EMOŢIA EUROPEANĂ Vladimir Putin: "Am întărit contingentul militar din Ucraina, dar am avut dreptul"

VALENTIN BUSUIOC
Ziarul BURSA #Politică / 19 martie 2014

Vladimir Putin: "Am întărit contingentul militar din Ucraina, dar am avut dreptul"

Transnistria vrea alipirea la Rusia

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni seară decretul de recunoaştere a regiunii Crimeea ca stat independent, potrivit site-ului preşedinţiei ruse. Decretul este văzut de SUA şi UE ca un pas către anexarea Crimeei şi au anunţat că vor înăspri sancţiunile economice impuse Federaţiei Ruse. "Având în vedere declaraţia de voinţă făcută de oamenii din Crimeea într-un referendum la nivel naţional care a avut loc pe 16 martie 2014, Federaţia Rusă recunoaşte Republica Crimeea drept stat suveran şi independent, al cărui oraş Sevastopol are un statut special", prevede documentul de pe kremlin.ru.

Peninsula Crimeea a fost dintotdeauna o parte integrantă a Rusiei, "prin inima oamenilor săi", iar această legătură a fost transmisă "din generaţie în generaţie", a susţinut ieri, în aplauzele furtunoase ale Dumei de Stat, Vladimir Putin. Domnia sa a explicat: "Ne-am adunat să vorbim despre un moment istoric pentru noi toţi. Peste 82% au participat la referendumul din Crimeea şi peste 96% au votat pentru anexarea Crimeei la Rusia. Crimeea are legătură cu istoria rusă. Vechii prinţi ruşi care au trecut la creştinism au fost fundaţia Crimeei şi a Ucrainei. Crimeea a fost întotdeauna o parte integrantă a Rusiei, prin inima oamenilor săi. Această legătură a fost transmisă din generaţie în generaţie".

Referitor la alipirea Crimeei la Rusia, liderul de la Kremlin a precizat că, în anii fostei URSS, ruşii nu au fost întrebaţi dacă doresc acest lucru. "Acum este doar o formalitate, pentru că toţi am aparţinut Uniunii Sovietice", a mai spus Putin.

Preşedintele rus este de părere că Uniunea Sovietică s-a prăbuşit atât de repede, încât niciunul dintre state nu şi-a dat seama de acest lucru. "Milioane de ruşi s-au dus la culcare într-o ţară şi s-au trezit în altă ţară. Ruşii şi minorităţile au devenit cea mai divizată naţiune de pe suprafaţa pământului. Crimeea a fost dată ca un sac de cartofi. Rusia a renunţat şi au fost momente când nu a putut să-şi protejeze propriile interese", a declarat Putin. Vladimir Putin a menţionat că Federaţia Rusă trebuie să aibă relaţii bune cu Ucraina, fără probleme teritoriale. "Ucraina a fost ca o vacă bună de muls: doar conturi bancare, bani. 3 milioane de ucraineni lucrează în Rusia şi au trimis 20 de milioane de euro în Ucraina", a explicat Putin.

Şeful statului rus a precizat că alegerile există pentru schimbarea puterii, iar ucrainenii "au vrut să pună la cale o lovitură de stat", la care au contribuit "neonaziştii". "Ei au încercat să schimbe politica pentru limbile minorităţilor. Oamenii din Vest le-au explicat că nu trebuie să facă acest lucru. Toţi au ignorat pe cei care au tras semnale de alarmă, dar au realizat ce au vrut să facă forţele naziste ucrainiene. Aceste mişcări sunt de tip Hitler şi nu am avut cu cine să negociem în aceste condiţii", este de părere Vladimir Putin.

Domnia sa a adăugat că regiunea Crimeea a fost prima sub ameninţarea acestor oameni: "Sănătatea celor din Crimeea era ameninţată de ce se întâmpla la Kiev. Cel mai important a fost să fie tăiate condiţiile pentru ca aceşti oameni să-şi exprime voinţa liberă. Răspunsul de la colegii noştri din vest este că am încălcat legile internaţionale. Am avut dreptul să cer să folosim forţele militare acolo. Am întărit contingentul militar de acolo, dar am avut dreptul. Ucraina a făcut la fel când s-a desprins din URRS".

Răspunsul SUA

În replică, vicepreşedintele american Joe Biden, aflat în vizită în Varşovia, a condamnat, câteva ore mai târziu, acţiunile Rusiei în Crimeea, calificându-le drept o "confiscare a unui teritoriu" şi avertizând Moscova că va fi ţinta unor noi sancţiuni din partea Statelor Unite ale Americii şi a Uniunii Europene dacă va continua anexarea Crimeei. Oficialul american a mai anunţat, într-o conferinţă de presă comună cu premierul polonez Donald Tusk, că SUA tocmai au trimis 12 avioane de tip F 16 la bazele din Polonia. Vicepreşedintele american a mai declarat că Washingtonul va lua măsuri suplimentare pentru a consolida alianţa NATO, adăugând că doreşte să-şi respecte angajamentul privind instalarea sistemului antirachetă în Polonia până în 2018. Biden a subliniat angajamentul SUA de a apăra securitatea aliaţilor săi din NATO la graniţele Rusiei şi a precizat că garanţiile de securitate colectivă au rămas piatra de temelie a Alianţei Nord-Atlantice.

Transnistria vrea să intre în componenţa Rusiei

Preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis o scrisoare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, în care solicită examinarea posibilitaţii anexării Transnistriei la Federaţia Rusă, relateză Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.

Parlamentul de la Moscova urmează să se pronunţe în această săptămână în legătură cu proiectul de lege propus de deputaţii Partidului Rusia Dreaptă, care prevede facilitarea anexării de noi teritorii la Federaţia Rusă.

"Autoritaţile moldoveneşti nu pot fi numite cu siguranţă neefective. Mai mult decât atât, Transnistria ar putea fi nevoită să organizeze un referendum conform legislaţiei moldoveneşti, dar într-o republica separatistă exista o legislaţie proprie. Autoritaţile din Republica Moldova nu au nici o influenţă în Transnistria, care ar putea să se adreseze Rusiei cu rugămintea de a fi anexată", se menţionează în solicitare.

Potrivit agenţiei Itar-Tass, mai multe organizaţii de tineret din regiunea transnistreană au solicitat, la rândul lor, Dumei de Stat să adauge o clauză la legea rusă privind anexarea de noi teritorii, care ar putea permite şi Transnistriei alipirea la Rusia. O declaraţie în acest sens a fost adoptată la o reuniune la care au participat deputaţi din Parlamentul de la Tiraspol şi repreprezentanţi ai organizaţiilor de tineret din regiune, a declarat pentru Itar-Tass şefa biroului de presă al Sovietului Suprem, Irina Kubanskih.

"Reprezentanţii din Transnistria au cerut conducerii Rusiei să ia în considerare posibilitatea de a aplica şi în regiunea transnistreană legea discutată în Duma de Stat privind acordarea cetăţeniei ruse şi admiterea de noi membri în Federaţia Rusă", a precizat purtătoarea de cuvânt a Parlamentului de la Tiraspol.

Republica Moldova, între ciocan şi nicovală

Cu puţin înainte de declaraţiile lui Putin, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, afirmase că prioritatea domniei sale a fost şi este să asigure "linişte şi stabilitate" în ţară, precum şi procesul de integrare europeană. Liderul de la Chişinău a susţinut că, "fără o atmosferă calmă", Republica Moldova nu ar fi ajuns atât de aproape "de calea UE". Domnia sa a precizat că nu întotdeauna a fost mulţumit de organele anticorupţie, îndemnându-le "să fie mai ferme în acţiunile întreprinse", exprimându-şi speranţa ca noul cadru legal "să dea succes".

Mai mult, oficialul moldovean a subliniat că tendinţele separatiste ale regiunii Transnistria "sunt contraproductive şi nu aduc bine Moldovei şi nici Rusiei".

Domnia sa a spus: "Am luat cunoştinţă despre ceea ce a declarat aşa-numitul Soviet Suprem al Transnistriei. Cred că astfel de acţiuni sunt contraproductive şi nu aduc bine Moldovei şi nici Rusiei. Aceste acţiuni nu duc la păstrarea acelei imagini internaţionale pe care o avea până acum Rusia. Acţiunile de genul intenţiei şefului Sovietului suprem de la Tiraspol nu sunt benefice nici pentru Federaţia Rusă".

Privind acţiunile din Ucraina, liderul de la Chişinău a explicat că, în mod oficial, Republica Moldova şi domnia sa, personal, nu recunosc rezultatele referendumului din Crimeea.

Nicolae Timofti a mai anunţat că se va întâlni astăzi, în Iaşi, cu omologul domniei sale de la Cotroceni, Traian Băsescu, adăugând că Republica Moldova este pregătită să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb