Enel X, divizia de servicii şi produse energetice avansate a Grupului Enel, prin intermediul filialei sale locale Enel X UK Limited, va asigura o capacitate (cu putere redusă) de 554 MW de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie (DSR), cu livrare în anul 2024-25, pe piaţa de capacitate din Marea Britanie, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
La acest volum, compania asigură 52% din capacitatea totală de echilibrare a reţelei prin managementul consumului acordată în cadrul licitaţiei. Rezultatul menţine Enel X în poziţia de lider pe acest segment în UK şi extinde pentru încă un an oportunitatea obţinerii unor venituri pe termen lung pentru clienţii din portofoliul său.
Francesco Venturini, CEO al Enel X, a declarat: "Suntem încântaţi să ne consolidăm poziţia de lider pe piaţa britanică de capacitate şi să ne extindem, prin câştigarea acestei licitaţii, oferta de venituri garantate pe termen lung pentru clienţii noştri britanici. Suntem încântaţi să ne folosim de capabilităţile Centralei Virtuale pentru a permite mediului de afaceri să contribuie la decarbonizarea sistemului energetic din Marea Britanie şi să efectueze, în acelaşi timp, operaţiuni mai rentabile şi mai reziliente."
Această atribuire vine după rezultatul licitaţiei GB Capacity Market T-1, care a fost finalizată la data de 12 martie, cu livrare începând cu 1 octombrie 2021, unde Enel X a asigurat încă 229 MW (cu putere redusă) la un preţ record. Această licitaţie a înregistrat o creştere considerabilă a atribuirilor acordate activelor regenerabile şi flexibile, cum ar fi bateriile, sprijinind planul ambiţios de decarbonizare a sistemului energetic din Marea Britanie.
Echilibrarea reţelei prin managementul consumului de energie răsplăteşte marii consumatori de energie din sectorul industrial şi cel comercial, cum ar fi producătorii, centrele de date şi parcurile logistice şi comerciale, pentru ajustarea consumului de energie şi pentru atenuarea stresului reţelei electrice. Piaţa de capacitate britanică plăteşte utilizatorii pe tot parcursul anului pentru a sta în stand-by şi a răspunde în cazul unei situaţii de urgenţă în reţea.
Enel X a furnizat servicii de echilibrare a sistemului energetic din Marea Britanie prin managementul consumului de energie din 2009 şi deţine în prezent poziţia de lider în programele DSR la nivel mondial, cu peste 6 GW de capacitate gestionată în prezent în America, Europa, Asia şi Oceania. În plus faţă de serviciile de echilibrare a reţelei, Enel X oferă, de asemenea, soluţii care ajută companiile să-şi gestioneze mai bine energia, inclusiv consultanţă privind achiziţiile şi soluţii de încărcare a vehiculelor electrice.