Europa plăteşte oalele sparte în Ucraina

Astăzi, la Lugano, în Elveţia, experţii Băncii Europene de Investiţii încearcă să pună la cale un plan financiar pentru refacerea Ucrainei. Pentru început, în valoare de 100 de miliarde de euro. Acesta ar urma să fie realizat după modelul aplicat deja cu ocazia achiziţionării scandaloase a vaccinurilor anti-Covid. Şi, fireşte, în această ipoteză, Europa va plăti oalele sparte în Ucraina de către Federaţia Rusă.

Din mai multe perspective, ironic vorbind, este o bună afacere. Vladimir Putin declanşează o invazie neprovocată, într-un stat care nu este nici NATO, nici UE. Cu această ocazie, distruge o bună parte a infrastructurii, determină refugierea în UE a milioane de ucraineni, ocupă 20% din ţară, generează o criză energetică şi alimentară, ambele extrem de costisitoare, iar, în final, cele 27 de state membre UE plătesc oalele sparte.

Între timp, Statele Unite, care intră şi ele în inflaţie şi în criză, le asigură totuşi propriilor fabricanţi de armament beneficii colosale, iar producătorilor de energie o dominare economică şi politică a Europei prin intermediul gazelor lichefiate, care înlocuiesc gazul rusesc. Federaţia Rusă se alege din tot tămbălăul sângeros cu un vast teritoriu, ocupat de o populaţie traumatizată, copleşită de lipsuri, care va trebui o bună bucată de vreme ajutată să supravieţuiască în mijlocul unei infrastcturi distruse, dar, la schimb, cu un parteneriat politic şi economic consolidat cu China, care se poate transforma într-un câştig financiar generat de exportul de energie, la fel de colosal ca cel care treptat este realizat de Statele Unite în Europa.

Cei patru călăreţi ai Apocalipsei sunt aici. Ciuma, înlocuită acum de crizele pandemice, războiul, foametea şi moartea. Au venit în galop pentru a reseta lumea. Şi, în plin proces de resetare, Uniunea Europeană, aflată pe masa de operaţie, supusă unei terapii de şoc, nu găseşte nimic mai bun de făcut decât să conceapă la Lugano un al doilea proiect extrem de costisitor şi la fel de controversat cum a fost cel al achiziţionării la comun a vaccinurilor anti-Covid. Să ne împrospătăm puţin memoria. La iniţiativa doamnei Ursula von der Leyen, al cărei soţ este amestecat până peste cap în afacerile Pfizer, şi care nu este supusă sub nicio formă vreunei anchete a Parchetului European, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi, s-a achiziţionat, peste capul autorităţii statelor, o cantitate imensă de vaccinuri anti-Covid, care în bună măsură au mers la chiuvetă. Premierii statelor europene au semnat fără să clipească contractul de achiziţie pentru cantităţi uriaşe, total nerealiste de vaccinuri, fără a observa că este pentru prima dată în istoria contractelor economice când, fără a se negocia, se încheie contracte cu clauze secrete, cu preţuri la discreţia fabricanţilor şi fără niciun fel de prevederi privind protecţia cetăţenilor. Contractele cu Big Pharma sunt atât de scandaloase, încât în orice lume normală ar fi trebuit să genereze demiterea imediată a şefei UE. Dar nu s-a întâmplat nimic. Pandemia a întors Uniunea Europeană cu roţile în sus. Paralizând cu foarte rare excepţii voinţa statelor de a-şi afirma în mod legitim drepturile suverane. Iar acum se pun la cale încă două fărădelegi.

Prima dintre ele va fi iniţiată astăzi la Lugano. Statele europene se vor angaja într-o aventură extrem de costisitoare. Vor pune mână de la mână pentru a face faţă unor costuri pentru început doar de 100 de miliarde de euro, necesare refacerii Ucrainei, pe care nu ele au distrus-o. Sau refacerii a ceea ce mai rămâne neocupat din Ucraina, după ce marile puteri îşi vor fi luat mâna de pe capul lui Volodimir Zelenski. Desigur, la limită, nu este exclus să asistăm şi la o şmecherie. Marca Ursula von der Leyen. Adică cele 100 de miliarde să se ducă nu către statul ucrainean, ci către firme din Uniune Europeană, alese pe sprânceană, care vor primi aceşti bani pentru ca, la schimb, să-şi asume riscuri sau venituri substanţiale din refacerea infrastructurii acestui stat distrus de război. În final însă, oalele sparte nu le vor plăti nici ruşii, nici ucrainenii, ci practic cetăţenii statelor UE, care vor fi siliţi să bage adânc mâna în buzunar. După ce, în prealabil au mai făcut-o o dată, găzduind cu generozitate milioane de refugiaţi.

A doua neleguire este şi ea pe ţeavă. Şi, într-un fel, a fost anunţată. Din nou un proiect comun, adică comunitar, vizând plata în colectiv ca la CAP a importurilor de energie. Din nou se va juca pe mâna unor companii, care vor aduce această energie în Europa sau o vor genera, şi pe mâna moartă a contribuabililor europeni.

Şi teamă mi-e că se mai pune la cale şi o a treia nenorocire, legată de criza alimentară. Şi asta în timp ce liderii noştri politici dorm pe ei la Cotroceni, la Palatul Victoria şi în Parlament, ameţindu-se cu iluzia că România, una dintre cele mai bogate state din Uniunea Europeană, îşi poate asigura necesarul de hrană. Total fals! În fiecare zi importăm din Uniunea Europeană 70% din hrana pe care o consumăm, şi asta pentru că suntem incapabili să procesăm ceea ce obţinem din agricultură. Şi vorba eminentului economist Mircea Coşea: "Importând 70% din hrană, importăm şi inflaţia UE". Ura şi gară!