Anunţurile legate de produse care pretind că previn sau vindecă infectarea cu COVID-19 au fost înlăturate de pe principalele platforme online, în urma verificărilor Comisiei Europene şi autorităţilor UE pentru protecţia consumatorilor, anunţă preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, conform Agerpres.
"Comisia Europeană şi autoritaţile #UE pentru protecţia consumatorilor efectuează verificări pentru a proteja consumatorii de înşelătorii online. Prin cooperarea dintre autorităţile #UE şi principalii actori ai pieţelor digitale, anunţurile legate de produse care pretind că previn sau vindecă infectarea cu COVID-19 au fost înlăturate de pe principalele platforme online", scrie, astăzi, Eugen Tomac pe Facebook.
Potrivit liderului PMP, "Google a raportat blocarea sau eliminarea a peste 200 de milioane de anunţuri legate de coronavirus la nivel mondial în ultimele luni, eBay a raportat blocarea sau eliminarea a peste 31 de milioane de listări care au încălcat politicile lor privind coronavirusul, iar Facebook a declarat eliminarea a cel puţin 2,3 milioane de părţi de conţinut de pe Facebook şi Instagram legate de coronavirus la nivel global, 27.000 fiind eliminate în UE în luna mai".