Europe Direct Regiunea Centru a lansat un proiect pentru sustinerea micilor antreprenori

G.U.
Miscellanea / 12 aprilie 2021

Europe Direct Regiunea Centru a lansat un proiect pentru sustinerea micilor antreprenori

Printr-un proiect demarat de Europe Direct Regiunea Centru susţinut de structura gazdă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru şi de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România peste 50 de copii din Regiunea Centru, inclusiv din centre instituţionalizate, au lucrat timp de o lună de zile la diverse produse artizanale, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Acum, obiectele respective sunt scoase la vânzare pe platforma social-media a Centrului Europe Direct Regiunea Centru, iar banii pe care copiii îi vor obţine pe aceste produse vor ajunge înapoi la ei, înainte de Sărbătorile Pascale ortodoxe.

Peste 300 de articole produse de copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Mureş şi Sibiu sunt disponibile pentru a fi cumpărate de oricine doreşte din Regiunea Centru şi din ţară. În parteneriat cu Asociaţia Euro Dinamic din Alba Iulia, se vor derula etapele de promovare a produselor, trimiterea coletelor la cumpărători, încasarea banilor şi trimiterea către micii antreprenori implicaţi direct în proiect sau reprezentaţi de către profesori.

Potrivit sursei citate, proiectul îşi propune să susţină spiritul antreprenorial al copiilor care, pe lângă materia primă, au pus în fiecare obiect creat, suflet, timp şi speranţe. Astfel, ei propun spre vânzare adevărate pasiuni realizate cu grijă, sperând că fiecare idee şi gest, vor fi apreciate şi cumpărate, iar ei, la rândul lor, vor avea bani pentru a-şi cumpăra ceea ce îşi doresc de Paşte. Găsiţi în listă diverse articole decorative, cu temă pascală sau nu, semne de carte, jocuri inventate de ei, dulceaţă, picturi, tricouri, desene, tablouri, cercei, articole ţesute şi alte obiecte care vă pot aduce un zâmbet şi mulţumire când o să le vedeţi în casă sau pe birou.

"Această activitate este menită să asigure dezvoltarea personală a copiilor. Vrem să îmbinăm principiile de educaţie financiară, cu o formă de implicare şi de responsabilitate socială a membrilor societăţii. Nu ne adresăm doar copiilor, ci şi tinerilor şi, în egală măsură, adulţilor care pot, pentru un moment, să redevină copii şi să-şi amintească acea emoţie simţită când lucruşorul făcut de mâinile lor era apreciat de ceilalţi. Vin sărbătorile şi sperăm ca fiecare cetăţean să sprijine copiii care au spirit antreprenorial şi poate au avut parte de mai puţine şanse în viaţă. După cum au declarat şi coordonatorii copiilor, este un proiect amplu, un proiect ce îmbină utilul cu frumosul, mai ales în aceste momente grele pe care le traversăm cu toţi şi-i afectează mai mult pe copiii care stau în casă. Micuţii şi-au investit creativitatea şi energia în fiecare obiect în care şi-au pus munca şi speranţa", a declarat Simion Creţu director general ADR Centru.

Context acţiune:

Sub denumirea "Poţi să fii un mic antreprenor!", Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, susţinut de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, propune o acţiune de colaborare prin care mobilizează elevii alături de profesori, copii alături de tutori, precum şi studenţii, să se implice într-o activitate prin care să le fie transmise câteva principii specifice antreprenoriatului, notează sursa citată.

Această activitate transmite participanţilor elemente de educaţie financiară, esenţiale a fi dobândite de copii încă de mici, fiindcă le oferă o altă şansă pentru viitor, posibilitatea dezvoltării personale durabile. Activitatea a constat în realizarea din materiale disponibile, pe parcursul lunii martie, a unor produse creative sau decorative, produse tradiţionale şi artizanale sau alte produse artistice. În urma unei întâlniri online la care au participat tinerii şi coordonatorii copiilor, alături de reprezentanţii Europe Direct Regiunea Centru şi ai Asociaţiei Euro Dinamic, s-a prezentat proiectul, s-au discutat câteva principii de antreprenoriat, elemente de prezentare a produselor, mod de stabilire a preţului, precum şi alte aspecte care stau la baza dezvoltării unei idei de afaceri. Produsele s-au colectat la începutul lunii aprilie, iar până la sfârşitul lunii, acestea vor fi disponibile spre vânzare. Centrul Europe Direct Regiunea Centru le va promova în social-media pe parcursul unei luni, alături de celelalte persoane implicate în proiect, în vederea achiziţionării lor de către alte persoane, urmând ca banii obţinuţi să le revină celor ce le-au realizat (echipă, clasă, persoană individuală). Prin această activitate se vor însuşi valori antreprenoriale cum sunt: recompensarea muncii realizate, colaborarea şi implicarea, responsabilitate pentru calitatea produsului finit, evaluarea corectă a efortului depus transpusă în preţ, nu neapărat în ultimul rând fiind obţinerea de venituri proprii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb