EXCEPTÂND CANADA ŞI MEXIC, SUA aplică de luna aceasta taxele pentru importurile de oţel şi aluminiu

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 martie 2018

SUA aplică de luna aceasta taxele pentru importurile de oţel şi aluminiu

Un senator republican american va propune o lege pentru anularea tarifelor

UE: "Ne aşteptăm să fim scutiţi de noile tarife"

Reacţii de nemulţumire în Asia

Preşedintele american Donald Trump a decis, săptămâna trecută, introducerea taxelor vamale de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu, dar a exceptat Canada şi Mexic de la această măsură, pe fondul discuţiilor privind renegocierea Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA).

Taxele vor intra în vigoare în termen de 15 zile de la anunţul lui Trump, făcut în 8 martie.

Trump este de părere că dumpingul de pe piaţa americană a oţelului şi aluminiului reprezintă "un asalt la adresa SUA", iar în acest context cea mai bună decizie pentru companiile de profil ar fi să-şi mute înapoi în Statele Unite oţelăriile şi topitoriile.

"Dacă nu vrei să plăteşti taxe, adu fabrica ta înapoi în SUA", a declarat Trump.

Senatorul republican Jeff Flake, un critic al lui Trump, a anunţat că va introduce o lege pentru anularea tarifelor, în timp ce republicanul Orrin Hatch, care conduce Comitetul financiar al Senatului SUA, a spus că va colabora cu Casa Albă "pentru a atenua pagubele" produse de aplicarea tarifelor.

Canada, cel mai mare furnizor de oţel şi aluminiu al SUA, a salutat decizia preşedintelui de a nu fi supusă imediat noilor taxe, dar a anunţat că va continua să facă lobby la Washington până când va dispărea ameninţarea tarifelor.

După anunţul privind impunerea taxelor, comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, a declarat că Uniunea Europeană nu este o ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite şi se aşteaptă să fie exclusă de la aplicarea tarifelor, în caz contrar fiind pregătită să adopte măsuri de retorsiune în termen de 90 de zile.

"Am afirmat tot timpul că Europa nu este o ameninţare pentru securitatea internă a Americii, astfel încât ne aşteptăm să fim excluşi. Aşteptăm claritate privind declaraţiile preşedintelui SUA, însă suntem de părere că nu este o decizie bună pentru economia mondială", a afirmat Malmstrom.

UE a ameninţat deja cu posibile măsuri de retorsiune la decizia lui Trump. Lista pregătită de Comisia Europeană include aproximativ 200 de produse importate din SUA, în valoare totală de aproximativ 2,8 miliarde de euro.

Donald Trump, a declarat, sâmbătă, că va excepta Uniunea Europeană de la taxele vamale asupra oţelului şi aluminiului dacă aceasta va renunţa la propriile bariere impuse produselor americane. "Uniunea Europeană, ţări minunate care tratează foarte rău Statele Unite în comerţ, se plânge de taxele asupra oţelului şi aluminiului", a scris Donald Trump pe Twitter, adăugând: "Dacă abandonează obstacolele lor îngrozitoare şi taxele vamale asupra produselor americane, le vom abandona şi noi pe ale noastre. Dacă nu, vom taxa maşinile etc. Corect!".

Ministrul Economiei de la Berlin: "Tarifele sunt un afront la adresa partenerilor apropiaţi ai SUA"

Ministrul german al Economiei, Brigitte Zypries, a declarat, vineri, că tarifele anunţate de SUA vor fi o povară pentru companiile din cea mai mare economie europeană.

Oficialul de la Berlin a spus: "Trump a ordonat tarife punitive care nu sunt în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi prin asta vor creşte preţurile de consum, iar activitatea companiilor noastre, mari şi mici, va fi mai dificilă. Tarifele sunt un afront la adresa partenerilor apropiaţi ai SUA, precum Uniunea Europeană şi Germania. Berlinul, în strânsă coordonare cu UE, va reacţiona calm, dar clar".

China cere anularea taxelor

La finele săptămânii trecute, China le-a cerut Statelor Unite ale Americii să retragă cât mai curând posibil noile taxe impuse importurilor de oţel şi aluminiu, deoarece vor avea "un grav impact" asupra comerţului internaţional.

