KIWI Finance, liderul pieţei de brokeraj din România, a încheiat anul 2024 cu un volum de credite intermediate de peste 2 miliarde de lei (410 milioane de euro), în urcare cu 19% faţă de anul anterior, având ca principal motor de creştere extinderea reţelei de brokeri, utilizarea eKIWI - platforma digitală de brokeraj de credite şi consolidarea parteneriatelor strategice cu principalele bănci din piaţă. În acelaşi timp, cifra de afaceri a depăşit 47 milioane de lei, cu 19% faţă de 2023, marcând cel mai bun an din istoria de 21 de ani a companiei.
Pe segmente, creditele ipotecare au reprezentat 89% din totalul creditelor intermediate, urmate de creditele de nevoi personale cu o pondere de 10%, în timp ce creditele Noua Casa şi creditele pentru IMM-uri au avut o cotă de 1%. Creditul ipotecar a avut un avans de 16% faţă de anul precedent, iar creditul de nevoi personale a crescut cu 53% ca volum de credite şi cu 29% ca număr de clienţi comparativ cu 2023.
Creditul ipotecar mediu a crescut cu 7% faţă de 2023 în linie cu creşterea preţurilor imobilelor la nivel naţional conform indexului Kiwi, în timp ce creditul mediu de nevoi personale a crescut cu 19%, având ca principal vector creşterea veniturilor populaţiei.
Interesant de menţionat este că, la creditele de nevoi personale refinanţate, creditul mediu este cu 23% mai mare decât valoarea medie a creditelor noi, ceea ce arată că o refinanţare a acestor credite este însoţită de o suplimentare a sumei acordate şi de o îmbunătăţire a capacităţii de rambursare a clienţilor. La creditele ipotecare refinanţate valoarea medie este cu 6,57% mai mică decât la creditele noi de achiziţie, diferenţa fiind justificată de proporţia majoritară a creditelor Prima casă/ Noua casă refinanţate în 2024 prin credite ipotecare standard cu dobânzi fixe.
Primele cinci judeţe cu cele mai mari volume de credite ipotecare acordate au fost Bucureşti, Timiş, Cluj, Constanţa si Iaşi, în timp ce la volumele de credite de nevoi personale topul localităţilor a fost Bucureşti, Timiş, Constanţa, Cluj şi Prahova.
Conform indexului Kiwi - singurul indice imobiliar bazat pe preţul tranzacţiilor şi nu pe anunţuri, în 2024 preţul imobilelor tranzacţionate a crescut cu 8% la nivel naţional, cu o creştere de 9% la apartamente şi 4% la case comparativ cu 2023. Cele mai mari creşteri au fost la Braşov - 17% şi Cluj - 12% iar cele mai mici s-au înregistrat la Constanţa, Sibiu şi Bihor de aproximativ 5%. Din totalul tranzacţiilor de achiziţie imobil, 25% au fost case şi 75% apartamente.
Principala segmentare a imobilelor tranzacţionate în 2024 a fost de 42% imobile construite după 2021, 23% imobile din perioada 2010-2020, 24% imobile din perioada 1977-1990 şi 11% imobile mai vechi de 1977.
"2024 a fost cel mai bun an din istoria de 21 ani a companiei. După un recul generat de creşterea inflaţiei şi a dobânzilor în 2023, cererea solvabilă şi-a reluat creşterea anul trecut odată cu restabilirea unui nivel sustenabil al dobânzilor şi a creşterii veniturilor medii ale populaţiei. Piaţa creditării îşi continuă traseul de maturizare şi consolidare, cu creşteri anuale sustenabile şi cu indicatori solizi ai sistemului bancar. În acelaşi timp, impactul de aproximativ 50% al creditării din totalul tranzacţiilor reprezintă deja o pârghie foarte puternică în mecanismul de piaţă al preţurilor imobilelor. În condiţiile în care oferta de imobile vandabile continuă să fie mult subdimensionată faţă de cererea solvabilă, indicatorii de solvabilitate obligatorii pentru un credit aduc un echilibru în tendinţa de creştere necontrolată a preţurilor imobilelor. Astfel evitam încălzirea pieţei cu toate consecinţele nedorite şi păstrarea unui indice de accesibilitate sănătos şi atractiv", a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.
Dezvoltarea KIWI Finance va continua şi în 2025 pe trei direcţii majore prezente în strategia companiei din ultimii patru ani: consolidarea prezenţei la nivel naţional, un portofoliu complet de produse de creditare, dezvoltarea platformei de brokeraj, coroborat cu concentrarea pe creşterea educaţiei şi informării în domeniul imobiliar şi bancar prin analizele şi studiile privind piaţa imobiliară şi bancară.
Opinia Cititorului