EVALUAREA DIRECTORULUI BVB, DUPĂ UN AN Sobolewski, la tăierea moţului

GABRIELA MĂRĂCINEANU, ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 octombrie 2014

Sobolewski, la tăierea moţului

Unii sunt fermecaţi de realizările sale, alţii nu reuşesc să i le găsească

Bunăvoinţa statului, noroc pentru directorul general al Bursei

Norocul pare că i-a surâs polonezului Ludwik Sobolewski, în primul său an de mandat de director general al Bursei de Valori Bucureşti: statul l-a ajutat cu oferte publice, Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificări în legislaţia secundară şi reduceri de comisioane, iar Parlamentul, cu desfiinţarea pieţei Rasdaq.

Lui nu i-a mai rămas de făcut decât să se ocupe de propria imagine, pe care o întreţine atât de bine, încât o mare parte din comunitatea pieţei îi arogă meritele pentru proiectele din domeniul bursier şi îi trece cu vederea aroganţa şi nesupunerea faţă de regulamentele locale.

Totuşi, dacă în urmă cu un an, Ludwik Sobolewski a venit în ţara noastră pe un val de susţinere din partea comunităţii pieţei, acum există şi brokeri care nu se feresc să îl critice deschis, iar o parte dintre cei care l-au sprijinit explicit la început, se feresc să-şi mai exprime public opiniile privind activitatea sa.

Într-un an de mandat, directorul executiv al BVB a reuşit o mare performanţă - să "subjuge" Consiliul de Administraţie. Dacă predecesorul polonezului, Victor Cionga, a fost evaluat şi demis, după o jumătate de an de mandat, Consiliul BVB nici măcar nu şi-a pus problema să îi analizeze activitatea lui Sobolewski.

De altfel, ideile polonezului întâmpină foarte puţină rezistenţă în Consiliul Bursei, iar preşedintele Lucian Anghel nu conteneşte să îl laude cu orice ocazie (unii spun că, în cazul lui, titulatura de "preşedinte" ar trebui înscrisă între ghilimele).

Adrian Simionescu, preşedintele "Vienna Investment Trust", care l-a mai criticat, altădată, pe Ludwik Sobolewski, ne-a spus că este nesatisfăcut de "prestaţia" directorului BVB. Domnia sa ne-a declarat: "De listarea Electrica se vorbeşte dinaintea venirii domnului Sobolewski la Bursă, iar separarea sistemelor de tranzacţionare şi post-tranzacţionare nu erau proiectele Bursei, ci ale Depozitarului Central. Luând în calcul angajamentele domniei sale vis-a-vis de ce urmează să facă pe piaţa de capital din România, consider relativ nesatisfăcătoare activitatea executivului. Cred că există foarte multe lucruri ce puteau fi făcute, dincolo de nişte declaraţii foarte frumoase şi somptuoase".

În schimb, Eugen Voicu, fostul preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Certinvest şi acţionarul majoritar al societăţii, spune că este de partea celor care apreciază ceea ce a facut domnul Sobolewski la conducerea Bursei. "Nu zic că nu se puteau face mai multe dar, raportându-ne la contextul local şi la ce am trăit până acum, cred că dânsul a facut nişte paşi înainte", ne-a precizat domnul Voicu, adăugând: "Nu vreau să credeţi că îi apreciez foarte mult activitatea, însă nu pot spune nici că sunt dezamagit. Sunt undeva la mijloc".

Grigore Chiş, directorul general al SSIF Broker, observă o schimbare a Bursei de Valori în bine, la toate nivelurile, după venirea lui Ludwik Sobolewski la conducere.

Domnia sa ne-a declarat: "S-au observat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte promovarea pieţei în exterior, au avut loc campanii de educaţie financiară, pe care le-a început directorul BVB şi pe care am înţeles că vrea să le continue, s-au înregistrat progrese la modul de promovare a Bursei în randul emitenţilor şi, de asemenea, după un an de mandat al lui Sobolewski, pentru prima dată, exista şi serviciul post-tranzacţionare pe Bursa noastră". Grigore Chiş mai adaugă: "Sper ca reformele lui Sobolewski să ajungă şi în Depozitarul Central".

Alin Brendea, director general adjunct la Prime Transaction este de părere că, în linii mari, mandatul domnului Sobolewski poate fi văzut ca o perioadă pozitivă pentru bursa românească. "Activitatea dânsului îl plasează în topul executivilor BVB, însă, evident, Bursa românească mai are multe aspecte ce trebuie perfecţionate sau chiar < renovate > semnificativ", ne-a declarat domnia sa.

Ludwik Sobolewski şi-a asumat, prin contractul semnat cu BVB, o creştere a afacerilor Bursei cu 50%, în 2014, un număr de cinci emitenţi noi pe BVB, în primele douăsprezece luni, şi o îmbunătăţire a free-floatului cu 10%.

În ultimul an, pe bursă au debutat numai trei companii noi, toate de stat, singura ofertă privată - AdePlast - înregistrând un eşec răsunător.

La acest capitol, scorul este de "minus doi", fără contribuţie pentru restul de trei, la care nu era nevoie de niciun polonez.

Nu ar fi exclus ca, totuşi, Sobolewski să numere şi transferurile de pe Rasdaq în contul său, atunci când îşi va calcula îndeplinirea criteriilor de performanţă, în funcţie de care îşi încasează bonusul anual.

Media zilnică a tranzacţiilor, în perioada septembrie 2013-octombrie 2014, a fost de 57,54 milioane lei, cu 80% peste cea din septembrie 2012 - octombrie 2013.

Însă "cadourile" din partea statului, care erau pe agendă de o bună bucată de vreme, fiind stabilite în acordul cu Fondul Monetar Internaţional, au contribuit semnificativ la impulsionarea lichidităţii BVB.

În anul 2013, valoarea medie a tranzacţiilor, excluzând ofertele Romgaz (SNG) şi Nuclearelectrica (SNN) şi tranzacţiile cu aceste acţiuni, a fost de 35,2 milioane lei, mai mare cu 25% faţă de anul 2012, când media era de 29,74 milioane lei.

Nici anul acesta lichiditatea zilnică nu pare să fi înregistrat progrese semnificative, "pe cont propriu". Fără oferta Electrica şi tranzacţiile ulterioare pe acest emitent, şi fară tranzacţiile cu titluri SNG şi SNN, rulajul mediu până în prezent ar fi de 35,57 milioane lei, cu doar 1,5% mai mare faţă de anul anterior.

Unul dintre criteriile de performanţă pentru 2014, stabilite în contractul lui Ludwik Sobolewski este că trebuie să crească valoarea tranzacţiilor cu acţiuni, unităţi de fond, drepturi şi produse structurate cu 50% faţă de 2012. Anul 2014 nu s-a încheiat încă, însă, în acest punct, trebuie menţionată ciudata clauză contractuală care îl favorizează pe Sobolewski, acest indicator fiind comparat cu 2012, nu cu 2013.

Până în acest moment, realizările concrete se cam lasă aşteptate.

Unul dintre proiectele "de suflet" ale lui Ludwik Sobolewski a fost coagularea unui grup de experţi care au lansat documentul "Opt bariere sistemice în calea dezvoltării pieţei de capital moderne din România''.

Recent, Consiliul ASF a adoptat anumite modificări ale legislaţiei secundare în scopul eliminării unora dintre "bariere", iar Ministerul Finanţelor a iniţiat un proiect pentru modificarea legii pieţei de capital 297/2004.

O sarcină pe care Sobolewski a îndeplinit-o cu succes a fost restructurarea personalului BVB, la finalul anului trecut, motiv pentru care a obţinut şi o primă de 150.000 de euro pe 2013. Când s-a văzut cu sacii în căruţă, Sobolewski a dat drumul la angajări, lucru pentru care a fost admonestat public de către Dan Paul, vicepreşedintele BVB: "De când Bursa a schimbat directorul general, au mai venit vreo doi-trei polonezi, nu ştiu câţi români şi vreo câţiva jurnalişti. Fără supărare, dar nu cred că au ce căuta acolo".

În primele sale conferinţe de presă, Sobolewski şi-a mai asumat şi separarea sistemelor de tranzacţionare şi post-tranzacţionare, deşi acesta era un proiect al Depozitarului Central. Segregarea conturilor a fost realizată, din 6 octombrie, în acelaşi timp cu reducerea ciclului de decontare de la trei, la două zile, fapt ce a stârnit temeri privind riscurile de eşec ale decontărilor.

Polonezul Ludwik Sobolewski a fost numit director general al BVB la începutul lunii iulie 2013 şi a preluat conducerea executivă la aproape două luni, în urma avizării pe 21 august, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). El a condus bursa din Varşovia timp de şapte ani, în perioada 2006 - 2013, de unde a fost demis, în urma unui scandal legat de un conflict de interese.

Opinia Cititorului ( 30 )

  1. Suntem multi si noi, care speram ca reformele sa ajunga si in SSIF Broker. Ca ne-am plictisit de discursuri dezlanate si agramate, vrem rezultate! Intre timp, cat in propria ograda e rahatul cat casa, sa ne abtinem de la a-i comenta pe altii, zic.

    1. ti-ai gasit si tu cine sa iti scoata rezultate la Baraka cind la 5 ani de la Prunea nu a mai ramas nimic in camara si cu salariile lor de incompetenti au BRKul pe minus la 6 luni. chis va avea rezultate remarcabile in 2014 pentru actionari :)))))))))))))))) tine aproape

      Vrem rezultate, vrem profit. S-au imvatat cu cupoanele si cu clientii care le mai pica in plasa. Cand nu te promovezi si nu te zbati nu faci nimic pe termen lung. Cand se mai listeaza si alte svmuri la bursa? Sa vedem mai multa transparenta de la ei?

    Excelent articol! Foarte frumos acoperite anumite chestiuni.

    Sobolewski trebuie apreciat pentru faptul ca a avut cojones sa puna punct pe i, sa arate ce nu e bine intr-o piata unde anormalitatea era normalitate (administratori cu puteri executive, regulamente date in functie de situatii, interese si persoane). Cand lucrurile se schimba si unii pierd puterea, este de inteles sa atace la baioneta.  

    Cu o floare nu se face primavara.  

    Piata asta mica creste, se schimba lucruri si putere. Sa se ridice pragurile si sa fie liber totul.  

    Comparatia cea mai corecta este intre ceva incheiat si estimari, intre situatii auditate si estimari.

    1. De fapt, problema noastra a tuturor nu este ca nu s-au facut lucruri bune, ci ca ele s-au facut asa de incet, incat o sa murim cu totii pana vedem o schimbare majora. In toate domeniili, domnilor. Asa ca, daca ne uitam la niste anume grupuri financiare straine cu activitate in Romania, remarcam ca ele s-au dezvoltat mult mai bine decat BVB. Si nu stiu, dar parca nici nu au probleme cu legea. Atunci, de ce nu s-au abordat oameni din conducerea grupurilor respective? De ce nu alegem oameni buni, dovediti, educati, in functiile de conducere administrative, si alegem numai ciudatenii, care au tot felul de dosare, tot felul de probleme, au tot felul de legaturi cu domeniul bancar, incat te si gandesti: oare piata de capital chiar ar vrea sa se dezvolte? Sa redevina ceea ce era in 2005-2007?

    Nu a fost ideea lui cu cele 8 bariere. Un grup format era de dinaintea venirii lui la Bvb. El doar a speculat momentul in favoarea lui....si a schimbat denumirea grupului si propunerilor.... La fel ca si cu ATS, pe care si-l asuma acum.

    1. Poate au existat acele initiative pe hartie, dar ca sa le pui in practica nu e foarte simplu

      Sobolewski a venit cu actiunea, a legat niste institutii, a reusit sa ii adune la aceeasi masa pe cei mai importanti actori ai pietei, a fost un liant

      A facut ca lucrurile sa se miste, dar nu depinde totul numai de el 

      in curand se va afla intreaga poveste a celor 8 "briere" si cat s-a platit sa se plimbe ponta la londra si cum a primit si DE CE sobi sefia Postei muulti vor merge la puscarie incolonati. "Legarea institutiilor" o asteptam si noi cu totii. Sobi e calul troian care a dat informatii si a vandut energia "legal" cu cat a vrut el.Asta e tradare. Stie cineva ce sunt acelea 8 bariere? Cele 8 bariere l-au impiedicat sa previna jaful Harinvest??

      cazul Harinvest nu prea are legatura cu Sobolewski. Acolo problemele se pare ca erau mai vechi

      Polonezul a venit chiar cand a explodat bomba si a fost nevoit sa ia decizia cea mai buna pentru bursa. Poate ca a ales raul cel mai mic, nu prea stiu ce putea sa faca. 

      Stiu ca este trist ca s-a ajuns la asa ceva, dar poate cu noile masuri aceste cazuri vor fi tot mai rare  

      replica era pentru postarea 3.2

      daca se poate sa eliminati postarea 3.3 deoarece este de doua ori 

      De fapt, toate evolutiile BVB au fost de forma, nu de fond. Nu cotarile statului sunt importante, ci convingerea oamenilor ca sunt protejati si ca pot investi/specula pe piata de capital in siguranta si cu oarecare profit si scutire de impozit. Pai, daca se vrea incurajarea dezvoltarii economice, atunci se scuteste de profit investitorul care cumpara actiuni emise si cotate pe BVB, nu? Invers e invers. Deci? Ce tot vorbim noi aicea de lucruri pozitive pe bursa? Pai cotarile firmelor de stat mari se fac atunci cand vrea statul. In ele vin fonduri de investitii mari, care au alte scopuri decat investitorii mai mici si mai multi. Aceia vin cu 10% din economii, sa le riste, pentru o rentabilitate mai buna decat la banca. Dar riscul trebuie sa fie asumat, protejat de reglementari, dar daca ele habar n-au si au incurajat mereu insolventele, pierderile actionarilor minoritari, ce protectie mai exista? Pai primul lucru ar fi fost sincronizarea Legii societatilor comerciale cu Legea pietei de capital si cu regulamentele ulterioare, iar la pachet intrand si prevederile fiscale asociate. Atat! Restul nu mai conta, se dezvolta natural. Soc.comerciale, actionarii lor majoritari sau de control, ar fi luat bani de la actionari multi si mici pentru dezvoltare, fara sa-i poata pacali, deturnand profiturile si lichiditatile prin firme offshore, postand in Revista Capital (primii 300 bogati ai Romaniei), apoi inchizand societile sau lasandu-le fara activitate. Si chiar in cazul Harinvest, este clar ca responsabilitatea oamenilor din BVB si Depozitar a existat, ei trebuiau sa puna punct situatiei, sa sacrifice hotia din Harinvest, nu sa faca lucrurile iresponsabil, declarand ca ei nu au nici o responsabilitate. Au cazut capete pentru cazuistica respectiva? Nu!. De ce? Pai de aceea lucrurile sunt ca in trecut, pentru ca nu exista o rotatie naturala a cadrelor, o flexibilitate a raspunderii, care sa impinga lucrurile inainte, nu sa le tina pe loc. Si nu uitati: atat timp cat la conducerea pietei de capital se afla bancheri, piata de capital va sta pe loc, pentru ca ea este de fapt o alternativa la finantarea bancara, este concurenta sistemului bancar!

    Adrian Simionescu pare ca este nesatisfacut de Sobolewski

    Spune ca se puteau face mult mai multe  

    Oare de ce nu s-au facut mult mai multe pana sa vina Sobolewsk, in cei 18- 19 ani ? 

    Poate ca nu s-au facut suficiente lucruri, dar totusi s-a mai miscat ceva in ultimul an. 

    Oare cate listari a adus Adrian Simionescu la BVB, mai ales ca este cel mai vechi broker din Romania, din ce am citit in presa ?

    1. Simionescu n-a facut nimic ca n-a mai vrut nea' Paunescu sa faca, sau n-a putut sa faca. A ajuns si el la o varsta, totusi...

    Observ ca realizarile lui Sobolewski sunt puse pe seama norocului

    Pe acelasi principiu am putea spune ca nerealizarile sunt consecinta ghinionului ?. 

    1. Este greu de acceptat unul venit din afara ,sau care a studiat afara,pentru ca nu este viclean ,descurcaret,golan ca cei carora li se da peste mana.

      Totusi, nu asta e problema de fond, ca este "din afara", ca a studiat "afara", ca nu este viclean, descurcaret, golan, etc... Poate este, doar ca are o altfel de manifestare, mai cosmetizata. Dar nu asta e problema. Problema este ca nu se misca nimic in sensul natural al unei dezvoltari durabile. Totusi, deciziile de stat sunt importante, privind reglementarile fundamentale, nu cele de forma. Eliminarea barierelor este o gaselnita de trecere a vremii. Important este ca piata de capital sa fie folosita in dezvoltare, nu in motivarea indeplinirii unor principii comunitare in UE. Dar oare d-na Petrescu, asa de importanta ca i se va putea plati 100k dolari in SUA, nu cunoaste bazele principiale ale pietei de capital? Oare nu intelege nimeni de ce s-au batut Visa, Facebook, Alibaba, sa faca IPO-uri pe piata americana? Asta dupa ce se dezvoltasera destul de mult deja? Pai aici ar fi avut d-na Petrescu un cuvand de spus, daca o avea asa ceva... chiar si in limba engleza. Altfel, doar asa, ca marioneta, sa incaseze bobarnacele politice ale altora? De ce oare nu exista nici o bruma de intelegere a acestui domeniu, la nivel de conducere administrativa si politica? Sau exista dar nu se vrea? Cam asta este treaba, iar Sobolewski va mai sta putin, apoi va pleca putin, va veni vreun altul de genul lui, care sa nu poata fi atacat sau sa nu i se reproseze nimic la imagine, dar lucrurile vor stagna in continuare. De ce? Ca asa vrea Isarescu, d-aia.