"China insistă ca SUA să respecte autoritatea sistemului multilateral comercial şi să retragă respectivele măsuri cât mai repede posibil", a afirmat directorul Departamentului de investigaţii comerciale al Ministerului Comerţului, Wang Hejun.

Ministerul chinez al Comerţului a avertizat că va lua măsuri împotriva taxelor.

La rândul său, Asociaţia Fierului şi Oţelului din China (CISA) şi-a manifestat opoziţia faţă de noile taxe, care "încalcă normele OMC şi perturbă ordinea comercială internaţională".

Asociaţia a avertizat că noile măsuri aduc prejudicii industriei siderurgice la nivel mondial, dar şi SUA, în special consumatorilor de produse din oţel.

China este primul producător mondial de oţel şi de aluminiu, însă producţia sa reprezintă doar o mică parte - 2,7% din total în cazul oţelului şi 9,7% în cel al aluminiului - a importurilor americane, cu mult în urma celor ale Canadei, Braziliei sau Uniunii Europene.

Japonia: "Vom lua măsurile adecvate"

Japonia califică drept "regretabile" taxele impuse de SUA, iar ministrul japonez de Externe, Taro Kono, a declarat că ţara sa va lua "măsurile adecvate" după ce va studia cu atenţie consecinţele asupra economiei nipone.

"Măsura ar putea să aibă un impact grav asupra relaţiilor economice dintre Japonia şi Statele Unite, care sunt aliaţi, dar şi asupra economiei mondiale", a adăugat oficialul.

Japonia este al şaselea furnizor de oţel pentru Statele Unite, potrivit Departamentului american al Co­merţului.

Coreea de Sud face apel la calm

Coreea de Sud, al treilea mare exportator de oţel către SUA, a făcut apel al calm. Ministrul Comerţului de la Seul, Paik Un-gyu, a declarat într-o întâlnire cu siderurgiştii: "Ar trebui să prevenim situaţii de război comercial generate de un protecţionism excesiv, în care ţările din întreaga lume îşi fac rău reciproc".

La rândul său, premierul australian, Malcolm Turnbull, a adus în atenţie relaţia puternică pe care o are ţara sa cu Washington-ul şi a declarat că nu e cazul să fie impuse tarife pe importurile de oţel din Australia.

OMC: "Tarifele încă pot fi discutate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului"

Membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului mai au timp să ia în discuţie tarifele anunţate de preşedintele Donald Trump şi este la latitudinea lor ce se va întâmpla în continuare, a afirmat, vineri, purtătorul de cuvânt al OMC, Dan Pruzin. Acesta a menţionat: "Cu certitudine încă este timp să discutăm asta în cadrul OMC, în consiliile şi comitetele noastre. Există o obligaţie pentru un stat membru care adoptă o măsură, cum ar fi de protecţie sau anti-dumping, să informeze OMC în privinţa măsurii".

Acesta a mai spus: "Nimic nu poate fi declanşat în mod automat de către noi cu privire la acest subiect. Statele membre pot ridica această problemă prin intermediul comisiilor noastre".

Purtătorul de cuvânt al OMC a reamintit că directorul general al Organizaţiei, Roberto Azevedo, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de intenţia autorităţilor americane de a introduce tarife vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu.

Dacă statele membre se adresează organismului de reglementare a diferendelor, există mai întâi o perioa­dă în care părţile vor discuta, o perioa­dă de consultare care, în general, durează până la 60 de zile, şi ulterior, dacă părţile nu au ajuns la o soluţie acceptabilă reciproc, una dintre ele poate solicita înfiinţarea unui grup de experţi, conform purtătorului de cuvânt al OMC, care a menţionat că aceasta este procedura normală pentru orice diferend.

Statele din Asia-Pacific, într-un acord comercial major

Un număr de 11 state din regiunea Asia-Pacific, printre care Japonia şi Canada, au semnat joi un acord comercial major, în lipsa Statelor Unite, dând un semnal puternic împotriva protecţionis­mului şi războaielor comerciale.

Acordul Cuprinzător şi Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP) va reduce tarifele în ţările semnatare, care reprezintă împreună peste 13% din economia globală, respectiv un PIB cumulat de 10.000 de miliarde de dolari. Împreună cu Statele Unite, aceste ţări ar fi reprezentat 40% din PIB-ul mondial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb