Euronext, gata să negocieze din nou fuziunea cu Deutsche Börse

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 martie 2006

Bursa pan-europeană Euronext NV, a doua din regiune după valoarea de piaţă, a anunţat, prin oficialii săi, că este pregătită să reia negocierile privind o posibilă fuziune cu Deutsche Börse, în contextul actual, al globalizării în domeniu. "Euronext intenţionează să joace un rol de lider în consolidarea globală", a afirmat, ieri, Jean-Franşois Theodore, directorul executiv al bursei europene. Domnia sa a adăugat: "Există un timp pentru discuţii şi unul pentru acţiunea propriu-zisă".

Unii acţionari ai Euronext, printre care "Atticus Capital" LLP, fac presiuni în sensul reluării negocierilor cu Deutsche Börse. Discuţiile s-au oprit în decembrie 2005, întrucît părţile nu s-au înţeles în privinţa amplasării unităţilor de clearing şi settlement. De menţionat că Deutsche Börse, cea mai mare piaţă de acţiuni din Europa, după valoarea de piaţă, a solicitat oficialilor Euronext, luna trecută, să reia discuţiile pe marginea fuziunii. O posibilă fuziune LSE-Nasdaq va crea presiuni asupra Euronext în vederea unirii activităţilor aces-teia cu cele ale Deutsche Börse, spun analiştii. Amintim că atît Deutsche Börse, cît şi Euronext şi-au exprimat interesul pentru achiziţia London Stock Exchange (LSE), care este, în prezent, ţintă de preluare pentru piaţa americană Nasdaq. "Circumstanţele sînt, acum, diferite, dată fiind propunerea Nasdaq pentru LSE", a spus Jean-Franşois Theodore, menţionînd că Euronext va monitoriza situaţia. Oficialul pieţei europene nu a precizat, însă, dacă Euronext mai este interesată de piaţa londoneză.

Euronext, entitate care operează bursele din Amsterdam, Paris, Bruxelles şi Lisabona, a anunţat, ieri, că şi-a majorat cu 61,5% profitul în 2005, motiv pentru care promite să returneze investitorilor săi un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari). Cîştigul net al bursei a însumat 241,8 milioane de euro, faţă de 149,7 milioane de euro în 2004. Euronext va plăti, în luna iulie, un dividend special, de 3 euro/acţiune, şi va răscumpăra titluri de 500 de milioane de euro. Dividendul ordinar va fi de un euro pe acţiune, faţă de 0,60 euro în anul precedent. Cîştigul brut al pieţei a fost de 318,5 milioane de euro, cu 33% mai mare decît în 2004. Analiştii preconizau un profit brut de 273,7 milioane de euro, respectiv un cîştig net de 330,7 milioane de euro.

Vînzările Euronext au însumat 961,8 milioane de euro în 2005, în creştere cu 8,5% comparativ cu 2004. Piaţa pan-europeană a obţinut venituri de 331,92 milioane de euro din produse derivate, mai mult cu 2,2% decît în 2004. Euronext, la fel ca şi rivalii săi - Deutsche Börse şi London Stock Exchange Plc, beneficiază de pe urma creşterii pieţelor acţiunilor, tendinţă ce se menţine de trei ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb