EUGEN TEODOROVICI: "Va fi o formă mult mai simplificată a formularului 600"

D.I
Politică / 1 februarie 2018

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, susţine că va găsi o soluţie pentru persoanele care au depus deja Formularul 600 la ANAF, astfel încât acestea să nu se mai întoarcă la Fisc pentru a completa alte documente.

Teodorovici a amintit la Tulcea, în timpul unei conferinţe de presă, că premierul Viorica Dăncilă a decis ieri amânarea depunerii Formularului 600 până pe data de 15 aprilie şi a menţionat că până la acest termen contribuabilii nu trebuie să mai depună formularul, chiar dacă acest lucru nu este menţionat în actul normativ, informează Agerpres.

Legat de procesul de depunere a formularului 600, Teodorovici a precizat: "Cei care vor să o facă, pot să o facă, dar cât timp noi spunem că vom găsi o soluţie faţă de ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu au de ce să meargă la Fisc. Mai mult, pentru cei care au depus acest formular vom găsi o soluţie pentru ca lucrurile să nu se repete, să nu fie nevoiţi să depună din nou formulare".

Ministru a mai spus că persoanele care nu au depus Formularul 600 la Fisc nu-şi vor pierde calitatea de asigurat în următoarele luni: "Vom găsi formula legală, tehnic cât mai simplă, pentru ca lucrurile să fie fără niciun fel de probleme".

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb