Enel plasează pe pieţele americane şi internaţionale o emisiune de obligaţiuni de 4 miliarde de dolari

G.B
Piaţa de Capital / 8 iulie 2021

Enel plasează pe pieţele americane şi internaţionale o emisiune de obligaţiuni de 4 miliarde de dolari

Enel Finance International N.V. ("EFI"), compania financiară înregistrată în Olanda controlată de Enel S.p.A. ("Enel") , a lansat ieri pentru investitorii instituţionali din pieţele americane şi internaţionale o emisiune de obligaţiuni multi-tranşă asociată obiectivelor de sustenabilitate, în valoare totală de 4 miliarde de dolari, echivalentul a circa 3,4 miliarde de euro, conform unui comunicat remis redacţiei.

"În următorii ani vom asista la o accelerare puternică a investiţiilor aliniate la ODD, ceea ce va reprezenta o pârghie esenţială în crearea de valoare sustenabilă pe termen lung, pentru toată lumea. În conformitate cu modelul nostru de business, care plasează sustenabilitatea în centrul alegerilor noastre, continuăm să accelerăm îndeplinirea obiectivelor de finanţare durabilă, cu o nouă tranzacţie record, cu care atingem noi niveluri pe pieţele de capital şi care va finanţa răscumpărarea a patru obligaţiuni convenţionale cu valoare nominală de 6 miliarde de dolari. Suntem ferm convinşi că finanţarea durabilă va stimula consolidarea pieţelor de capital sustenabile în următorii ani, plasând obiectivele legate de ODD şi valoarea financiară în centrul structurii sale, înlocuind treptat instrumentele convenţionale de finanţare", a declarat directorul financiar al Enel, Alberto De Paoli

Potrivit sursei citate, emisiunea este legată de realizarea obiectivului de sustenabilitate al Enel ce vizează reducerea emisiilor directe de gaze cu efect de seră (Scopul 1), contribuind la Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 13 al Organizaţiei Naţiunilor Unite (Acţiune climatică), şi este în conformitate cu cadrul de finanţare durabilă al Grupului (Cadrul).

Operaţiunea a fost precedată de plasarea cu succes, în luna iunie, a unor obligaţiuni asociate obiectivelor de sustenabilitate, în trei tranşe, de 3,25 miliarde de euro, şi reprezintă cea mai mare tranzacţie asociată obiectivelor de sustenabilitate de pe pieţele de capital pentru instrumente cu venit fix, precum şi cea mai mare tranzacţie de finanţare sustenabilă a anului de pe aceste pieţe realizată până în prezent de un emitent corporate.

Obligaţiunile sunt garantate de Enel, iar emisiunea a fost suprasubscrisă de 3 ori, înregistrând oferte de circa 12 miliarde de dolari şi o participare importantă din partea investitorilor responsabili social (SRI), permiţând Grupului Enel să-şi diversifice baza de investitori.

Veniturile rezultate ar urma să finanţeze răscumpărarea a patru emisiuni de obligaţiuni convenţionale ale Enel Finance International NV, cu o valoare nominală totală de 6 miliarde de dolari, ca parte a planului Grupului de a accelera realizarea obiectivelor privind ponderea surselor de finanţare duraiblă în datoria totală brută a Grupului, setată la 48% în 2023 şi peste 70% în 2030.

Succesul noii emisiunii este o recunoaştere evidentă a strategiei de sustenabilitate a grupului şi a capacităţii sale de a genera valoare, contribuind la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite. Valoarea "sustenabilitate" s-a reflectat încă o dată în cerere şi în mecanica de stabilire a preţurilor aferentă emisiunii.

Tranzacţia este conformă cu Cadrul actualizat în ianuarie 2021, care integrează pe deplin sustenabilitatea în programul global de finanţare al Grupului. Cadrul este aliniat cu "Principiile obligaţiunilor asociate obiectivelor de sustenabilitate" ale Asociaţiei pieţei de capital internaţionale (ICMA) şi cu "Principiile de împrumut asociat obiectivelor de sustenabilitate" ale Asociaţiei pieţei împrumuturilor (LMA), verificate de Vigeo Eiris.

În conformitate cu Cadrul, cele patru tranşe ale obligaţiuni sunt legate de Indicatorul cheie de performanţă (KPI) privind valoarea emisiilor directe de gaze cu efect de seră (Scopul 1) la nivel de grup, măsurat în grame de CO2eq pe kWh, contribuind la realizarea Obiectivul de Dezvoltare Durabilă nr. 13 al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În acest sens, în octombrie 2020, Enel a anunţat o revizuire a ţintei de reducere până în 2030 a emisiilor directe de gaze cu efect de seră în Scopul 1, până la un nivel cu 8% mai scăzut faţă de 2017, ceea ce ar însemna o valoare de 82g CO2eq / kWh. Ţinta este certificată de iniţiativa Science Based Targets (SBTi) ca fiind eficientă în efortul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C peste nivelurile preindustriale.

Planul pentru 2030 include, de asemenea, un obiectiv privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (Scopul1), cantitate măsurată în grame de CO2eq/kWh, egală sau mai mică de 148gCO2eq/kWh, până în 2023. Scopul final vizează decarbonizarea completă a mixului energetic al Enel până în 2050.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Până și în sigla ENEL se regăsește curcubeul mizerabil al homosexualilor asupriți pe planetă. In reclama la Volkswagen ID3 electric idem. Peste tot ni se pune in față un curcubeu micuț sa ne obișnuim cu ideea...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb