EMIL BOC: "PNL, PSD şi PRM vor să blocheze votul uninominal"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 8 septembrie 2008

"PNL, PSD şi PRM vor să blocheze votul uninominal"

Liderul Partidului Democrat-Liberal (PD-L), Emil Boc, este de părere că PNL şi PSD, cu complicitatea PRM, vor să blocheze aplicarea votului uninominal începând cu alegerile din 30 noiembrie şi amânarea aplicării lui doar în anul 2012.

Domnia sa a declarat: "PNL, PSD şi PRM au un plan în doi timp de a bloca votul uninominal. Suntem în situaţia în care hoţul strigă hoţii. Cei care sunt cu musca pe căciulă, PSD şi PNL, în complicitate cu PRM, arată în altă parte pentru a distrage atenţia".

Liderul PD-L a adăugat că PD-L va face tot ce îi stă în putere pentru a avea vot uninominal începând cu alegerile din 30 noiembrie.

Boc crede că prin modul de trasare a colegiilor uninominale, PNL şi PSD vor, în mod deliberat, să încalce legea, pentru ca apoi să dea posibilitatea PRM să atace în justiţie modul respectiv de trasare a colegiilor.

La rândul său, deputatul PNL de Cluj Horea Uioreanu a declarat, joi, 4 septembrie, că "proaspăta alianţă dintre PD-L şi PRM" ar avea ca scop blocarea aplicării votului uninominal, fiindcă ambele partide se tem de acest sistem.

Horea Uioreanu a explicat: "Această nouă regrupare politică demonstrează că PD-L va sprijini, indiferent de consecinţe, pe toate căile, acţiunile PRM de blocare a alegerii parlamentarilor români prin vot uninominal. Este evident că ambele formaţiuni politice se tem de votul uninominal, pe motivul lipsei de oameni de valoare, dar şi a scăderii în sondaje, de ambele părţi. Întrucât PRM a demarat procedurile de eliminare a noului sistem de votare, sunt convins că PD-L va susţine, din umbră, această acţiune. Practic, cu mâna PRM-ului, PD-L încearcă să blocheze aplicarea din acest an a noului sistem de votare".

Tot în conferinţa de presă de vineri, Emil Boc a spus că în modificările privind numirea procurorilor şefi ar fi fost puse la cale de o coaliţie a PSD, PNL şi PRM, care, conform liderului PD-L, ar dori să blocheze anchetele demarate împotriva demnitarilor.

Preşedintele PD-L, Emil Boc, a precizat că, în cazul în care procedura de numire a procurorilor şefi va trece de Senat cu modificările propuse în Comisia juridică, imediat va sesiza Curtea Constituţională.

Conform modificărilor Comisiei juridice a Senatului, procurorii şefi ai Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Jus­tiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi DIICOT ar urma să fie numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu de preşedintele României.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb