ESTIMARE MINISTERUL FINANŢELOR: Deficit bugetar de peste 4% la finalul anului 2019

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 15 noiembrie 2019

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, a declarat, ieri, că deficitul bugetar estimat pentru finalul anului, în cazul în care noul guvern nu va redresa situaţia financiară a ţării, va depăşi 4% din PIB.

Şeful Finanţelor a precizat: "Bugetul care fusese construit de PSD prevedea un deficit de 2,76% din PIB. Acum, după doar 10 luni, înregistrăm 2,84%. Mare parte din deficit a fost făcut în ultimele săptămâni ale guvernului Dăncilă, când au fost alocate foarte multe sume, baronilor locali, pe PNDL, din fondul de rezervă al guvernului. În acest moment, în fondul de rezervă mai avem doar 4 milioane de lei",

Dacă veniturile estimate pentru primele nouă luni ale anului curent erau de 249 miliarde lei, în realitate au fost colectate doar 228 miliarde lei, ceea ce a dus la un deficit de 21 miliarde lei la acest capitol. Din această sumă, 11 miliarde lei reprezintă venituri necolectate de ANAF, iar 10 miliarde lei bani care trebuiau să ajungă la buget din fondurile europene.

În privinţa cheltuielilor, Cîţu a spus că banii pentru investiţii şi cei pentru proiectele europene au fost luaţi şi direcţionaţi către cheltuieli de personal, către asistenţă socială, către bunuri şi servicii.

Domnia sa a mai spus că bugetul contribuţiilor sociale are, pe primele zece luni, un minus de 2,9 miliarde lei cu privire la venituri, ceea ce arată că foştii guvernanţi nu au colectat cum trebuie fondurile necesare pentru acest buget. Şeful finanţelor publice a menţionat că aşa zisa revoluţie fiscală demarată de predecesorul său prin transferul contribuţiilor nu a avut efectul scontat, deoarece jumătate dintre companiile din sectorul privat nu au transferat plata contribuţiilor respective.

O altă problemă bugetară este dată de faptul că, la 10 luni, execuţia arată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o datorie de 1,8 miliarde de lei către companiile care plătesc concediile medicale şi cărora CNAS nu le-a returnat sumele respective. Ministrul Finanţelor a precizat că debitul respectiv va ajunge la 4 miliarde lei până la finalul anului 2019 şi nu înţelege de ce preşedintele CNAS a intrat în concediu când ar trebui să fie la birou şi să rezolve situaţia plăţilor respective.

Florin Cîţu a spus: "Situaţia preluată nu este una fericită, dar vom încerca să găsim soluţii. Obiectivul pe termen scurt este să ţinem cursul stabil şi să fim cât mai transparenţi. Trebuie să ne facem prieteni cu toţi cei care ne pot ajuta cu finanţarea. Vorbesc despre împrumuturi pe pieţele financiare, care nu ne penalizează dacă le spunem adevărul şi le prezentăm planul nostru pentru redresarea situaţiei financiare".

Deşi Fondul de Rezervă al Guvernului mai are doar 4 milioane de lei, ministrul de finanţe a precizat că vor fi plătite toate facturile emise legal pentru proiectele realizate pe PNDL deoarece "nu este vina companiilor private că am avut un guvern care a furat din banii publici".

Dacă în privinţa reducerii deficitului estimat pentru finalul anului în curs, ministrul Florin Cîţu a părut pesimist că se va reuşi în două luni o reducere semnificativă, pentru anul 2020 domnia sa a precizat că bugetul pe anul viitor va avea o ţintă de deficit care va ţine cont de tratatele semnate cu Uniunea Europeană.

Cîţu a spus: "Bugetul pentru 2020 va ţine cont de legislaţia în vigoare legată de pensii (care prevede creşterea pensiilor cu 40% din septembrie 2020), fără o creştere de taxe şi impozite. În privinţa majorării veniturilor cadrelor didactice, vom respecta legislaţia în vigoare. De asemenea, în domeniul investiţiilor studiem posibilitatea de a lucra pe proiecte importante pentru care să adoptăm un buget multianual".

Domnia sa a arătat că doreşte o mai bună colectare a veniturilor de către angajaţii ANAF şi va discuta cu actualul preşedinte al instituţiei pentru a vedea care este gradul de colectare pentru acest an conform planului stabilit de fostul ministru al finanţelor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb