Emiratele Arabe Unite deschid în mod oficial prima ambasadă în Israel

S.B.
Internaţional / 14 iulie 2021

Emiratele Arabe Unite deschid în mod oficial prima ambasadă în Israel

Emiratele Arabe Unite (EAU) şi-au deschis miercuri la Tel Aviv prima ambasadă în Israel, o etapă în normalizarea relaţiilor între cele două ţări, după ce Israelul şi-a deschis ambasada la Abu Dhabi, informează news.ro.

Odată cu deschiderea acestei misiuni diplomatice, în sediul Bursei din Tel Aviv, EAU devin a treia ţară arabă cu o ambasadă pe teritoriul israelian, după Egipt şi Iordania.

"Emiratele Arabe Unite şi Israelul sunt două ţări ale inovaţiei. Ne putem servi de această creativitate pentru a coopera în vederea unui viitor mai prosper şi mai stabil al ţărilor noastre şi regiunii", a declarat la inauguarea ambasadei ambasadorul EAU în Israel Mohamed Mahmoud Fateh Ali Al-Khaja.

"Acest acord istoric este necesar să fie extins la alte ţări care caută pacea cu Israelul", a subliniat noul preşedinte israelian Isaac Herzog, care a asistat la ceremonie, în holul Bursei, la două etaje sub sediul ambasadei, potrivit unei echipe AFP de la faţa locului.

EAU şi Israelul au anunţat o normalizare a relaţiilor în vara lui 2020, la îndemnul fostei administraţii republicane a lui Donald Trump.

Bahrainul, altă monarhie de la Golful Persic, dar şi Marocul şi Sudanul au anunţat în ultimele luni acorduri în vederea unei nornalizări a relaţiilor cu diplomaţii.

Noul şef al diplomaţiei israeliene Yaïr Lapid a efectuat, la sfârşitul lui iunie, o vizită în EAU, unde a inaugurat prima ambasadă israeliană într-o ţară de la Golful Persic, o etapă salutată de către Statele Unite, marele aliat al Israelului, dar denunţată de către palestinieni.

De la Fatahul laic al lui Mahmoud Abbas şi până la islamiştii din Hamas, palestinienii au denunţat aceste acorduri de normalizare pe care le-au catalogat drept "trădare" a ţărilor arabe, deoarece consideră că acest proces este necesar să aibă loc după - ci nu înaintea - soluţionării conflictului israeliano-palestinian.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb