Era pe cînd nu s-a văzut, azi îl vedem şi... nu e

Era pe cînd nu s-a văzut, azi îl vedem şi...nu eLăsaţi dumneavoastră poezia, că nu ne arde de dumneaei. Despre stat este vorba şi anume despre România. Dacă nu ştiaţi, un stat post-modern în toată puterea cuvîntului. Adevărat, nu a ajuns niciodată să fie unul modern pe de-a întregul. A fost mereu un fel de jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop. Instrumentul de forţă, prin excelenţă, oferind monopolul legiferării după bunul plac, al administrării justiţiei după criteriul pentru "ai noştri", pentru "cine contează", pentru "cine are dare de mînă" mumă, pentru restul, ciumă, în sfîrşit al utilizării instrumentelor instituţionale de represiune, după regula de aur "bulanul greu şi apăsat pe spinarea oricui ridică glasul", nu mai zic mîna, împotriva "regimului". În felul acesta, statul care a purtat şi poartă încă numele România, a avut de fapt o singură funcţie: a asigurat distribuirea şi redistribuirea puterii, a celei mai mari părţi a resurselor şi oportunităţilor sociale, economice şi non-economice, după criteriile intereselor de grup, de vasalitate, de gaşcă şi de haită. Majoritatea celorlalte funcţii cu finalitate socială pozitivă, pe care le găsiţi dumneavoastră prin cărţile de teorie politică, cele legate de asigurarea apărării ţării, a securităţii cetăţenilor şi a comunităţilor, a organizării şi susţinerii instituţionale a învăţămîntului, educaţiei, sănătăţii publice, a zestrei culturale, a valorificării potenţialului economic şi de dezvoltare, a susţinerii şi promovării creativităţii şi ştiinţei etc. au mers tîrîş grăpiş. O dată şi pentru puţin timp, mai bine, în rest, adică mai mereu, mai rău, după cum au fost vremurile şi oamenii, dar, mai ales, după cum s-a nimerit.

În faza sa postmodernă, de azi, statul numit România a ajuns doar un sfert de om, cărat în spate de un sfert de iepure şi acela olog de toate picioarele. Adică este mai slăbănog, neputincios şi nefolositor societăţii decît a fost vreodată în perioada modernităţii sale eşuate. A devenit, în schimb, mai toxic decît oricînd, atît pentru cetăţenii săi, cît şi pentru realizarea majorităţii funcţiilor sociale pe care ar fi trebuit să le realizeze. A căpătat în schimb tupeu....mult şi obraznic. Spre exemplu, funcţia de apărare a mutat-o 80% în sarcina Alianţei Nord Atlantice, armata sa fiind bună doar ca instituţie de achiziţii - tehnică, instalaţii, platforme şi materiale militare. Scumpe şi, de regulă, de mîna a doua. Că, la prima e de două ori mai scump şi nu ne mai împrumută nimeni, să ne îndatorăm chiar atît...! Funcţiile legate de educaţie, cultură, învăţămînt şi sănătate publică sunt lăsate cu totul de paragină, în schimb ni se livrează lozinci privind "România educată", cultura alternativă, subcultura cu ştaif şi anti-cultura cu guler tare, ca fiind noile etaloane de referinţă. Evident, "elitele" noastre s-au aliniat pe dată, aruncînd cu entuziasm peste gard bruma de tradiţii şi edificii culturale la care au trudit vreo două generaţii înainte. Exemplul izbitor: teatrul, urmat îndeaproape de carte şi literatură, arta muzicală, operă şi dans. Dacă mai doriţi un exemplu, la fel de izbitor: sportul ca activitate socială şi sportul de performanţă ca vîrf al piramidei sale. Deşi nu mai realizează nimic ca valoare socială în aceste domenii, statul nostru cel de toate zilele foloseşte umbra acestor funcţii pentru a face cheltuieli fără nici o finalitate socială palpabilă şi ceea ce ştie el mai bine să facă de cînd se află, adică să dea cu măciuca represiunii în capul cetăţenilor, după bunul plac. Bunăoară, gestiunea problemei de sănătate publică numită "covid". După doi ani de istericale militaroide, de căprar ratat, aflăm de la justiţia din România că hotărîrile autorităţilor prin care s-au prelungit stările de urgenţă şi au fost impuse populaţiei tot felul de restricţii, unele mai lipsite de necesarele fundamente ştiinţifice şi mai abuzive decît altele, în numele salvării in extremis a sănătăţii publice şi a marii majorităţi a populaţiei României de la extincţia în masă, cu care o ameninţa "ciuma covid", aflăm că ele au fost fără temei legal!!! Unii zic şi că de temei ştiinţific. Problema nu a fost lămurită pînă la capăt de nimeni! Nu doar în România. Măsuri abuzive în toate sensurile, în primul rînd constituţional!! Nici unul dintre personajele care au jucat piesa sinistră a îndobitocirii, băgării în sperieţi şi prigonirii populaţiei cu tot felul de maşinaţiuni restricţioniste nu a fost deranjat pînă acum de această revelaţie!!! Nici măcar nu s-a obosit cineva, din sfera oficialităţilor statale, să spună ceva, darămite să tragă consecinţele juridice ale enormităţii comise. Cum ziceam: tupeu obraznic, cît cuprinde. Stat de drepţi, al bunului plac al oamenilor puterii, al abuzurilor fără oprelişti ale celor înveşmîntaţi în mantiile funcţiilor de stat. Siluirea justiţiei, siluirea politicii, siluirea comunicării mediatice. Da, cît cuprinde. Stat de drept, mai la Sfîntu Aşteaptă!

