Tarife "reciproce" din partea SUA: este declarat război comercial
M.P.Miscellanea / 7 aprilie
R.S.Internaţional / 4 aprilie
Preşedintele Donald Trump a părut nepăsător la reacţia pieţei după anunţul său de miercuri privind tarifele reciproce, spunându-le joi reporterilor: "Cred că merge foarte bine", relatează CNN.
A.B.Internaţional / 3 aprilie
Premierul canadian Mark Carney a promis miercuri să reacţioneze la tarifele impuse de Donald Trump, afirmând că acestea vor "schimba fundamental" comerţul internaţional, potrivit AFP, de la care redăm cele ce urmează.
R.S.Macroeconomie / 1 aprilie
Fără îndoială, principalul subiect de discuţie pe piaţa valutară în luna martie a fost deprecierea majoră a dolarului american de la începutul lunii, conform unui comunicat transmis redacţiei.
M.P.Miscellanea / 19 martie
Proiectul de inovaţie economico-socială Banca de Minute, iniţiat în 2023 de economistul şi antreprenorul Octavian Bădescu, introduce o nouă funcţionalitate: secţiunea de "Anunţuri", conform unui comunicat transmis redacţiei.
A.B.Miscellanea / 14 martie
Au trecut puţin peste 50 de zile de când Donald Trump a depus jurământul ca al 47-lea preşedinte al Statelor Unite şi să spunem că au fost doar şapte săptămâni pline de evenimente ar fi o subestimare, potrivit unei analize Ebury.
A.B.Internaţional / 12 martie
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, informează Reuters.
M.P.Miscellanea / 28 februarie
Acţiunile gigantului aerospaţial britanic Rolls-Royce au atins joi un maxim istoric, pe fondul unor perspective optimiste şi al unor profituri peste aşteptări, transmite CNBC.
M.P.Internaţional / 26 februarie
A.B.Internaţional / 21 februarie
Justiţia rusă a condamnat luni opt persoane acuzate de pregătirea unor atentate în beneficiul Kievului la pedepse mergând de la 16 la 22 de ani de închisoare, a anunţat vineri Serviciul de securitate federal rus (FSB), transmite AFP.
M.B.Internaţional / 21 februarie
Cererea sindicatelor respinsă de un judecător american, care a refuzat suspendarea concedierilor masive impuse de Donald Trump după revenirea sa la Casa Albă, relatează AFP.
M.P.Miscellanea / 19 februarie
Portalul de joburi DreamJobs România îşi redefineşte strategia şi lansează o nouă viziune începând cu 1 martie, oferind companiilor un avantaj strategic în procesul de recrutare, conform unui comunicat transmis redacţiei.
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 februarie
R.S.Internaţional / 14 februarie
M.B.Companii / 12 februarie
A.B.Miscellanea / 30 ianuarie
Imobiliare.ro, care aniversează 25 de ani de activitate, face o paralelă între condiţiile pieţei rezidenţiale din 2000 şi cele actuale, oferind acum aproape 200.000 de anunţuri la nivel naţional, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Autor colectiv: Redacţia BURSA sub coordonarea lui MAKE
Analiză geopolitică - Redacţia
Cornel Codiţă
A.V.
Dan Nicolaie
A.I.
![]() | 4.9772 |
![]() | 4.5556 |
![]() | 5.3084 |
![]() | 5.8053 |
![]() | 440.1817 |
convertor valutar
»=