"eMAG" lansează programul "Deschide România" şi oferă micilor producători locali oportunitatea de a accesa cel mai mare canal românesc de vânzare online, prin listarea produselor în platforma "eMAG Marketplace". De program vor beneficia aproximativ 400 de producători locali în primul an, iar investiţia iniţială va ajunge la peste 1 milion de lei.
Florin Filote, director "eMAG Marketplace", a declarat: "Pentru micii antreprenori români, înscrierea în eMAG Marketplace reprezintă oportunitatea de a accesa milioane de potenţiali clienţi, iar pentru aceştia din urmă, cumpărarea produselor româneşti pe care şi le doresc, simplu şi rapid, indiferent de locul din ţară în care ele sunt fabricate. Ei vor sprijini astfel micii producători şi tradiţiile meşteşugăreşti. O cerere crescută va aduce şi noi locuri de muncă, iar astfel impactul acestui proiect în cadrul comunităţilor va fi unul de durată".
Potrivit companiei, unul dintre principalele avantaje ale programului îl reprezintă piaţa de milioane de clienţi pe care producătorii locali o vor putea accesa odată cu listarea în "eMAG Marketplace". Aceştia vor beneficia şi de comisioane mai mici, în medie, cu 50% faţă de cele standard, iar ONG-urile înscrise în proiect vor beneficia de comision 0%.
Comunicatul mai precizează: "În plus, pentru a fi mai uşor de identificat de către clienţi, produsele din program vor fi semnalizate, pe site şi în aplicaţia mobilă eMAG, cu logoul «Deschide România». 30 de angajaţi «eMAG» implicaţi în noul proiect le vor oferi producătorilor suport pentru respectarea cerinţelor legale în ceea ce priveşte producţia, documentarea şi comercializarea online a produselor".
Pentru primul an, "eMAG" estimează că aproximativ 400 de producători se vor înscrie în proiect şi vor lista in jur de 50.000 de produse, iar platforma va genera pentru aceştia vânzări de peste 14 milioane de lei.
În prezent, în "eMAG Marketplace" există 32 de producători locali cu cifră de afaceri de până la 500.000 de lei, cu peste 5.000 de produse, listate în 98 de categorii. Cumulat, până acum, aceştia au înregistrat vânzări de peste 600.000 de lei.
În "Deschide România" se pot înscrie şi beneficia de avantajele programului, indiferent de domeniul de activitate şi cu excepţia industriei alimentare, mici producători, ONG-uri cu activităţi de producţie din care se autofinanţează şi PFA-uri care realizează produse meşteşugăreşti. Cifra de afaceri a acestora poate să fie de până la 500.000 de lei, înregistrată în ultimul an fiscal încheiat.
De asemenea, compania prognozează că în următorii cinci ani de la lansarea "Deschide România", comercianţii înscrişi în program vor cumula, potrivit estimărilor companiei, vânzări de 100 de milioane de lei prin intermediul platformei "eMAG Marketplace".
Comercianţii care doresc să vândă pe platforma eMAG Marketplace în cadrul programului "Deschide România" trebuie să producă exclusiv în România, cu respectarea tuturor normelor şi prevederilor legale, iar produsele lor pot fi inclusiv produse meşteşugăreşti, realizate în serii mici.
"eMAG" este o companie din ţara noastră fondată în 2001, actor pe piaţa de comerţ online din România şi operează, de asemenea, în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.