Ella Kallai, Economist Şef Alpha Bank România: "După 2015, numărul de firme active a înregistrat o creştere continuă în România"

Numărul firmelor ce determină capacitatea de producţie a unei ţări este rezultatul unui cumul de factori precum uşurinţa de a deschide o afacere, disponibilitatea factorilor de producţie, competiţia pe piaţă, dimensiunea pieţei, accesibilitatea finanţării, cultura antreprenorială, disponibilitatea de asumare de riscuri. După 2015, numărul de firme active a înregistrat o creştere continuă în România şi ţările analizate cu excepţia Italiei, dar creşterea locurilor de muncă la mia de locuitori a fost întreruptă de pandemie în toate ţările analizate. În regiune, în anul 2021, numărul întreprinderilor active la 1000 de locuitori a variat între 58 în Bulgaria şi 119 în Cehia, iar numărul persoanelor ocupate a variat între 307 în Polonia şi 392 în Cehia. Faţă de regiune, România (cu 49 de întreprinderi şi 234 locuri de muncă la mia de locuitori) avea în 2021 doar o fracţiune, atât din numărul de întreprinderi la mia de locuitori (80% faţă de Bulgaria, 70% faţă de Polonia, 60% faţă de Grecia şi Italia, 50% faţă de Ungaria şi 40% faţă de Cehia), cât şi din numărul de persoane ocupate la mia de locuitori (60% faţă de Cehia, 70% faţă de Bulgaria şi Ungaria, 80% faţă de Polonia, Grecia şi Italia).

Crearea şi desfiinţarea întreprinderilor este principalul factor determinant al evoluţiei numărului de întreprinderi şi joacă un rol important alături de dezvoltarea firmelor existente în evoluţia numărului persoanelor ocupate. În România, spre deosebire de celelalte ţări, în fiecare an al perioadei 2015-2021, partea de creare a fost mai intensă decât partea de desfiinţare atât în cazul numărului de întreprinderi cât şi în cazul numărului de locuri de muncă, astfel că sporul la mia de locuitori a fost de 1-2 întreprinderi şi 2-4 locuri de muncă anual. Procesul de creare întreprinderi în perioada 2015-2021 (a câte 3-6 întreprinderi la mia de locuitori anual) a fost similar cu Grecia şi Italia şi la jumătate faţă de cel mai amplu proces de creare din Ungaria. Intensitatea procesului de creare de locuri de muncă din aceeaşi perioadă (a câte 8 locuri de muncă la mia de locuitori anual) a fost similară cu a ţărilor din regiune cu excepţia Ungariei unde numărul locurilor de muncă create a variat între 10 şi 18 la mia de locuitori. Faţă de celelalte ţări amploarea desfiinţării de întreprinderi şi locuri de muncă a fost cea mai redusă din regiune, cu excepţia Greciei.

În perioada 2015-2021 din totalul creărilor şi desfiinţărilor de întreprinderi şi locuri de muncă, 70% în România, Bulgaria şi Cehia (80% în Polonia, 60% în Italia, Ungaria, Grecia) s-a datorat sectoarelor comerţ, industrie, construcţii, transport, activităţi profesionale şi IT. În România, rezultatul net al procesului de creare şi desfiinţare a determinat creşterea locurilor de muncă în toate sectoarele, cea mai mare creştere fiind în construcţii (în medie cu 0,6 persoane ocupate la mia de locuitori pe an). Numărul de întreprinderi s-a menţinut în comerţ şi a crescut în celelalte sectoare, cea mai mare creştere fiind în transporturi, construcţii şi activităţi profesionale (în medie cu câte 0,2 întreprinderi la mia de locuitori pe an).

În România procesul de creare este în general de magnitudine mai redusă decât în majoritatea celorlalte ţări din regiune în toate sectoarele cu excepţia sectorului transporturi. Procesul de creare tinde să aibă o magnitudine mai mare în cazul locurilor de muncă decât în cazul întreprinderilor, indicând faptul că o întreprindere nou creată are mai mult de un angajat. În transporturi procesul de creare a fost la cel mai înalt nivel din regiune, la fel ca în Ungaria şi Polonia, atât la numărul de întreprinderi create (0,5 la mia de locuitori pe an), cât şi la numărul de locuri de muncă (0,7 la mia de locuitori pe an). În comerţ s-au creat la mia de locuitori 1,2 firme (peste nivelul din Grecia) şi 1,8 locuri de muncă (peste nivelul din Italia şi Grecia) în fiecare an. Cele mai multe întreprinderi şi locuri de muncă au fost create în Bulgaria (2,3 şi 2,9 la mia de locuitori pe an). În construcţii procesul de creare a fost al treilea cel mai puţin intens după Grecia şi Bulgaria în cazul numărului de întreprinderi (0,6 la mia de locuitori pe an) şi al patrulea cel mai puţin intens după Grecia, Italia şi Bulgaria în cazul numărului de locuri de muncă (1,3 la mia de locuitori pe an). În acest sector cel mai dinamic proces de creare a fost în Polonia, unde la mia de locuitori s-au creat anual 1,5 întreprinderi şi 2 locuri de muncă. În industrie procesul de creare a fost comparativ cu cel al Greciei şi Italiei şi mai lent decât al celorlalte ţări din regiune cu 0,4 întreprinderi şi 1,1 locuri de muncă la mia de locuitori pe an. Cehia a fost cea mai activă în acest sector cu 1,5 întreprinderi şi 1,4 locuri de muncă create la mia de locuitori în fiecare an. În activităţile profesionale procesul de creare a fost la cel mai redus nivel din regiune cu 0,6 întreprinderi şi 0,7 locuri de muncă noi la mia de locuitori pe an. Cel mai dinamic proces în regiune a fost în Ungaria cu aproape triplul nivelului din România. În IT procesul de creare cu 0,3 întreprinderi noi şi 0,5 locuri de muncă noi la mia de locuitori pe an a fost la jumătatea celui mai intens proces de creare din regiune, cel din Ungaria.

Studiile economice susţin că procesul de creare şi desfiinţare a firmelor contribuie la dinamica productivităţii muncii, contribuţia fiind cu atât mai mare cu cât rata de creştere a productivităţii muncii este mai ridicată precum în ţările emergente angrenate în recuperarea decalajelor de dezvoltare. Procesul de creare mai lent din România, caracteristic ţărilor dezvoltate (Italia, Grecia) şi nu ţărilor emergente (Bulgaria, Ungaria, Polonia), ar putea sta în calea convergenţei viitoare.