Ce mai urmează? Orice! Chichirezul statului postmodern este că nu ştii niciodată la ce să te aştepţi, iar surprizele sunt parte din meniul zilnic. Evident, despre surprizele care ne aruncă încă şi mai jos pe scara capacităţii de organizare şi realizare socială, a finalităţii de dezvoltare pe care statul se presupune că o susţine. O presupunere, actualmente, fără nici o bază. Nimic, în afară de a fi instrument al puterii îndreptate împotriva cetăţeanului şi a societăţii, respectiv instrument privilegiat al jafului şi risipirii resurselor sociale, în beneficiul cîtorva "aleşi ai neamurilor", respectiv al marilor averi ale "vizirilor de la înaltele porţi" de la care atîrnă binele celor aburcaţi la noi în teleguţa instituţiilor statului. În rest, praful şi pulberea. Reducerea statului la o căpuşă pusă să distrugă societatea din care se hrăneşte nu este urzeala vreunui complot împotriva României, ci rezultanta necesară a unei opţiuni şi evoluţii istorice. Una în care constituirea, întreţinerea şi dezvoltarea "statului predator" au fost net şi constant favorizate, în detrimentul constituirii, întreţinerii şi dezvoltării statului ca instrument al dezvoltării sociale. Putem să ne îmbătăm cu apă rece cît dorim. Actuala formulă constituţională, legislativă, politică şi economică a României are nevoie de statul predator care înfloreşte şi interzice cu desăvîrşire orice portiţă care s-ar deschide şi ar putea duce către statul social. Reformele nu pot schimba natura alcătuirii şi funcţiile statului actual. Este nevoie de alt proiect, după cu totul alte linii directoare. Cu siguranţă, nu generaţia actuală va realiza un asemenea proiect. Cu multă, multă şansă...cine ştie, poate peste două, trei alte generaţii. Cînd din România nu va mai fi rămas nimic de jefuit şi risipit. Desigur, atunci cineva şi-ar putea pune întrebarea: şi...de ce mai e nevoie de România? E bine de ştiut, poate, că întrebarea circulă deja de ceva vreme pe culoarele unde se decide viitorul şi pe buzele unora dintre cei în puterea cărora stă soarta neamurilor şi a ţărilor. Mai ales a celor fără proiect de dezvoltare şi forţă de auto-organizare