Europa cheltuieşte, SUA dictează: ReArmEU devine Enrich USA?

Europa se află într-o cursă accelerată de reînarmare, însă direcţia acestei investiţii masive ridică întrebări incomode. În loc să întărească industria de apărare a Uniunii Europene, planul ambiţios al Comisiei Europene pare să transforme blocul comunitar într-un client fidel al complexului militar-industrial american, ceea ce ar justifica redenumirea . "ReArm Europe" cu "Enrich USA", potrivit unei analize publicată de cotidianul catolic italian Avvenire.

Sursa citată arată că în următorii ani statele membre ale UE vor investi 800 de miliarde de euro în sectorul apărării, ceea ce reprezintă echivalentul investiţiei SUA pentru propria armată, adică 40% din cheltuielile militare globale. Totuşi, în loc să reducă dependenţa Europei de furnizorii americani de echipamente militare, acest buget uriaş o va adânci şi mai mult, susţin experţii economici contactaţi de sursa citată, deoarece în prezent, 64% din echipamentele cumpărate de armatele europene provin din SUA, iar tendinţa este în creştere. Sursa citată mai arată că, dintre primii 100 de producători globali de armament, 48 sunt americani.

Unul dintre motivele pentru care Europa rămâne dependentă de industria militară americană este lipsa unei politici comune de apărare. Fiecare stat membru preferă să îşi menţină propriile standarde şi modele de armament, în loc să adopte o strategie coordonată care să stimuleze producţia autohtonă şi să reducă dependenţa externă. Spre exemplu, Franţa produce avioanele Rafale şi Mirage 2000, Italia are Eurofighter şi Tornado, în timp ce multe alte ţări europene cumpără F-35 fabricate în SUA. Aceste aeronave, deşi în parte asamblate în Europa, rămân sub controlul tehnologic strict al Washingtonului, care păstrează cheile software-ului necesar pentru operarea lor completă.

Fragmentarea forţelor armate europene duce la o standardizare redusă şi la costuri mai mari. În loc să creeze un ecosistem competitiv care să asigure autonomia strategică a UE, fiecare ţară investeşte separat, iar rezultatul este o industrie militară europeană slăbită şi incapabilă să concureze cu cea americană.

Industria militară americană este colosală, iar poziţia sa dominantă în clasamentele internaţionale demonstrează clar dezechilibrul pieţei globale de armament. Conform clasamentului 2024 al Defence News, şase dintre primele zece cele mai mari companii de apărare sunt americane. Lider este Lockheed Martin (producătorul F-35), urmat de o companie aeronautică chineză, iar apoi de alte patru firme americane: RTX, Northrop Grumman, General Dynamic şi Boeing. Marea Britanie este prezentă pe locul şapte cu BAE Systems, urmată de două companii chineze şi de L3Harris Technology (SUA).

Clasamentul 2023 al celor mai mari 100 de companii din domeniul militar, realizat de prestigiosul institut independent de cercetare a păcii SIPRI din Stockholm, confirmă această realitate: 41 dintre ele sunt americane, cu venituri totale de 317 miliarde de dolari - jumătate din cifra de afaceri a Top 100.

• 64% din armamentul achiziţionat în Europa provine din SUA

Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) mai arată că în perioada 2020-2024 importurile de arme ale ţărilor europene membre NATO s-au dublat faţă de perioada 2015-2019 - se consemnează o creştere de 105% -, iar 64% dintre acestea provin din SUA. Pentru unele state, această dependenţă este aproape totală: Olanda (97%), Italia (94%), Norvegia (91%), Danemarca (79%), Germania (70%). Pe lângă statele respective, au mai importat masiv armament american România (61%), Polonia (45%). Europa a mai cumpărat arme din Franţa şi Coreea de Sud (6,5% fiecare), Germania (4,7%) şi Israel (3,9%).

În acest timp, SUA domină exportul de armament, potrivit SIPRI: "Statele Unite, cu 43%, au o cotă de export global de patru ori mai mare decât al doilea cel mai mare exportator, Franţa, care între 2020 şi 2024 a vândut arme în 65 de ţări. China este pe locul patru, cu o cotă de 5,9% din exporturile globale".

În acest context, orice efort de reducere a dependenţei militare de SUA pare mai mult o iluzie decât un obiectiv realist. În timp ce oficialii europeni vorbesc despre "suveranitate strategică", realitatea arată că UE continuă să se comporte ca un simplu client al industriei militare americane.

Dinamica actuală ridică mai multe semne de întrebare. În primul rând, este justificată această cursă a înarmării? Există cu adevărat o nevoie urgentă ca UE să îşi tripleze cheltuielile militare? Conform datelor SIPRI, Europa nu este atât de vulnerabilă pe cât se sugerează. Dacă adăugăm la cheltuielile Uniunii Europene (287 miliarde dolari) şi pe cele ale NATO european (aproximativ 350 miliarde dolari), observăm că suma este aproape de trei ori mai mare decât cea a Rusiei (126 miliarde dolari). Cu toate acestea, discursul public pare să sugereze o ameninţare iminentă care justifică o mobilizare fără precedent a resurselor.

În al doilea rând, există un pericol economic şi politic: dependenţa de SUA nu se traduce doar prin pierderi financiare pentru Europa, ci şi printr-o subordonare strategică. Un continent care nu îşi poate produce propriile arme în mod autonom nu poate avea o politică externă independentă. Deciziile sale de securitate sunt inevitabil influenţate de interesele americane, ceea ce poate duce la situaţii în care UE se vede forţată să participe la conflicte sau crize care nu sunt în interesul său direct.

Sursa citată arată că, dacă UE continuă să urmeze această direcţie, visul unei apărări europene comune va rămâne doar o utopie şi afirmă că ReArm Europe riscă să fie nu un pas spre autonomia strategică, ci un bilet doar dus către o şi mai mare dependenţă faţă de SUA.