Cristian Tudor Popes-cu, Bogdan Chirieac, Adrian Ursu şi Lelia Munteanu au anun-ţat ieri că vor demisiona din funcţiile pe care le deţin la ziarul "Ade-vărul". Decizia lor a fost luată după ce Ana Maria Tinu, acţionarul majoritar la "Adevărul" a introdus pe ordinea de zi din Adunarea Generală a Acţionarilor înlocuirea Consiliului de Administraţie din care cei patru făceau parte. Astfel, redactorul şef şi redactorii şefi adjuncţi de la "Adevărul" au fost înlocuiţi ieri cu alţi patru membri: directorul executiv al ziarului, Adrian Buga, avocatul societăţii şi alţi doi experţi bancari care au rămas deocamdată necunoscuţi pentru presă.
Cristian Tudor Popescu spune că va pleca astăzi, împreună cu toţi ziarişti care vor dori să îl urmeze, şi va pune pe picioare un nou ziar în cel mult trei luni. Domnia sa a adăugat: "În această şedinţă maximizarea profitului a trecut pe primul plan, în timp ce redacţia a trecut în plan secund." Ana Maria Tinu deţine în prezent 83% din acţiuni astfel încît toate iniţiativele sale introduse pe ordinea de zi au fost votate întocmai. Pe lîngă demiterea Consiliului de Administraţie, Ana Maria Tinu a propus, ieri, repartizarea întregului profit pentru dividende, acestea ridicîndu-se la 30.000 lei pentru acţiunea cu valoarea nominală de 5.000 lei.
Acţionarul minoritar la "Ade-vărul", Andrei Alexandru a spus că Ana Maria Tinu a respins ieri în AGA toate propunerile acţionarilor care au cerut ca o parte din profitul societăţii să fie alocat pentru investiţii şi ziariştilor sub formă de participare la profit. Andrei Alexandru a explicat că "Adevărul" a obţinut anul trecut un profit de 22 miliarde de lei. "Toţi banii vor fi împărţiţi acţionarilor sub formă de dividende iar ziarul va rămîne fără nici un ban", a adăugat Andrei Alexandru.
Ceilalţi acţionari la ziarul "Ade-vărul" şi-au exprimat pe rînd nemulţumirea faţă de schim-bările impuse de Ana Maria Tinu. Astfel, Mihai Ionescu, secretar general la ANEIR, consideră că asistăm zilele acestea la înmormîntarea ziarului "Adevă-rul". "Anul trecut s-a hotărît ca tot profitul să rămînă în societate. Actualul management nu va mai aloca nici un ban redacţiei. Voi boicota acest management", a subliniat domnul Ionescu.
Pe de altă parte, Andrei Iucinu, fiul nelegitim al lui Dumitru Tinu nu a reuşit şă intre în AGA, deşi avea procură de la avocatul său Sergiu Andon care este şi acţionar minoritar la ziarul "Adevărul". Ieri, Andrei Iucinu a fost în permanenţă susţinut de Andrei Alexandru, care este şi purtătorul de cuvînt al preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu. Andrei Iucinu ne-a declarat că nu a calculat cît i-ar fi revenit din profitul ziarului în cazul în care ar fi devenit unul dintre succesorii legali ai lui Dumitru Tinu, însă avocatul său spune că Andrei ar putea obţine aproape 35% din acţiuni.
Ceilalţi acţionari prezenţi ieri la AGA au admis că situaţia de la "Adevărul" s-ar putea schimba odată cu apariţia lui Andrei Iucinu în structura acţionariatului. Astfel, Ion Lazăr, care de-ţine 10% din acţiunile "Ade-vă-rul", spune că este de acord cu măsurile care au fost luate în cursul zilei de ieri cu toate că ar putea interveni anumite schim-bări după ce Andrei Iucinu va intra în posesia unor acţiuni. În AGA de ieri nu s-a rostit însă deloc numele lui Viorel Hrebenciuc, acel "guzgan rozaliu" pe care l-a identificat Cristian Tudor Popescu în spatele scandalului de la "Adevărul". Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzaţiilor care i s-au adus de CTP în editorialul de ieri din ziarul "Adevărul".