    Pentru postul 5 : Nu, nerealizarile sunt rezultatul incompetentei.

    Constat iarasi, cu mahnire, ca parte din ziaristii de care zice Paul, angajati de BVB, posteaza in nestire aici, ca sa intretina dusul polonez...e drept ca si-au mai rafinat interventiile, buzele sunt mai uscate iar colantii lui Sobo nu mai sunt asa de umezi. 

    Articolul are un inceput bun, dar este neterminat : dand la o parte OP-urile, ramane o crestere aparenta a volumelor tranzactionate, insa daca ar fi mers mai departe si ar fi scos din acestea volumele generate de noile companii listate - surpriza!!! - s-ar fi descoperit un mare MINUS, adica aportul adus de Sobo si despre care Anghel nu poate sa vorbeasca.

    Eugen Voicu are dreptate in privinta ''pasilor inainte'' : asa este, ca si predecesorii - uitati-va pe unde se tot catara!! -, el PERSONAL a facut pasi inainte, insa ideea era ca Bursa sa ii faca.... 

    1. JAPCA la romalica cit mai tine. CAuri si sute de mii oiro la tescherea. Iar pu----mea sa mearga la bilteanu dupa dividend.

      asa deci, concluzia ta este ca nerealizarile = incompetenta si realizarile = noroc

      prin urmare, Dan Paul are dreptate, mai bine ramanea bursa cum a fost inainte sa vina Sobolewsk, sa nu se schime nimic si poate asa mergeau lucrurile mai bine ? 

      cam asta vrei sa spui ? 

      Cam asa si este: cele bune s-ar fi petrecut oricum, fara Sobolewski.

      In schimb, BVB n-ar mai fi platit inutil, enorm, un polonez oportunist, intrigant, arogant si de rea credinta. 

      ...fara sa mai pomenesc ca habar n-are piata....

      nu prea ai dreptate cand spui ca lucrurile bune s-au intamplat pana sa vina Sobolewski

      Increderea era la pamant 

      Actiunile BVB au ajuns sa se vanda inainte de venirea polonezului si cu 17 lei si vindeau chiar actionarii BVB sau cei din Consiliul de Administratie, cazul Lupsan 

      Daca era asa de bine nu incercau sa scape toti de actiuni

      Daca o companie e bine condusa sau nu se vede in pretul actiunilor 

      De cand a venit la conducerea BVB discursul e clar si direct, mesajele sunt pe intelesul investitorilor si al celorlalti actori ai pietei de capital

      Inainte era confuzie totala

      Limbajul de lemn era la el acasa 

      Da!

      Sa-l vezi pe Sobolewski cit de clar refuza sa vorbeasca despre contractul lui de management si de cind a declarat ca el nu face parte din personalul BVB, toate au devenit extrem de clare, mai ales in privinta actiunilor BVB primite ca bonus. 

    Una din "realizarile" lui Sobolewski e participarea BVB la praduirea Harinvest!

    A intrerupt legatura Harinvest cu platforma de tranzactionare in 13 noiembrie 2013 si a refacut-o sa dispara 70% din detinerile oamenilor. Complice i-au fost DC si ASF! Unde au ajuns banii investitorilor? Oamenii au pierdut iar creditorii Harinvest sunt indestulati! Asa a inteles sa-i protejeze pe investitori ASF-ul! Pana nu se recupereaza sumele pierdute de investitori cine plateste pentru rusinea creata pe piata de Sobolewski si compania? Nimeni? 

    Oare nu brokerii trebuie sa aduca clienti sa fie piata lichida ? Nu brokerii iau cea mai mare parte din comisioanele de tranzactionare ? Nu brokerii au nevoie de tranzactii ca sa supravietuiasca ?

    Sobolewski trebuie sa aduca clientii ? 

    1. Brokerii e pe cale de disparitie pe pietele reale. Dispar in citiva ani. Electronic trading e tot ce ramine.

      electronicul e tot prin brokeri

      Gresit. Electronicu e prin softuri.

      banuiesc ca softul este tot al unei firme de brokeraj

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb