EXISTĂ SOLUŢII PENTRU LIMITAREA EFECTELOR CRIZEI ŞI RELANSAREA ECONOMICĂ România va culege furtună

Procesul accelerat al globalizării din ultima decadă a creat un sistem ideal de transmitere a crizelor financiare. Pe marea de lichiditate oferită cu generozitate de băncile centrale au plutit în formaţie atât supertancurile economiilor dezvoltate cât şi bărcuţele cu pânze ale economiilor emergente din Estul Europei. Vremea era frumoasă şi marea liniştită, iar cârmacii au ignorat faptul că toate navele erau legate cu parâme groase între ele.

Acum a venit furtuna, care are intensitatea unui uragan de categoria a cincea. Pescajul supertancurilor le face deosebit de vulnerabile în faţa evaporării rapide a mării de lichiditate. Acestea sunt primele care vor lovi stâncile şi vor trage după ele şi bărcuţele cu pânze. Economiile emergente de dimensiuni reduse trebuie să caute acum mijloacele pentru tăierea acestor parâme.

Dublarea dobânzilor de la începutul anului pe piaţa noastră interbancară, faţă de o creştere cu doar 36,6% a dobânzii de intervenţie, îşi pune tot mai mult amprenta asupra activităţii economice. Presiunile inflaţioniste la nivelul producătorilor şi dificultăţile de transferare a acestora către consumatorii finali au determinat, deja, apariţia semnalelor de încetinire semnificativă a activităţii industriale.

După ajustarea cu indicele preţurilor de producţie (n.a. rată anuală de creştere de 20% în august 2008), atât volumul cifrei de afaceri din industrie, cât şi comenzile noi au înregistrat scăderi reale faţă de august 2007. Volumul cifrei de afaceri din industrie a scăzut cu 14%, iar comenzile noi au scăzut cu circa 4%. Deosebit de îngrijorătoare, din punctul de vedere al capacităţii de rambursare a creditelor, este scăderea cu 12,1% a comenzilor noi faţă de iulie.

O ştire Reuters de ieri arată că economiile din Estul Europei sunt cele mai riscante, din perspectiva efectelor crizei economice mondiale. Ratele de schimb instabile şi datoriile externe mari le fac deosebit de vulnerabile în acest nou mediu economic.

Ultimele zile ne-au arătat că pieţele externe au devenit imune la încercările băncilor centrale de repornire a creditării. Reducerea simultană a dobânzii de intervenţie a fost o încercare nereuşită de redeschidere a robinetelor de lichiditate, iar Bloomberg scrie că "Libor ţine ostatice băncile centrale". Este clar că acest Libor poate fi acuzat de terorism şi trimis la Guantanamo pentru reeducare.

Ce măsuri iau autorităţile noastre? Guvernul României şi Banca Naţională au reuşit zilele trecute o performanţă demnă de invidiat: şi-au executat în direct şi la o oră de maximă audienţă credibilitatea.

Mai trebuie să amintim şi de imensa greşeală strategică a guvernului? Promisiunea unor măriri salariale pe criterii profesionale nu putea rămâne fără urmări. Toate guvernele anterioare şi-au "dresat" alegătorii să reacţioneze "pozitiv" la pomenile electorale, şi toată lumea încearcă să ocupe un loc în faţă la această "licitaţie a bunurilor furate", după cum bine caracteriza H. L. Mencken spectacolul alegerilor democratice.

Guvernul a "reuşit" în modelarea aşteptărilor alegătorilor, dar acum suferă de pe urma promovării continue a creşterii economice de 10% în mass-media. Banca Naţională a eşuat, însă, lamentabil în ancorarea aşteptărilor inflaţioniste. De unde vin cererile de creştere a salariilor cu 50%? N-au auzit profesorii şi funcţionarii publici că inflaţia este de 8% şi va fi de 4% anul viitor? Au auzit, desigur, dar poate că preţurile reale de pe piaţă le spun altceva, iar preţul coşului zilnic de consum s-a angajat pe o traiectorie divergentă faţă de inflaţia raportată de INS.

Ce este de făcut? Reducerea dobânzii de intervenţei nu reprezintă o soluţie, nici măcar pentru atenuarea efectelor crizei pe termen scurt. Noul curs al leului este departe de echilibrul dorit de BNR, după cum arată volatilitatea extremă de pe piaţă. Cursul de schimb poate reprezenta un pilon de stabilitate, în condiţiile în care Banca Naţională va creşte agresiv dobânda de intervenţie.

Este adevărat că primul efect ar fi intrarea în recesiune a economiei naţionale, dar actuala structură economică este, oricum, nesustenabilă. Ritmul creditării s-ar reduce drastic, dar va fi stimulată şi economisirea, care va fi noul punct de plecare în reconstruirea bazei naţionale de capital. Toate acestea vor duce şi la consolidarea sistemului bancar, care nu va mai fi dependent de sursele de finanţare externe. Consumul se va reduce la nivelul puterii reale de cumpărare, deoarece nu mai poate fi privit ca motor al creşterii economice (n.a. de fapt, nu a fost niciodată). Sectorul productiv trebuie să redevină factorul principal al dezvoltării economice.

Aici intervine relaxarea politicii fiscale. Ajustările cosmetice nu vor avea efect şi trebuie realizată o reformă radicală a sistemului de impozite şi taxe. Dubla şi tripla impozitare din prezent trebuie înlocuită cu un sistem adevărat de cotă unică, care să nu depăşească 10% într-o primă etapă. Veniturile la bugetul statului vor scădea accelerat în aceste condiţii, dar aceasta nu va fi o problemă dacă se va trece la tăierea drastică a cheltuielilor. Sănătatea, învăţământul, apărarea şi ordinea publică sunt importante, iar celelalte capitole bugetare pot fi trecute în rândul pierderilor colaterale. Austeritatea va fi cuvântul de ordine, dar acesta este preţul care trebuie plătit pentru transformarea economică, amânată mereu în anii tranziţiei.

Programele de reconstrucţie şi investiţii în infrastructură, de tipul celor promovate de adepţii lui Keynes, vor avea un efect minim de compensare a scăderii cererii private la noi, din cauza risipei iresponsabile care a însoţit fiecare program guvernamental de până acum. Nu avem motive să credem că o criză va duce la o creştere a gradului de responsabilitate al factorilor politici.

Etapa actuală a crizei economice mondiale face imposibilă pentru România găsirea unei căi uşoare de evitare a efectelor negative. Dacă autorităţile vor lua măsuri care au ca scop doar atenuare acestor efecte, fără a studia şi adevăratele cauze, recesiunea se poate transforma foarte uşor într-o depresiune, care se va întinde pe mulţi ani. Fie că vrem sau nu, la ora actuală avem nevoie de o terapie de şoc, chiar dacă am încercat să o evităm atâţia ani.

La nivel european, dar mai ales în Franţa şi Germania, cântecul de sirenă al socialismului a devenit to mai strident în condiţiile accentuării crizei şi va reprezenta, în mod sigur, o atracţie şi pentru politicienii noştri. Nu trebuie să uităm că sufocarea pieţei de către idealurile socialiste, în numele idealului economiei sociale de piaţă, ne-a adus în "braţele" acestei crize.

Ayn Rand a scris că "diferenţa dintre un stat al bunăstării şi unul totalitar este doar o chestiune de timp". Experienţa statului totalitar o avem şi ştim că nu oferă nici bunăstare, nici securitate.

A venit momentul să ne legăm bine de catarge, să ignorăm cântecul de sirenă al socialismului şi să reluăm tranziţia de pe alte baze. Uniunea Europeană tocmai ne-a arătat că fiecare se descurcă singur.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.