EUGEN TEODOROVICI: "Blocarea rectificării bugetare ar periclita acordarea ajutoarelor de stat la timp"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 august 2018

Încercarea preşedintelui ţării de blocare a adoptării primei rectificări bugetare din acest an periclitează aplicarea la timp a schemei de ajutor de stat cu impact major în economie, "atât de aşteptată de mediul de afaceri, îndeosebi de investitorii români", este de părere ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici.

Afirmaţia domniei sale vine în contextul în care Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat că, de luni 10 septembrie, pot fi depuse cereri de finanţare printr-o schemă de ajutor de stat. Bugetul alocat schemei în anul curent pentru emiterea de acorduri de finanţare cu plata în perioada 2019-2021 este de 614 milioane lei, reprezentând prima alocare bugetară din 2018, din bugetul schemei de ajutor de stat neutilizat până în acest an în valoare de 1,8 miliarde lei.

Eugen Teodorovici precizează: "Am modificat această schemă de ajutor de stat pentru că ne dorim să aibă efect multiplicator în economie, prin antrenarea în mare parte a unor investiţii sau a unor parteneri la nivel local. Fac apel la preşedintele României să aibă deschiderea necesară faţă de o temă atât de importantă: atragerea de investiţii".

Cererile de acord pentru finanţare se analizează şi se soluţionează în ordinea înregistrării şi în limita creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale, precizează MFP.

Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul său, săptămânal, lis­ta cererilor de acord pentru finanţare depuse şi stadiul analizei acestora. În cazul în care, în urma evaluării, se emit scrisori de respingere a cererilor de acord pentru finanţare şi rămân disponibile credite de angajament şi bugetare, cererile de acord pentru finanţare rămase în aşteptare, care nu au făcut obiectul evaluării din cauza faptului că ajutorul solicitat depăşea bugetul alocat, se vor analiza în ordinea înregistrării.

Pentru cererile de acord de finanţare aflate iniţial în aşteptare, termenele de analiză/soluţionare prevăzute de actul normativ vor curge de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a listei săptămânale a cererilor depuse.

Cererile de acord pentru finanţare nesoluţionate până la data epuizării creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale se restituie întreprinderilor.

Iniţial, Guvernul a anunţat deschiderea schemei de ajutor de stat cu data de 27 august 2018, luând în considerare că până la această dată ordonanţa de rectificare a legii bugetului de stat era deja intrată în vigoare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Minti, presedintele are competente pentru aprobari de bugete si rectificari doar pentru ministerele care se ocupa de apararea nationala.Restul ministerelor nu necesita o aprobare de la presedinte. Ati ramas fara bani dupa ce ati dat pensii speciale si salarii prea mari unor trantori din administratie si acum dati vina pe altii.

    1. Baietasul nu minte. El doar plagiaza pe cineva din partid. Care plagiat minte!

      He he! 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb