Europa a încheiat săptămâna în declin

Alina Vasilescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 ianuarie 2009

Europa a încheiat săptămâna în declin

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut vineri, pe fondul intensificării temerilor privind efectele adâncirii recesiunii globale asupra companiilor.

Acţiunile "Prudential" Plc, a doua companie de asigurări de viaţă din Marea Britanie, au scăzut cu 5,9%, la 288,5 pence. Pe piaţă există speculaţii potrivit cărora companiile de profil vor intra în criză de lichidităţi. Titlurile "Legal &General Group" Plc, a treia companie de asigurări de viaţă din Marea Britanie, au pierdut 5,8%, ajungând la 55,4 pence. Titlurile "Axa" SA, cel mai mare asigurator din Franţa, au scăzut cu 6,7%, la 11,40 euro. Acţiunile reasiguratorului elveţian "Swiss Reinsurance" Co. au coborât cu 19%, la 27 franci.

Acţiunile "Allianz" SE, cel mai mare asigurator din Germania, au scăzut cu 5,4%, la 59,41 euro. Titlurile "Munich Re", cel mai mare reasigurator din lume, au coborât cu 6,4%, la 94,90 euro.

Acţiunile "Infineon Technologies" AG , al doilea producător european de semiconductori, au scăzut cu 4,9%, la 68 de cenţi. Divizia "Qimonda" aparţinând companiei germane a solicitat declanşarea procedurii falimentului. Conducerea "Infineon" a anunţat că va majora provizioanele în trimestrul curent.

Titlurile "Ubisoft Entertainment" SA , cel mai mare producător european de jocuri video, au scăzut cu 15%, la 11 euro. Compania şi-a revizuit în sens negativ estimările de profit pe anul acesta.

Acţiunile "Norsk Hydro" ASA, al cincilea producător mondial de aluminiu, au urcat cu 5,7%, la 24,95 coroane norvegiene, ca urmare a ascensiunii preţului metalelor de bază.

Titlurile "Aer Lingus Group" Plc au coborât cu 15%, la 1,15 euro, după ce guvernul irlandez, al doilea acţionar al companiei, a respins o ofertă de preluare primită de la compania aeriană low-cost "Ryanair Holdings" Plc. Titlurile "Ryanair" au urcat cu 2,2%, la 3,10 euro.

Acţiunile "Lafarge" SA, cel mai mare producător de ciment din lume, au scăzut cu 7,9%, la 34,03 euro. UBS AG a redus calificativul acordat acţiunilor companiei franceze: "neutru", de la "cumpără".

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a urcat cu 0,01%, la 4.052,47 puncte, DAX al celei din Frankfurt a coborât cu 1%, la 4.178,94, CAC 40 al pieţei din Paris - cu 0,7%, la 2.849,14.

SUA, în ascensiune

Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au urmat, în majoritate, un curs ascendent vineri, după ce "Google" Inc. a raportat profituri peste aşteptări.

Titlurile "Google", deţinătorul celui mai popular motor de căutare pe Internet, au urcat cu 5,9%, la 324,70 dolari. În ultimul trimestru din 2008, compania a raportat profituri nete de 382,4 milioane de dolari sau 1,21 dolari/acţiune. Dacă se exclud unele costuri, câştigurile au fost de 5,10 dolari/acţiune, în timp ce analiştii aşteptau numai 4,96 dolari/titlu.

Acţiunile "Citigroup" Inc., odinioară cea mai mare bancă din SUA, au crescut cu 36 de cenţi, la 3,47 dolari. Investitorii sunt optimişti în legătură cu planul de redresare economică.

Indicele S&P 500 a crescut cu 0,5%, la 831,95 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,8%, la 1.477,29, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,6%, la 8.077,56.

Asia scade din nou

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut vineri, din cauza pierderilor care lovesc societăţi precum "Sony" Corp. şi "Samsung Electronics" Co.

Acţiunile "Sony", al doilea producător mondial de electronice de consum, au coborât cu 7%, la 1.802 yeni. "Sony" aşteaptă pierderi operaţionale record de 260 miliarde de yeni (2,9 miliarde de dolari). Analiştii estimau pierderi de numai 70 de miliarde de yeni.

Acţiunile "Samsung Electronics", cel mai mare producător mondial de cipuri de memorie, au scăzut cu 4,1%, la 442.000 woni. Compania a anunţat pierderi de 22,2 miliarde de woni (16 milioane de dolari) pentru ultimele trei luni din 2008.

Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au scăzut cu 5,2%, la 2.540 yeni. Titlurile "Nikon" Corp., alt producător nipon de aparate foto digitale, au pierdut 7,6%, înregistrând un preţ de 929 yeni. UBS AG îndeamnă la vânzarea acestor acţiuni.

Acţiuinile "LG Electronics" Inc., al doilea producător asiatic de telefoane mobile, au coborât cu 5,8%, la 68.300 woni. "Deutsche Bank" AG şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru acţiunile companiei sud-coreene: "păstrează", de la "cumpără".

Acţiunile "Westpac Banking" Corp., cea mai mare bancă din Australia - după valoarea de piaţă, au pierdut 5,9%, ajungând la 14,60 dolari australieni. Titlurile "Australia & New Zealand Banking Group" Ltd. au scăzut cu 7,2%, la 12,06 dolari australieni.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au coborât cu 5,8%, la 27,45 dolari australieni. Titlurile "Alumina" Ltd., partenerul celui mai mare producător mondial de aluminiu - "Alcoa" Inc., au scăzut cu 11%, la 1,17 dolari australieni.

Acţiunile "BlueScope Steel" Ltd., cel mai mare producător de oţel din Australia, au scăzut cu 8,8%, la 3,33 dolari australieni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 3,8%, la 7.745,25 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 4,1%, la 3.342,70, Kospi al pieţei din Seul - cu 2,1%, la 1.093,40.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb