr. 57/2019, primarilor, viceprimarilor, presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene care au detinut aceste functii incepand din anul 1992 si pana la aparitia legii nr. 153/2017 prin care a fost reglementat sistemul de salarizare pentru personalul platit din fonduri publice si care le-a asigurat un venit nu suficient ci foarte mare. 

    O alta categorie de persoane in preajma pensionarii si-au adaugat la salariu o serie de premii care au stat la baza stabilirii unei pensii colosale. Noi primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene am fost incatusati, nu am avut alta sansa decat acea indemnizatie saraca, care a dus la o pensie mizerabila. 

    Nu va speriati ca nu primesc aceasta indemnizatie prea multe persoane asa cum sa facut o prima evidenta de nu stiu cine si dau doar doua exemple: In comuna noastra sunt indreptatit sa primesc acea indemnizatie, eu pentru trei mandate de primar si un singur viceprimar pentru un mandat, ceilalti au fost condamnati pentru fapte de coruptie. In comuna Ibanesti, Mures, toti primarii au decedat iar cel in functie inca nu a ajuns la varsta de pensionare. Deci nu va speriati. Sumele respective reprezinta un foarte mic procent din PIB nesemnificativ. Sunt convins ca veti tine cont de aceste aspecte si ca veti face dreptate intre noi cei de dinaintea intrarii in vigoare a legii nr. 153/2017 si cei care au beneficiat de prevederile acestei legi. 

    Acest document contine numai adevaruri, consider ca e de mare interes mai ales in aceste momente, cand partidele politice se gasesc intr-un impas. Daca ramanea Dancila erau bani de salarii, de pensii, de indemnizatii speciale pentru primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti consilii judetene. Am aratat in scrisoarea mea aspectele care trebuie sa le aiba in vedere politicieni atunci cand dezbat problema pensiei speciale celor amintiti. Iei, parlamentarii iau de vreo trei-patru ani indemnizatia dar noi prapaditi de primari nu o meritam. Un fost senator din Sighisoara ia pentru un mandat 4000 lei lunar. Eu nu merit 4000 lei pentru trei mandate. Mai arat ca dupa 2002 cand am fost ageati de UE am implementat 6 proiecte europene pana la incheierea mandatului 2004, dar nu am luat nici un spor in calitatea ce o aveam de primar. Actualul primar ia 25% pentru ca implementeaza un proiect european. Actualii primari beneficiaza de fel si fel de facilitati ca nu mai stiu ce sa faca cu bani. 9600 indemnizatie, 2400 spor, 3500 pensie, asa se poate traii in Romania cu 15.500 lei primar intr-o comuna cu 3000 locuitori mai zic si eu. Iar noi fostii primari cu o pensie de 873 lei o ducem foarte bine, nu avem nevoie de pensie speciala, care de fapt este o recunoastere a faptului ca noi fostii primari de dinaintea legii 153/2017 am fost persecutati, am primit o indemnizatie mizerabila comparativ cu actuala. 

    Ma intreb: Unde va este coloana vertebrala Pesedistilor ?Voi aprobati pensie speciala primarilor si voi sunteti pentru abrogarea actului care nici macar nu a intrat in vigoare. Cand a-ti fost limpezi la cap atunci sau acum ? Azi maine ne chemati sa va dam voturi. 

    Am inteles ca va este rusine sa acordati pensii speciale primarilor, dar cand lea-ti taiat spor de vechime si alte sporuri nu va fost rusine ? 

    Dumnezeu sa va binecuvinteze. Sarbatori fericite. 

    Cu stima si respect, Todoran Emil 

    1. Nici un politician nu a fost limpede la cap atunci cind au aprobat pensiile speciale. Adica in momentul cind ai dat spaga si ai devenit primar datorita celui partid, a venit si rasplata. Acuma se pare ca nu iti convine nici cum pentru ca se pare ca nu intelegi ca nu sint bani pentru promisiunile goale ale colegilor tai din partid de la vremea respectiva.

      Saracii primari!!! De ce ati stat pe aceste functii daca salariile erau mici? Din dragoste pentru cetateni? Las-o balta, Emile. Pentru tot felul de avantaje si aranjamente cu diverse firme si cate si mai cate ilegalitati pe care le-ati comis. Intr-un cuvant pentru trafic de influenta. Asa ca vezi-ti de pensia contributiva pe care o primesti. Nu meriti alta.

    Taiati pensia speciala parlamentarilor si datile si primarilor pensie speciala o perioada egala cu perioada in care parlamentari au beneficiat de aceasta. Aceasta pentru a disparea discriminarea.

    1. Parlamentarii isi voteaza singuri ce vor primarii nu....

      Desfiintarea pensiilor speciale.Toti oamenii lucreaza pt sistem,toate muncile sunt importante.De ce se considera unii speciali? Si asa sunt f.mari diferente intre salarii.De ce nu se introduce un raport intre venitul minim si cel maxim? De exemplu 1 la 5 ar fi rezonabil? Venit,nu salariu.La pensii ar trebui tot asa,pensia maxima sa fie 3 pensii minime.

    Cine verifica si ia masuri !?

    Toti primarii au fost saraci si acum toti au milioane de euro... 

    Cum ?

    Doresc si pensi speciale !? 

    1. pentru că au furat

      Ca dl. Iohanis

    Tot respectul pentru toată lumea dar lu nenea asta de la nr 1 care a avut 3 mandate de primar și acum cerșește PENSIE SPECIALA eu unul nu l înțeleg pe el și pe alții TRINTORII CA EL. BAI MOȘNEAG ÎMPUȚIT ȘI ZBIRCIT te întreabă lumea ce ai făcut tu 12 ani de primar. Ai făcut munca de OCNA, MINER, ÎN CONSTRUCȚII tea VIJIIT VINTUL s au ai stat 12 ani în birou la căldură cu ȘOFER LA SCARA și secretara îți făcea cafeaua și acum vrei PENSIE SPECIALA. CANCEROSULE ZBIRCIT și uitat de LUCIFER sa te ea te gindesti numai la burta ta UMFLATULE ȘI BIRTOSULE te gindesti numai la tine dar de ce tu cu VIERMII CA TINE care ati din MUNCA, OSTENEALA, SUDOAREA ȘI TRANSPIRAȚIA NOASTRĂ de ce nu faceți o PETIȚIE LA GUVERN sa nu va dea vouă PENSIE SPECIALA CA NU O MERITAȚI TRINTORILOR și din banii ăștia sa mărească de 100 de ori ALOCAȚIILE LA COPII care sunt cele mai mici din UNIUNEA EUROPEANĂ doar în AFRICA mai sunt asa. TICĂLOȘILOR care nu va ginditi la COPII voi și IOHANES mai dați-vă comanda de SICRIE ca e timpul și asta da MERITAȚI SA PRIMIȚI. CU MARE SCIRBA VA ZIC HAI SICTIR GUNOAIELOR

    1. Cu respect rog la tine nu mai scrie sarit cu litere mari si mici si te rog sa iei si pastila aia verde care ai uitat sa o iei. Doctorul a zis cu putin sictir si mai multa apa, sa se duca pe git vorbele "frumoase"....avem nevoie de un participant la noua revolutie din Piata Revolutiei pe 21-22 cind se trage-n noi cu balegoaie de prostie...sa fii prezent !!!

      :)

    Domn primar, din pacate nu te-a obligat nimeni sa te faci primar, stiai la ce te bagi. Cand te-ai facut primar nu erau pensii speciale la aceasta categorie, deci nu pentru asta te-ai facut primar.

    Trebuia sa faci proiecte europene si iti dublai salariul (cu salariul primit in proiect).

    GREFIERI=SECRETARE(I)

    GREFIER I=SECRETARE(I) 

    GREFIERI=SECRE TARE(I) 

    GREFIERI=SECRETARE(I)

    GREFIERI=SECRETARE(I) 

    1. Mai Mos Gerila, un grefier lucreaza cu teancuri de dosare pe zi, pe cand o secretara face cafeaua si sta capra. Asta e diferenta. Si mai e o diferenta intre cei cu pensii speciale si cei ca tine: primii si-au tocit coatele de bancile scolilor, iar ceilalti au baut cerneala la carciumi. Mai bine ia o carte de drept, citeste-o si cugeta la faptul ca nu intelegi nimic din ce scrie acolo. Adica esti “praf”.

      Dop de vana secretar anonim ce esti, scoala au facut si doctorii si profesorii, mai multa ca voi, care aveti "scoala de cativa ani". Vai si amar de steaua voastra de scoliti. Muti si tu dosarele dintr-o parte intr-alta.

      Mars specialilor. 

      In fapt esti un grefier grefat pe sugere de bani nu pe munca. Un program sofisticat cu AI face munca la toti grefierii si apoi toate dosarele se pot introduce in analiza judiciara. In drept spui ce vrei tu ca e democratie originala iar salariul pe care-l ai e pe masura = degeaba !!!

      Ar trebui verificete diplomele grefierilor si ale magistratilor daca au fost si apoi date beneficii. Am vazut doctori fara diploma si altii ....

    Am putea adopta o soluție simplă:sa luăm Germania si Franta ca model sa vedem cat este pensia medie acolo si care e pensia medie a judecătorilor probabil un raport de 1 la 5 si sa vedem la noi probabil un raport 1 la 15 !!!

    MA ajută cineva care stie? Sa le demonstrăm judecătorilor români ca sunt tampiti  

    1. Rezultatul tacerii populatiei la momentul cind si-au votat aceste pensii speciale vazut acum. Au tupeul sa faca greva instantanee iar guvernul nu-i da afara pe toti. De parlamentari sa nu uitam ca trebuiau sa fie 300 iar nesimtitii care sint in strada acum, judecatorii de la Curtea Suprema trebuiau sa invalideze parlamentul de atunci.

      Pensii speciale pentru niste oameni ce nu au aplicat justitia corect ? NICIOADATA !!! 

    nu avem 5 fabrici cu atatia muncitori. aia nu au pensii speciale

    1. Nu mai fiti invidiosi pe cei care vor primii pensii speciale ca aceasta pensie cu cea de seviciu nu face decat o suma modica cu care sa se poata traii decent. Mai bine luptativa sa creasca punctul de pensie la toata lumea. Ori cum caini latra caravana trece. De la 1 ianuarie le luam Bafta tuturor. Sarbatori fericite si ,,La multi ani!

    Mesaj:dacă un jud.greșește poți merge la apel,CEDO,etc. Dacă un pilot greșește mergi la Dumnezeu.

    1. Fostilor primari, indreptatiti la prnsie speciala nu mai asteptati nimic, depuneti la primarie cererea, cazierul, copie CI, declaratia si adeverinta pana la 31.12.2019, pentru a beneficia de la 01.01.2020 de aceasta pensie speciala. Bafta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb