Emmanuel Macron a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu

S.B.
Politică / 15 iunie 2022

Sursa foto: Captura video

Sursa foto: Captura video

Actualizare - EMMANUEL MACRON: "Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus"

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat miercuri, la baza Mihail Kogălniceanu, că Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus.

entru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze, preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia, a precizat el, arătând că puterile europene vor fi prezente la această masă aducând garanţii de securitate şi elemente ce ţin de resortul lor. Vom continua să susţinem Ucraina, pentru a o ajuta să se apere, să se lupte, pe plan economic şi financiar, pe plan umanitar şi vom continua să primim pe pământ european aceşti refugiaţi care fug din calea războiului, a mai spus preşedintele Franţei.

Despre afirmaţia că Rusia nu trebuie umilită, făcută de preşedintele francez, preşedintele Emmanuel Macron a afirmat că "în faţa războiului decis de Rusia împotriva Ucrainei şi a poporului ucrainean, poziţia Franţei şi a Europei este clară din prima zi".

"Mai întâi să facem totul pentru a împiedica acest război şi am acţionat în acest sens, şi apoi să sancţionăm în mod unitar Rusia şi am acţionat încă din prima zi, pe care am desemnat-o încă din prima zi ca reponsabilă pentru acest război şi pentru această greşeală politică, morală şi istorică", a spus Macron.

Preşedintele Franţei a arătat că au ştiut, sub preşedinţia pranceză, să menţină unitatea europenilor şi să decidă cât mai repede primul pachet de sancţiuni.

"Încă de la începutul conflictului am luate şase serii de sancţiuni, până la ultima, care sancţionează aproape în întregime aprovizionarea cu petrol rusesc. În mod foarte clar, vom continua să susţinem Ucraina, pentru a o ajuta să se apere, să se lupte, pe plan economic şi financiar, pe plan umanitar şi vom continua să primim pe pământ european aceşti refugiaţi care fug din calea războiului. Aceasta este poziţia Franţei, fără niciun fel de complezenţă şi fără niciun fel de compromis, dar dorim să construim şi pacea, ceea ce înseamnă că la un moment dat focul trebuie să înceteze şi discuţiile să se reia", a spus Emmanuel Macron.

El a precizat că a reafirmat că "europenii împărtăţesc acelaşi continent, şi geografia este încăpăţânată".

"Rusia va rămâne aceolo unde a fost şi ieri şi va fi şi mâine. Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus şi că dorim să îl nimicim mâine, cum s-a spus în unele ocazii, de către alţii. Noi nu am spus acest lucru dar, pentru ca Ucaina să câştige şi focul să înceteze, trebuie să negociem. Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă aducând garanţii de securitate şi elemente ce ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul", a mai spus Macron.

---

Actualizare - EMMANUEL MACRON: "Lucrăm la un plan ambiţios de susţinere a Forţelor Navale Române"

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, miercuri, în judeţul Constanţa, că autorităţile române şi franceze lucrează la un plan de susţinere a Forţelor Navale Române, iar în cadrul NATO dispozitivul actual va lua amploare.

Macron a abordat şi problema aderării la Spaţiul Schengen, precizând că doreşte ca dosarul să progreseze.

Preşedintele francez s-a declarat, miercuri, mândru şi bucuros să se afle în România, unde a avut o discuţie fructuoasă cu preşedintele Klaus Iohannis.

Macron a apreciat colaborarea dintre cele două ţări, dar şi profesionalismul armatei române.

"Dorim să avansăm pe plan bilateral, lucrăm - la cererea autorităţilor române - la un plan ambiţios de susţinere a Forţelor Navale Române. Miniştrii de resort au putut discute şi să stabilească un document cadru şi pe plan politic şi militar dorim să consolidăm acest document şi această cooperare", a declarat Emmanuel Macron.

Preşedintele francez a precizat că dispozitivul NATO din România va fi suplimentat.

"În cadrul NATO (...) dispozitivul actual va lua amploare, îşi va spori capacităţile. Întâlnirea la nivel înalt de la Madrid va confirma această ambiţie şi este o dovadă suplimentară a unităţii noastre pentru a îndepărta orice ameninţare de pe Flancul Est al UE şi al NATO", a mai declarat Macron.

Acesta a vorbit despre o "viziune comună" a României şi Franţei în ceea ce priveşte principalele probleme de politică externă din regiune.

De asemenea, Macron a vorbit despre aderarea României la Spaţiul Schengen: "Dorim ca acest dosar să progreseze, să avanseze. De atâţia ani încoace Franţa se află alături de dvs. Şi dorim ca acest dosar să avanseze".

---

Actualizare - KLAUS IOHANNIS: "Cooperarea noastră pe linie de securitate a cunoscut o intensificare deosebită"

Preşedintele României, Klaus Iohannis, declară că a discutat "cu prioritate" despre consilidarea posturii de descurajare a NATO la Marea Neagră şi despre noul concept strategic al Alianţei, cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

"Vizita dumneavoastra este o dovadă a relaţiilor bilaterale excelente. Bine ai venit, dragă Emmanuel" a spus Iohannis în deschiderea discursului.

"Cooperarea noastră pe linie de securitate a cunoscut o intensificare deosebită. Vă mulţumesc pentru prezenţa militarilo Francezi în România şi pentu asumarea rolului de naţiune-cadru a grupului de luptă NATO. Am discutat cu prioritate despre consilidarea posturii de descurajare a NATO la Marea Neagră, despre noul concept strategic al Alianţei. Am discutat de războiul pornit de Rusia în Ucraina refugiaţi, securitatea alimentară. România depune eforturi susţinute în sprijinul Ucraine" a declarat Klaus Iohannis.

Totodată, Iohannis declară că a discutat cu Emmanuel Macron despre Republica Moldova, amintind acestuia despre sprijinul pe care România l-a acordat Moldovei.

"Am discutat despre sprijinul substanţial acordat Republicii Moldova. Mă bucur că domnul preşedinte ajunge astăzi la Chişinău. Am abordat tema independenţei energetice faţă de Rusia. România e pregătită să îşi asume un rol activ" a spus Iohannis.

În încheiere, acesta afirmă că a discutat cu Macron despre importanţa extinderii spaţiului Schengen, prin aderarea României la acesta.

"Am avut o discuţie curprinzătoare despre Schengen. Am explicat aşteptarea legitimă a României cu primire la extindere. Sprijinim puternic aderarea Ucrainei, Moldovei şi Georgiei la UE" a conchis Iohannis.

---

Actualizare - Au început discuţiile dintre cei doi lideri de stat

Au început discuţiile dintre Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis.

---

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a ajuns la baza aeriană Mihail Kogălniceanu unde va discuta cu Klaus Iohannis.

Acesta va trece în revistă garda de onoare, prezentă la baza Kogălniceanu, apoi va începe discuţiile cu Klaus Iohannis, pe tema securităţii flancului estic al NATO.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi vor discuta despre modalităţile de a consolida pe mai departe Parteneriatul Strategic româno-francez, reînnoit în 2018 prin semnarea, la Paris, de către Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, a Declaraţiei Politice aferente, ale cărei direcţii de dezvoltare au fost detaliate în cadrul Foii de Parcurs semnate în 2020.

Alte teme de discuţie vizează aderarea României la Spaţiul Schengen şi implicarea sa activă în protejarea frontierei externe a Uniunii Europene.

O atenţie deosebită va fi acordată coordonării poziţiilor celor două state în pregătirea reuniunilor Consiliului European de la Bruxelles, precum şi a Summitului NATO de la Madrid, care vor avea loc în a doua parte a lunii iunie.

De asemenea, ei vor discuta despre evoluţia situaţiei de securitate din regiune şi efectele multiple ale războiului din Ucraina, alături de susţinerea acordată Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, precum şi propunerile legate de reconstrucţia acestei ţări.

Cei doi şefi de stat vor discuta despre sprijinirea în continuare a Republicii Moldova, care se confruntă cu numeroase provocări generate de efectele agresiunii ruse în Ucraina, inclusiv prin continuarea eforturilor de asistenţă prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, creată la iniţiativa României, Franţei şi Germaniei în luna aprilie.

Cererile de acordare a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, precum şi sprijinul concret pentru integrarea europeană a acestora vor figura, de asemenea, pe agendă.

După discuţii, Macron va trece în revistă trupele franceze prezente în România iar apoi va susţine o declaraţie comună de presă cu preşedintele României.

După vizita în România, Macron se va deplasa în Republica Moldova.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Imposibil să nu discute Macron și despre cele 4 corvete!!! Francezii, de regulă exagerează cu chestii economice!

    1. Corvetele (si submarinele) sunt un mare jaf, ca jaful cu flota si sunt inutile Romaniei Ele reprezinta o mare lovitura impotriva economiei romanesti si a poporului Roman. Romania trebuie sa-si apere teritoriul ei, Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca si nu Marea Neagra. Romanii nu locuiesc in Marea Neagra si pot trai fara Marea Neagra. Americanii francezii germanii si cine o mai vrea sa se lupte acolo.Nu-i treaba romanilor.

      Apararea Romaniei nu incepe cu Marea Neagra. 

      Sunt in marina si avem nevoie de tehnica si echipament modern care costa dar si viata noastra are un pret. Astazi ce avem in dotarea marinei sunt depasite si nu facem fata unui atac. In cateva clipe, dupa o viata de pregatire intensa si cu multe renuntari, ajungem pe fundul marii.....!

    Euroatlanticii cu SUA cap de pod au provocat rușii crezând că aceștia nu o să ia decizia de a ataca Ucraina.

    Acum, prin declarațiile din ce în ce mai temperate, se spală pe mâini negând și partea lor de vină în tragedia ucraineană. 

    Zele o să devină țapul ispășitor pe care acum și Macron îl invită direct la un discurs ponderat și la tratative serioase de pace. 

    După ce s-au folosit de el pe post de marionetă, va fi trimis acolo unde-i este locul, în aplauzele ipocrite ale occidentalilor. 

    Războiul va fi în continuare unul de uzură, dar cu Ucraina sfârtecata teritorial. 

    Rusnacii nu vor accepta niciodată să se retragă din Donbas. 

    Ce au vrut de la început, au căpătat.

    Asta este tara democratiei si libertatii ?

    Este cu 2 fețe. 

    In Iugoslavia, Irak .... a fost razboiul lor ? 

    In 1939 in Polonia a fost razboiul lor ? 

    Aici avem in nou Hitler si o Rusie imperialista si rasista si criminala. 

    Sa se duca la el acasa si sa taca ca oricum nu facem nicio treaba cu el, ba ne mai si vinde la o adica.

    1. In timp ce Macron spune treburile acesta, ucrainienii folosesc tunurile vestice, Caesar din Franta, pentru a bombarda nediscriminat orasul Donetsk, zonele civile unde nu se afla militari rusi.

      Ucrainienii au bombardat Dombasul din 2014 pana în ziua de astazi,au omorât copii,bătrâni dar erau pro rusi nu contau chiar spuneau ca trebuie sa moara ca să nu mai aibă mostenitori,nu am văzut nici un oficial de pe planeta să ia masuri împotriva Ucreinei mai ales ca ucraina sa purtat urat cu toate minoritatile din tara lor,oare nu asta a provocat razboiul,nu cumva au provocat razboiul ca să arate că ei sunt o mare putere iar rusii sunt niște prosti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb